ZF Transilvania

Cum sa atragi fonduri europene pentru recalificarea profesionala

26.03.2009, 18:02 469
Compania clujeana RSC Consulting, furnizor de programe de formare profesionala, a anuntat demararea unui program PHARE, intitulat „Capitalul uman - resursa dezvoltarii economice“, în cadrul caruia peste 50 de persoane vor fi pregatite pentru functia de inspector resurse umane.
„Programul se va desfasura în doua etape. Intr-o prima faza a proiectului, care va fi demarata în luna mai a acestui an si va dura doua luni si jumatate, vor fi pregatite 25 de persoane, iar cursul va avea 150 de ore, dintre care 100 de ore de aplicatii practice si 50 de ore de teorie si legislatie. A doua faza a proiectului va începe în luna iulie a acestui an si va dura pana în luna septembrie pentru înca 25 de persoane selectate de noi’’, a declarat pentru ZF Transilvania Steluta Racolta, director general RSC Consulting.
Potrivit reprezentantilor companiei clujene, profilul persoanelor care pot beneficia de aceste cursuri este format din someri tineri cu varsta între 16 si 24 de ani, cu domiciliul în judetul Cluj, persoane care au finalizat scoala fara calificari, cu un nivel scazut de calificare sau cu calificari ce nu mai sunt cerute pe piata fortei de munca clujene.
„Pana în luna noiembrie a anului în curs vom asigura posturi de inspectori resurse umane pentru 10 dintre cursantii nostri, urmand ca pana la finele anului 2010, alti 20 de cursanti sa fie angajati ca inspectori de resurse umane’’, a spus Steluta Racolta.
Conform oficialilor RSC Consulting, implementarea acestui proiect are la baza statisticile privind piata muncii din judetul Cluj, în special cresterea numarului de someri tineri care nu se decid sa mai urmeze o alta forma de învatamant.
Potrivit Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, în momentul de fata rata somajului la nivelul judetului a ajuns la 4%, fata de 2,6% în luna august 2008. Daca anul trecut numarul somerilor din Cluj era de 8.000 de persoane, în prezent Clujul înregistreaza un numar de 13.500 de someri.
„Compania noastra activeaza ca furnizor de servicii de formare si ocupare, oferim consiliere privind cariera, analiza a oportunitatilor de angajare, mediere în vederea gasirii unui loc de munca’’, a spus Steluta Racolta.
Compania desfasoara cursuri de formare profesionala si pentru posturile de broker asigurari, manager resurse umane, manager vanzari, agent vanzari, inspector sanatate si securitatea muncii, manager proiect, lucrator comercial.
La Cluj functioneaza în prezent 142 de furnizori autorizati, care deruleaza 620 de programe de formare profesionala, proiectul implementat de RSC Consulting fiind pana în momentul de fata singurul proiect de formare profesionala sustinut cu fonduri europene.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO