ZF Transilvania

Distribuitorul de bunuri de larg consum Licurici Impex din Oneşti şi-a bugetat pentru 2022 investiţii de 600.000 de euro

Distribuitorul de bunuri de larg consum Licurici Impex...

Autor: Laurentiu Cotu

11.04.2022, 17:24 87

Licurici Impex, distribuitor de bunuri de larg consum din municipiul Oneşti (ju­deţul Bacău), şi-a bugetat pentru acest an un program de investiţii de 600.000 de euro pentru reînnoirea flotei de transport şi modernizarea unui depozit din localitatea Moineşti, judeţul Bacău. Anul trecut, compania  a finalizat depozitul de distribuţie ţigări din Vaslui, în suprafaţă de 244 de metri pătraţi, investiţie de aproximativ 150.000 euro.

’’Anul acesta vom achiziţiona şi moderniza un depozit în localitatea Moineşti, pentru care am alocat suma de 200.000 de euro. De asemenea, vom continua înlocuirea unei părţi a flotei de transport, pentru care am alocat 400.000 de euro’’, a declarat pentru ZF Transilvania Marius Dan, administratorul companiei Licurici Impex. Distribuitorul de bunuri de larg consum a ajuns în prezent la aproximativ 190 de angajaţi, cifră care va rămâne constantă pe tot parcursul anului, conform oficialilor companiei.

Licurici Impex estimează pentru acest an o cifră de afaceri de peste 500 mil. lei (101 mil. euro), în creştere cu 2,5% faţă de anul trecut, potrivit calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie. În 2021, compania a realizat afaceri totale peste 488 mil. lei (aproximativ 99,2 mil. euro).

Compania a fost înfiinţată în anul 1993 de soţii Liliana şi Marius Dan, devenind unul dintre cele mai mari businessuri an­treprenoriale din dome­niul distribuţiei. Compania se ocupă cu distibuţia de ţigări, băuturi spirtoase, de răcoritoare, apă plată şi carbogazoasă, produse alimentare şi cu transportul de marfă. Distribuitorul Licurici Impex are deschise şapte filiale în principalele oraşe din Moldova, dezvoltând o nouă latură a afacerii, şi anume transporturile inter­na­ţio­nale, conform datelor de pe site-ul companiei.

’’În ceea ce priveşte transportul de marfă intracomunitar, putem spune că avem o provocare foarte mare în faţă datorită aplicării din februarie 2022 a măsurilor pachetului de mobilitate la nivel european. Impactul acestor măsuri va fi vizibil începând cu lunile martie-aprilie, când mare parte din şoferi şi camioane vor fi duşi în ţara de origine, iar acest lucru va pune o presiune mare pe costuri şi automat pe tarifele de transport’’, a spus Marius Dan.

Acţionarii Licurici Impex sunt Marius Dan, fondatorul companiei, şi copiii acestuia, Raluca Popa (fosta Dan), Răzvan Dan, Andrei Robert Dan şi Richard Christian Dan. Piaţa de distribuţie FMCG trece de 10 miliarde de lei anual. Pe partea de distribuţie, cei mai mari jucători din piaţă sunt Havi Logistics, Transilvania General Import-Export, Amigo & Intercost, Drim Daniel Distribuţie FMCG şi Licurici Impex, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

 
 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO