• Leu / EUR4.7432
  • Leu / GBP5.3799
  • Leu / USD4.2921
ZF Transilvania

Fabrica Argillon din Turda a fost preluata de catre grupul american Lapp Insulator

3 dec 2008 586

Divizia europeana a grupului american Lapp Insulator, compania Lapp Insulator GmbH&Co. KG cu sediul în localitatea Wunsiedel din Germania, producator de izolatori din portelan si compozit pentru liniile de transport al energiei electrice, a achizitionat producatorul de izolatori din portelan de medie si înalta tensiune Argillon Romania, parte a grupului Argillon GmbH din Germania. Alaturi de Argillon Romania, au fost achizitionate si punctele de productie Argillon GmbH din Redwitz, Germania, si Jedlina Zdroj, Polonia, oficialii companiei germane nedorind sa faca înca publica valoarea tranzactiei.

“Compania consolidata va avea vanzari anuale de 100 de milioane de euro si peste 1.300 de angajati si intentionam sa ajungem numarul unu în Europa si numarul trei pe piata mondiala a furnizorilor de izolatori. Exploatarile Argillon de izolatori si alumina reprezinta un supliment perfect pentru întreprinderile Lapp T&D cu activitati de transport si distributie si OEM, producator de echipamente”, a declarat pentru ZF Transilvania Bernhard Kahl, director executiv Lapp Insulator GmbH&Co. KG.
Grupul Lapp Insulator, furnizor de izolatori de înalta tensiune pentru industria globala de electricitate, detine în prezent sapte puncte de productie, doua în SUA, doua în Germania, un punct de productie în Polonia, unul în Romania iar altul în Republica Populara Chineza. Domeniul principal de activitate al Lapp include izolatori de ceramica si compozit pentru aplicatii în intervalul 15 kV pana la 1.100 de kV.
“Planurile noastre de dezvoltare si investitii nu vor fi afectate de achizitionarea companiei Argillon Romania de catre Lapp Insulator GmbH, probabil ca în perioada urmatoare de timp ceea ce se va schimba va fi numele firmei din Turda în Lapp Insulator Romania. Ne mentinem în continuare estimarile legate de cifra de afaceri a companiei noastre de 14 milioane de euro pana la finele anului 2008 si nu vom concedia angati în momentul de fata”, a declarat pentru ZF Transilvania Sorin Nutiu, director general al Argillon Romania.
Compania Argillon Romania a realizat în primele noua luni din acest an o cifra de afaceri de 9,5 mil. euro, ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu 19% fata de perioada similara din anul trecut.
Conducerea Argillon Romania anunta la începutul anului 2008 ca va derula pe parcursul a trei ani de zile un program de investitii în valoare de 3 mil. euro în vederea retehnologizarii fabricii de la Turda. Firma clujeana a investit în ultimii trei ani de zile aproximativ 10 milioane de euro în dezvoltarea capacitatilor de productie ale fabricii din judetul Cluj, astfel ca în prezent se produc aici 6.000 de izolatori pe luna.
Directorul general Argillon Romania intentioneaza ca în urmatorii trei ani sa majoreze cu 25% vanzarile companiei din Turda. Anul trecut, compania a obtinut o cifra de afaceri de 12 milioane de euro, iar pentru anul 2008 conducerea Argillon Romania preconizeaza vanzari totale de 14 milioane de euro. Conform conducerii Argillon, în urmatorii doi ani fabrica va functiona la 85% din capacitate.
“Intentionam sa demaram un program de investitii pe o perioada de trei ani, care prevede alocarea a cate un milion de euro în fiecare an pentru retehnologizare si protectia mediului. n momentul de fata, fabrica noastra este folosita doar la 70% din capacitate, însa în urmatorii doi ani vom functiona la 85% din capacitatea totala a acesteia”, spune Sorin Nutiu.
Potrivit reprezentantilor Argillon Romania, fabrica din Turda are o importanta foarte mare în afacerile concernului german, în conditiile în care celelalte fabrici nu pot produce unele tipuri de izolatori din cauza lipsei de echipamente.
Conform conducerii firmei clujene, în prezent, peste 95% din productia realizata în Romania este destinata exportului, principalele piete fiind Europa de Vest si America de Nord. Argillon Romania intentioneaza ca în perioada urmatoare de timp sa-si dezvolte afacerile si în Ungaria, Cehia si Turcia.
“Planurile noastre de dezvoltare prevad abordarea unor noi piete din Europa si nu suntem interesati în a extinde afacerile pe piata interna, deoarece aceasta stagneaza, fiind la un nivel destul de scazut. Suntem pregatiti oricand sa intram pe piata autohtona de izolatori din portelan, în momentul în care aceasta va cere produsele noastre”, a afirmat directorul general al Argillon Romania. La fabrica din Turda lucreaza 480 de persoane, aici producandu-se în prezent peste 100 de tipuri de izolatori de înalta tensiune.
Concernul german Argillon GmbH a achizitionat fabrica din Turda, judetul Cluj, în anul 2004 si în acelasi an s-au investit aproximativ 300.000 de euro în capacitatile de productie. nainte de preluarea fabricii de la Turda, aici se produceau lunar sub 1.000 de bucati de izolatori, iar compania nu depasea o cifra de afaceri de 1,3 milioane de euro.
Anul trecut, actionarul majoritar al grupului Argillon GmbH, fondul de investitii american KKR (Kolberg Kravis Roberts & Co) a vandut pachetul majoritar de actiuni catre grupul britanic Johnson Matthey plc, valoarea tranzactiei fiind de 214 milioane de euro. n prezent, Argillon Romania a fost preluata de compania Lapp Insulator GmbH&Co.KG cu sediu în localitatea Wunsiedel din Germania, producator de izolatori din portelan si compozit pentru liniile de transport al energiei electrice. nainte de a fi achizitionata de concernul german, firma din Turda se numea Izocer S.A. si exista pe piata din anul 1991.
 
 
 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7432
Diferență: 0,1689
Ieri: 4.7415
Azi: 4.2921
Diferență: -0,1349
Ieri: 4.2846
Azi: 5.3799
Diferență: 0,9589
Ieri: 5.3458
Azi: 4.3319
Diferență: 0,2151
Ieri: 4.3236