• Leu / EUR4.6975
  • Leu / GBP5.3305
  • Leu / USD4.1192
ZF Transilvania

Investind timp si bani, pasiunea pentru un animal de companie poate deveni o ocupatie rentabila



Cea mai costisitoare rasa vanduta la ora actuala in Romania este British Bulldog. O timisoreanca creste o specie de caine al carei pret poate sa inceapa la 500 de euro si ajunge pana la 5.000 de euro. Cine isi doreste un British Bulldog trebuie sa fie pregatit sa il ingrijeasca si sa ii ofere cele mai bune conditii pentru a-si proteja "investitia"



Din ce in ce mai multi romani isi achizitioneaza animale de companie scumpe, fapt sustinut si de aparitia unor centre speciale dedicate alimentatiei, antrenamentului si toaletajului necuvantatoarelor. La Timisoara, in cadrul Animal World, se prezinta zilnic o serie de exemplare de caini si pisici pentru a fi pregatite de catre specialisti, in vederea participarii la expozitii, sau pentru simple operatiuni de tuns si spalat, totul realizandu-se pe baza de programare. "Sunt oameni instariti care-si iubesc animalele si care se intereseaza de ceea ce li se intampla. Pudelii sunt cei mai fideli "clientI" ai salonului nostru", declara unul dintre responsabilii Animal World. "Acum in Romania sunt la moda cainii de paza. Orice proprietar de vila doreste pe langa casa un caine puternic. Ciobanestii germani sau pitbulii sunt printre rasele preferate ale oamenilor cu bani din Cluj", explica Zoltan Bathory, patron Rom Zoo Market.





Un caine rau de scump



Folosit la inceput la luptele cu tauri, ca mai tarziu sa devina una dintre speciile de caini pe cale de disparitie, British Bulldogul este, in prezent, unul dintre simbolurile nationale ale Marii Britanii si, una dintre cele mai scumpe rase de caini prezente in Romania. Datorita pretului mare si a dificultatii cresterii lor, primii caini din aceasta rasa au fost adusi in Romania abia acum cativa ani chiar de catre o crescatoare din Timisoara, Eniko Toth. Ea i-a cumparat din Ungaria cu 1.000 de marci, o suma foarte mare in comparatie cu alte rase a caror pret nu depaseste, de obicei, 300 de euro. Ea este acum mandra posesoare a doua exemplare din acesta rasa: Oliver si Dolly, insa, la un moment dat, ea detinea 11 British Bulldogs. "Sunt foarte greu de crescut si, din pacate, mor foarte usor. Cea mai mare problema la aceasta rasa intervine vara cand, din cauza caldurii, daca nu sunt udati zilnic cu furtunul, intra in soc termic si mor. Acest lucru si faptul ca nasterea puilor se face doar cu ajutorul omului explica pretul lor destul de piperat", spune crescatoarea.





La cinci mii de euro



Cine isi doreste un asemenea caine un astfel de caine trebuie sa fie pregatit sa scoata din buzunar intre 500 si 5.000 de euro, aceasta suma facand din British Bulldog cea mai scumpa rasa vanduta la ora actuala in Romania. Pretul variaza in functie de calitatile parintilor si de zona din care provine. Astfel, daca in Timisoara un pui de British Bulldog costa 1.000-1.200 de euro, in Bucuresti, in cazul in care puiul provine si din parinti campioni, pretul lui poate ajunge si la 5.000 de euro. Aceasta suma este justificata de numarul mic de exemplare existente in toata lumea si de dificultatea cresterii si reproducerii lor.



Datorita interventiei omului in crearea aspectului actual al unui British Bulldog, acestia se pot reproduce doar artificial, iar nasterea puilor se face prin cezariana. Insa, Eniko Toth s-a obisnuit ca, an de an, sa isi duca cainele la doctor pentru a-i fi recoltata sperma si chiar glumeste pe aceasta tema. "Am avut un exemplar care avea un reflex neobisnuit. Cand il duceam la doctor trebuia doar sa vada canita aceea de ceramica si isi dadea drumul", isi aminteste ea.





Sforaitorul Oliver



Eniko Toth este indragostita de cainii ei, chiar daca aceasta rasa nu are ca atu inteligenta. "Am avut un caine care la un an jumate nu isi stia numele. Il chemai si nu raspundea. Nici Dolly si Oliver nu raspund intotdeauna, dar sunt mult mai destepti ca acel caine", spune Eniko.



Desi in curtea ei traiesc peste 100 de caini, Eniko stie obiceiurile fiecaruia. "Oliver are obiceiul sa sforaie atat de puternic, incat se aude la trei case departare, iar impreuna cu Dolly au prostul obicei de a distruge cusca in care locuiesc. In fiecare an trebuie sa le cumparam o cusca noua", spune crescatoarea.



Cine peste toate defectele rasei si investeste bani buni, se poate alege cu o minunatie de caine de companie, devotat pana la moarte.





Pisici si pasari aristocrate



In judetul Maramures, la Sighetu Marmatiei, exista din 2001 o crescatorie de pisici Orientale si Siameze de tip nou. "Pentru majoritatea puilor gasesc cumparatori straini, in tara vand doar animale de companie fara drept de reproductie", declara Raul Hreniuc, proprietar Purrfect Beauty Cattery. Clientii provin din Germania, Austria, Belgia si Portugalia, iar in Romania cei doi pui vanduti pana in prezent, au mers la Oradea si la Bucuresti.



Preturile practicate de Raul Hreniuc difera in functie de destinatia puilor si de caracteristicile cererii. "Pentru nivelul de trai din Romania, 250 de euro reprezinta o suma considerabila pentru o Siameza, in strainatate, daca vand cu drepturi de reproductie, preturile pentru un pui variaza intre 500 de euro (pret minim) si 1000 de euro", afirma Raul Hreniuc.



Cererile exista cu mult inainte de nasterea puilor, iar regulile de vanzare sunt extrem de bine definite de catre proprietarul crescatoriei (sa nu fie lasate singure, sa beneficieze de control medical periodic). "Stabilesc primele contacte cu clientul, direct, prin telefon sau e-mail, cu cel putin doua luni inainte de vanzarea propriu-zisa. Am maxim doua perechi de pui pe an, pentru ca ingrijirea pisicilor costa foarte mult. Numai o participare la expozitii necesita cel putin 300 de euro. E foarte important sa fii prezent la astfel de evenimente pentru ca ele reprezinta cea mai eficienta metoda de promovare in acest domeniu", subliniaza patronul Purrfect Beauty Cattery.



Din 2001, Raul Hreniuc a vandut 6 pui in strainatate si 2 in Romania. "Nu vand puii prin intermediul pet-shop-urilor, pentru ca trebuie sa stiu exact cine urmeaza sa-i creasca", spune proprietarul crescatoriei.





De o mie de euro, porumbei



Pretul unui singur exemplar porumbei din rasa "Tobosari de Buhara" poate ajunge la o mie de euro. Aceasta rasa de porumbei este una dintre cele mai



pretentioase datorita ingrijirilor speciale de care au nevoie. Periodic, "tobosarii" trebuie tunsi ca intr-un salon de coafura.



Ion Caprariu este crescator al "tobosarilor de Buhara" din 1974. In Romania, doar trei persoane mai detin asemenea porumbei. "Le spune asa pentru ca, atunci cand canta, parca ar bate toba. Sunt foarte greu de crescut si pretentiosi.", spune Caprariu, singurul crescator de "Tobosar de Buhara" din Banat. Pentru Ion Caprariu, patima porumbeilor e "mostenire" de familie. Tatal lui a fost crescator de porumbei adusi, la vremea respectiva, din Ungaria. "Rasa se numea <<Uriasii maghiari>>. Am prins drag de ceea ce facea si, cand mi-am putut permite, mi-am cumparat si eu proprii mei porumbei", spune Caprariu.



Cele mai frumoase exemplare din rasa "Tobosarilor de Buhara" trebuie sa aiba picioarele cat mai scunde, rozeta din fata cat mai mare si perfect rotunda. Penele de pe cap, aplecate in jos, acopera ochii inaripatelor astfel incat, cele mai frumoase exemplare nu reusesc sa vada decat in proportie de 10-20%. Culorile porumbeilor din aceasta rasa pot fi foarte diferite, de la alb si pestrit pana la negru, galben, rosu sau albastru. Varsta "tobosarilor" poate ajunge pana la zece ani insa ei, traiesc in medie aproximativ sase ani. Pretul unui singur exemplar variaza de la 4-5 milioane de lei pana la o mie de euro.Neobisnuita rasa de porumbei "Tobosarii de Buhara" provine din fosta republica sovietica Tajikistan. Ei au fost adusi pentru prima oara in Romania in anul 1930. Priviti ca pe o curiozitate, foarte pretentiosi atunci cand vine vorba despre intretinerea lor, "tobosarii de Buhara" au gasit la noi in tara foarte putini crescatori amatori sa-i gazduiasca. In momentul de fata, in Romania mai sunt doar trei crescatori profesionisti in afara timisoreanului, la Arad, Targul Mures si Ploiesti.





Hrana speciala



Mancarea pentru "tobosari" este aparte decat cea a altor inaripate. De regula, ei se hranesc cu grau, porumb cu boaba mica, floarea soarelui, mazare si mazariche. In plus, ca supliment alimentar, la fiecare masa primesc minerale. Lunar, "tobosarii" primesc si cate o portie de vitamine care sa-i pastreze in forma. In programul de tratament intra si vaccinarile regulate care se fac impotriva pseudopestei si a paramixovirozei (o maladie extrem de contagioasa la porumbei care se manifesta prin pierderea echilibrului, rasucirea capului cu 180 de grade si atacarea creierului).
transilvania@zf.ro

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6975
Diferență: 0,1813
Ieri: 4.6890
Azi: 4.1192
Diferență: 0,1605
Ieri: 4.1126
Azi: 5.3305
Diferență: 0,6476
Ieri: 5.2962
Azi: 4.1441
Diferență: -0,0289
Ieri: 4.1453