Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat că au fost aprobaţi indicatori tehnico-economici pentru construirea unui stadion cu o capacitate de 12.388 de locuri în localitatea Unirea, de lângă municipiul Bistriţa, investiţie de aproximativ 318,3 mil. lei (64 mil. euro), susţinută prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social, derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI).
’’Prin proiectul din localitatea Unirea - municipiul Bistriţa - se prevede o integrare a stadionului municipal de fotbal în complexul sportiv care se dezvoltă în localitatea Unirea, compus din sală de sport cu spaţii de cazare şi terenurile de sport exterioare, bază sportivă de tip 1, precum şi pistă de atletism. Stadionul va fi destinat, în principal, disciplinelor de fotbal şi rugby şi va avea un regim de înălţime parter, plus 2 etaje, plus etaj tehnic, cu o capacitate de 12.388 de locuri - spectatori, VIP, media, locuri pentru persoane cu dizabilităţi’’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.