ZF Transilvania

Investiţie de 69,8 mil. lei pentru extindere şi reabilitare reţelelor de apă în 13 localităţi din judeţul Cluj

Investiţie de 69,8 mil. lei pentru extindere şi...

Autor: Laurentiu Cotu

01.04.2020, 17:45 90

Compania de Apă Someş, subordonată Consiliului Judeţean Cluj, a demarat o investiţie de peste 69,8 mil. lei (14,5 mil. euro), pentru extindere şi reabilitarea reţelelor de apă din 13 localităţi din judeţul Cluj. Investiţia se derulează în cadrul unui proiect european în valoare totală de 355,6 mil. euro şi constau în reabilitarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă pe 29 de străzi din municipiul Dej, respectiv în localităţile Şomcutu-Mic, Bobâlna, Oşorhel, Vâlcelele, Recea Cristur, Pustuţa, Căprioara, Elciu, Jurca, Escu, Osoi şi Ciubanca, pe o lungime totală de 80 de km.

De asemenea, proiectul mai prevede reabilitarea şi extinderea sistemului de canalizare pe 68 de străzi din municipiul Dej, pe o lungime totală de 33,7 km. În total, în întreaga zonă acoperită de lucrări vor fi înfiinţate 986 branşamente de apă, respectiv 831 de racorduri de canalizare. La finalul proiectului, populaţia estimată a beneficia de canalizare va creşte cu aproape 18.000 de locuitori. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO