ZF Transilvania

Investiţie de aproape 63 mil. lei pentru realizarea unei parcări în zona aeroportului din Cluj-Napoca

Investiţie de aproape 63 mil. lei pentru realizarea unei...

Autor: Laurentiu Cotu

20.02.2023, 18:41 279

Primăria Cluj-Napoca a lansat licitaţia pentru execuţia lucrărilor la park and ride-ul de la aeroportul internaţional ’’Avram Iancu’’, investiţie estimată la aproape 63 mil. lei (12,8 mil. euro). Investiţia prevede amenajarea unei platforme pentru parcare în zona aeroportului, cu un număr total de 863 de locuri de parcare (37 pentru persoanele cu dizabilităţi, 30 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice şi hibride, 788 locuri de parcare pentru autovehicule şi 8 peroane pentru autobuze), accese auto şi pietonale, precum şi o staţie de bike sharing.

De asemenea, va fi amenajat un terminal tip autogară, care va cuprinde o clădire terminal cu copertină, o copertină pentru autocare şi o piaţetă publică. Termenul de depunere a ofertelor este 27 martie 2023. Durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO