ZF Transilvania

Investiţie de peste 10 mil. euro pentru reabilitarea linilor de tramvai din Oradea

Investiţie de peste 10 mil. euro pentru reabilitarea...

Autor: Laurentiu Cotu

24.05.2022, 17:03 99

Primăria Oradea a demarat o investiţie de 50,6 mil. lei (peste 10 mil. euro), finanţată din fonduri europene, pentru înlocuirea liniilor de tramvai pe tronsonul Nufărul-Cantemir’’. Proiectul ’’Creşterea mobilităţii urbane din zona Nufărul-Cantemir’’ se realizează prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi prevede reamenajarea carosabilului, a trotuarelor, a pistelor de biciclete, realizarea de amenajări peisagistice, mobilier urban, spaţii verzi, intervenţii la calea de tramvai şi lucrări de apă-canal, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea.

Executantul lucrărilor este asocierea formată din companiile bihorene Drumuri Bihor (lider de asociere), Trameco şi Drum Asfalt, iar valoarea contractului este de 50,6 mil. lei, fără TVA. În cadrul proiectului au fost montaţi stâlpi inteligenţi, astfel tramvaiul va avea acces liber, neîngreunat de circulaţie şi îşi va putea creşte viteza cu până la 30 km/h. Investiţia presupune modernizarea a peste 2,5 kilometri de drum şi peste 6 kilometri de trotuar. Totodată, vor fi amenajaţi peste 2 kilometri de piste pentru biciclişti şi 48 de mii de metri pătraţi de spaţiu verde. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO