Lanţul de hipermarketuri Kaufland, liderul pieţei de comerţ alimentar din România şi unul dintre cei mai mari angajatori privaţi de pe piaţa locală, intenţionează să recruteze până în luna aprilie 2020 peste 500 de persoane cu dizabilităţi pentru magazinele din ţară. În etapa-pilot, programul de recrutare se desfăşoară în magazinele Kaufland din Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara, unde vizează poziţiile de casier, lucrător comercial, asistent etichetare şi asistent grill. Odată ajuns la maturitate, programul va fi extins la nivel naţional, astfel încât să includă alte oraşe, precum şi alte departamente din companie, potrivit unui comunicat de presă al Kaufland România.
’’Multe dintre persoanele cu dizabilităţi din România vor şi pot să muncească, dar nu au şansa unui loc de muncă. Kaufland îşi propune să răspundă la această problemă şi alege să vadă în aceşti oameni abilităţile lor, puterea şi curajul de a depăşi obstacolele. (...), a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.
Lanţul de hipermarketuri Kaufland a deschis luna trecută al 7-lea magazin din România din 2019 şi primul amplasat într-un mall pe piaţa locală, în Promenada din Sibiu. Pe segmentul hipermarketurilor, Kaufland este singurul care a mers cu magazine de sine stătătoare doar, concurenţii de la Cora, Auchan şi Carrefour operând şi magazine pe teren propriu şi în chirie. În ultimul an însă şi Kaufland şi-a schimbat strategia într-o perioadă în care consumatorii caută magazine cât mai apropiate de casă sau de birou. Nemţii au în România o reţea de 127 de magazine pe formatul hipermarketurilor cu preţuri mici. Până la finalul acestui an calendaristic retailerul nu va mai deschide nicio unitate nouă pe plan local, potrivit unor informaţii anterioare.
În medie, un magazin costă între 30 şi 45 de milioane de lei, cu tot cu teren, conform datelor declarate anterior de oficialii germani. În total, grupul german, liderul comerţului local după cifra de afaceri, a investit peste 3,5 mld. lei în dezvoltarea companiei din România, conform unor date anunţate recent de Kaufland.
Grupul german şi-a consolidat anul trecut poziţia de lider al retailului local după ce cifra de afaceri a companiei s-a apropiat la un pas de 11 mld. lei (2,3 mld. euro), plus 8% faţă de 2017. Tot anul trecut, compania şi-a majorat şi profitul net, ba chiar cu un ritm de două ori mai rapid decât cel al businessului, până la aproape 800 de milioane de lei. Retailerul a intrat pe piaţa locală în 2005 şi s-a extins an de an, uneori cu 3-4 unităţi, alteori cu 13-14 magazine.