ZF Transilvania

Mercedes va livra anul acesta 40 de autobuze pe gaz primăriei Sibiu, contract de 77 mil. lei

Mercedes va livra anul acesta 40 de autobuze pe gaz...

Autor: Laurentiu Cotu

21.09.2021, 09:42 294

Compania Mercedes-Benz Trucks&Buses România va livra în perioada noiembrie-decembrie a acestui an 40 de autobuze ecologice, alimentate cu gaz natural comprimat primăriei Sibiu, în cadrul unui contract de 77 mil. lei (15,7 mil. euro). Autobuzele vor fi dotate cu validatoare duale de bilete care permit validarea biletului, abonamentului sau cardul de transport, dar şi plata cu cardul bancar direct la bordul autobuzului.

De asemenea, pentru confortul pasagerilor acestea sunt echipate cu climatizare, sisteme de supraveghere video şi WiFi şi cu un sistem de numărare a călătorilor din autobuze. Proiectul include şi realizarea unei staţii de încărcare cu gaz natural comprimat pentru noile autobuze, în curtea companiei de transport local Tursib.

’’Vestea livrării anticipate a noilor autobuze este cu atât mai bine primită cu cât procedura de achiziţie a fost îngreunată de contestaţia depusă de unul dintre ofertanţi, în mod nejustificat. Acest fapt este atestat de instanţele de judecată care au respins de fiecare dată contestaţiile formulate de firma Otokar Europe - filiala Bucureşti. În luna mai 2021 această companie a atacat în instantţă rezultatul procedurii de achiziţie, însă a pierdut procesul, instantţa dând câştig de cauză primăriei Sibiu, care a semnat în luna iunie 2021 contractul cu câştigătorul de drept al procedurii de achiziţie, firma Mercedes- Benz Trucks & Buses’’, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Sibiu.

Pentru întreaga flotă Tursib va fi implementat prin acest proiect un sistem de management care va permite monitorizarea autobuzelor pe trasee, putându-se astfel urmări respectarea orarelor de circulaţie, se poate ajusta frecvenţa sosirii în staţie şi se primesc informaţii despre starea tehnică a autobuzelor în timp real, ceea ce va face ca mentenanţa acestora să fie mai eficientă, potrivit reprezentanţilor primăriei Sibiu.

laurenţiu.cotu@zf.ro

 
 
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO