• Leu / EUR4.9417
  • Leu / GBP5.7906
  • Leu / USD4.6288
ZF Transilvania

Mircea Sandu, în vizită la Cluj Arena: "Nu vă grabiţi cu inaugurarea stadionului"

Mircea Sandu, în vizită la Cluj Arena: "Nu vă grabiţi cu inaugurarea stadionului"

Cluj Arena

Autor: Laurentiu Cotu

21.07.2011, 15:43 1474

Mircea Sandu, preşedinteleFederaţiei Române de Fotbal (FRF), aflat în vizită la stadionulCluj Arena, a spus că este încântat de investiţie, în special depreţul mic cu care aceasta a fost realizată. Investiţia înproiectul Cluj Arena se ridică la circa 35 mil. euro, iar stadionulva avea peste 30.000 de locuri. În comparaţie, stadionul NaţionalArena din Bucureşti costă 200 mil. euro şi va dispune de circa55.000 de locuri.

''Nu vă grabiţi cu inaugurareastadionului. Meciul România-Belarus, programat pentru 4 octombrie,nu se va juca pe Cluj Arena, fiindcă nu putem să riscăm anunţareameciul la UEFA şi apoi să schimbăm locul, în condiţiile în careanunţul trebuie făcut cu 60 de zile înainte de meci'', a declaratMircea Sandu. Pentru inaugurarea stadionului (anunţată pentru primaparte a lunii octombrie), reprezentanţii FRF analizează variantaunui meci între generaţia '90 a României şi una dintreselecţioantele întâlnite la campionatele europene saumondiale.

Peste 90% dintre lucrările deconstrucţie, amenajare şi dotare a stadionului din Cluj au fostparcurse. În prezent se mai lucrează la amplasarea învelitoareiexterioare a arenei şi la montarea scaunelor, după ce au fostfinalizate recent lucrările de montare a gazonului şi a tabelelorelectronice de marcaj.Inaugurarea Cluj Arena va avea loc laînceputul lunii octombrie, după finalizarea lucrărilor de amenajarea zonei exterioare a stadionului.

Lucrările la noul stadion din Clujau început în vara anului 2009, iar valoarea totală a investiţieieste estimată la 130 mil. lei (circa 35 mil. euro, la cursul eurodin 2008, când a fost licitat proiectul stadionului).

Cluj Arena va avea o capacitate depeste 30.000 de locuri. Construcţia este concepută prin îmbinarea adouă tribune şi două peluze, iar stadionul va dispune de vestiare,săli de conferinţe, spaţii pentru cluburile sportive (atletism,scrimă, ciclism, box, haltere, lupte, tenis de masă), spaţii deantrenament acoperite, muzeul sportului şi cabinetemedicale.

Lucrările de la stadionuldin Cluj au fost atribuite unui consorţiu din care fac partefirmeleCon-A Sibiu, Transilvania Construcţii, DAS Engineering Grup, ACICluj, Dico şi Ţigănaş, Grup 4 Instalaţii, Bogart Construct SRL şiUniversitatea Tehnică Cluj-Napoca.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9417
Diferență: -0,0809
Ieri: 4.9457
Azi: 4.6288
Diferență: 0,2556
Ieri: 4.6170
Azi: 5.7906
Diferență: 0,3988
Ieri: 5.7676
Azi: 4.8055
Diferență: 0,3466
Ieri: 4.7889