ZF Transilvania

O asociere condusă de bihorenii de la Drum Asfalt va construi centura de ocolire a oraşului Aleşd, judeţul Bihor, pentru 74,8 mil. lei

O asociere condusă de bihorenii de la Drum Asfalt va...

Autor: Laurentiu Cotu

17.03.2022, 17:09 89

Drum Asfalt, o companie de cons­truc­ţii din Bihor deţinută de Floare Petroi, în asociere cu orădenii de la Trameco, au câştigat un contract de 74,8 mil. lei (peste 15 mil. euro), fără TVA, pentru construirea centurii de ocolire a oraşului Aleşd, judeţul Bihor. Dacă nu vor fi depuse contestaţii, contractul de proiectare şi execuţie ar urma să fie semnat până la finalul lunii martie, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Bihor.

’’Proiectantul are două luni să realizeze proiectul tehnic. La începutul verii vom începe lucrările de execuţie. Într-un an de zile, conform contractului, lucrările trebuie finalizate. În vara anului viitor traversarea oraşului Aleşd, spre Cluj, Oradea şi Zalău, se va face mult mai fluent’’, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, într-un comunicat de presă.

Centura Aleşd este cel mai avansat proiect din cele trei pe care Consiliul Judeţean Bihor le realizează în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Centurile Aleşd, Beiuş şi Sânmartin vor fi finanţate cu fonduri europene.

Compania Drum Asfalt, liderul asocierii ce va construi centura Aleşd, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de aproximativ 200 mil. lei, cu un profit estimat la 4-5 mil. lei şi un număr mediu de 85 de an­ga­jaţi. Drum Asfalt are, potrivit datelor de pe platforma de analiză financiară Confidas.ro, 92 de contracte de achiziţii publice încheiate, cu o valoare cumulată de 503,3 milioane de lei. Printre cele mai valoroase se află un contract de 74,8 milioane de lei, încheiat în 2020 cu Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru reabilitarea DN76, Vârfurile-Ştei, un tronson cu o lungime de 310 kilometri, între judeţele Bihor şi Arad. Compania este deţinută de Floare Petroi, un antreprenor care mai deţine şi firma Lemn Hyl, activă în exploatarea forestieră.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO