ZF Transilvania

O asociere condusă de bihorenii de la Drum Asfalt va construi varianta ocolitoare a municipiului Beiuş pentru 54,5 mil. euro

O asociere condusă de bihorenii de la Drum Asfalt va...

Autor: Laurentiu Cotu

26.01.2023, 16:49 236

Drum Asfalt, o companie de cons­truc­ţii din Bihor deţinută de Floare Petroi, în asociere cu turcii de la Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, spaniolii de la Obras Publicas y Regadios şi timişoarenii de la OPR Asfalt vor construi varianta ocolitoare a municipiului Beiuş, judeţul Bihor, o investiţie de peste 269,4 mil. lei (54,5 mil. euro). Durata de execuţie a proiectului este, potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

’’Din păcate, procedura de licitaţie s-a lungit foarte mult din cauza contestaţiilor, de la prima adjudecare din iunie până astăzi. Mă bucur că, în sfârşit, suntem în măsură să semnăm contractul. Ne propunem ca la sfârşitul săptămânii viitoare să semnăm contractul cu asocierea câştigătoare, iar după ce aceasta constituie garanţia de participare, să dăm ordinul de începere a lucrărilor, cel mai târziu la jumătatea lunii februarie’’, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, într-un comunicat de presă.

Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Şoseaua va avea două benzi de circulaţie, câte una pe sens. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare 2014-2020, prin parteneriatul cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Compania Drum Asfalt, liderul asocierii ce va construi centura municipiului Beiuş, a avut în 2021 o cifră de afaceri de 170,5 mil. lei, un profit net de 5,8 mil. lei şi un număr mediu de 80 de angajaţi, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Drum Asfalt, în asociere cu orădenii de la Trameco, au mai câştigat anul trecut licitaţia pentru construcţia variantei de ocolire a oraşului Aleşd, o investiţie de 74,8 mil. lei (peste 15 mil. euro), fără TVA. Compania este deţinută de Floare Petroi, un antreprenor care mai deţine şi firma Lemn Hyl, activă în exploatarea forestieră.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO