Compania Precon Transilvania, controlată de Ioan Eugen Hudriciu din Oradea, în asociere cu ucrainieii de la Automagistral Pivden, au câştigat contractul pentru execuţia lucrărilor la primul lot al drumului expres Arad-Oradea, pe tronsonul Oradea-Salonta, cu o lungime totală de 39 km, investiţie ridicându-se la 2,32 mld. lei (454,9 mil. euro), fără TVA. Lucrarea este finanţată prin Programul Transport 2021–2027, iar termenul de execuţie este de 24 de luni. Proiectul include 32 de lucrări de artă, printre care un pasaj de 727 de metri peste calea ferată şi drumul comunal DC77, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Oradea.
Studiul de fezabilitate a fost elaborat printr-un parteneriat între Consiliul Judeţean Bihor, primăria Oradea, Consiliul Judeţean Arad şi primăria Arad, fiecare dintre cele patru instituţii contribuind cu suma de 1 milion de euro. Ulterior, proiectul a fost preluat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru derularea procedurilor de licitaţie şi execuţie.
Unul dintre cele mai importante puncte de pe traseu va fi realizat în zona de vest a municipiului Oradea, unde va fi construit cel mai complex nod rutier din judeţul Bihor, la intersecţia drumului expres Arad-Oradea, a drumului de legătură dintre centura Oradea şi Autostrada Transilvania şi a centurii Oradea, potrivit comunicatului municipalităţii din Oradea.
Drumul expres Arad-Oradea va avea o lungime totală de 120,1 km, prevăzut cu patru benzi de circulaţie şi multiple conexiuni cu oraşele de pe traseu. Proiectul este structurat în trei loturi: lotul 1 –Oradea-Salonta (33,7 km) şi legătura cu DN 79 Salonta (5,3 km), lotul 2 Salonta-Chişineu Criş (39,7 km) şi legătura cu graniţa Ungariei (10 km) şi Chişineu Criş-Arad (47 km), cu un drum de legătură spre zona industrială Arad Vest (2,9 km).
Compania Precon Transilvania, liderul asocierii ce se va ocupa de execuţia lucrărilor la drumul expres Arad-Oradea, s-a clasat anul trecut pe primul loc în topul celor mai dinamice firme din construcţii realizat de ZF, cu 702% creştere în cifra de afaceri pe anul 2023, faţă de anul anterior. A fost singura firmă din top care şi-a crescut în acest ritm cifra de afaceri de la 33 mil. lei în 2022 la 266 mil. lei anul 2023. Acelaşi avans l-a avut şi profitul companiei, arată datele publice.
Cele mai recente date arată că Precon Transilvania a finalizat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 178,2 mil. lei (35,8 mil. euro), un profit net de 17,4 mil. lei (3,5 mil. euro) şi cu un număr mediu de 173 de angajaţI, potrivit site-ul Ministerului Finanţelor.
În ceea ce priveşte activitatea companiei Precon Transilvania, anul trecut, Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) şi primăria localităţii Ştei, au demarat un proiect de investiţii de 21,3 mil. lei (aproximativ 4,3 mil. euro), pentru realizarea unui parc de specializare inteligentă în comuna Ştei, la 83 km de municipiul Oradea. Lucrările au fost contractate de asocierea de firme Precon Transilvania (lider) din Oradea şi Citadina 98 din Galaţi, termenul de execuţie fiind de 6 luni.
Acesta nu este însă singurul contract câştigat de Precon Transilvania. În urmă cu doi ani, primăria Oradea a demarat un proiect de investiţii de 44,1 mil. lei (8,9 mil. euro), fără TVA, finanţat din fonduri europene şi din bugetul propriu al municipalităţii, pentru extinderea ambulatoriului corpului B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor. Contractul aferent lucrărilor de execuţie a fost semnat între municipiul Oradea si asocierea formată din companiile Precon Transilvania (lider de asociere) şi Lemacons, Termoline, Romger General Trade & Consulting, avându-i ca subcontractanţi pe Al.Se.Ro Impex şi Medical Gazplus. Mai mult, în 2022, asocierea dintre companiile Precon Transilvania din Oradea, în calitate de lider, şi Citadina 98, Lemacons, ambele din Galaţi, au câştigat un contract de 79,4 mil. lei (aproximativ 16 mil. euro) pentru proiectarea şi execuţia proiectului privind prelungirea pistei de decolare/aterizare a aeroportului din Oradea.
Precon Transilvania, înfiinţată în anul 2019 la Oradea, cu obiect de activitate lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor, este controlată de Ioan Eugen Hudriciu, care în trecut a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Trameco, din cadrul grupului Selina, care îl are proprietar pe omul de afaceri Beniamin Rus, de unde şi asocierea dintre acesta şi compania Precon Transilvania.