Construcţii Erbaşu, compania deţinută de omul de afaceri Cristian Erbaşu, în asociere cu constructorul Concelex Engineering din Bucureşti şi Terra Gaz Construct din Otopeni, au câştigat un contract de aproximativ 127,9 mil. lei (peste 26 mil. euro) cu Compania Naţională de Investiţii (CNI), ce presupune lucrări de proiectare, extindere şi etajare a academiei de muzică ’’Gheroghe Dima’’ din Cluj-Napoca. Proiectul se vor derula pe o perioadă de 24 de luni, dintre care 5 luni sunt dedicate activităţii de proiectare.
Academia din Cluj oferă programe de studii pentru domeniul muzică organizate pe trei cicluri universitare: studii de licenţă, masterat şi doctorat. Programelor de studii aferente celor trei cicluri de studii universitare li se adaugă pregătirea personalului didactic, programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, extensii universitare, master-class. Cu toate acestea, cei peste 1.000 de studenţi şi personalul academic îşi derulează activitatea într-un imobil care nu îi aparţine de drept. Proiectul promovat şi contractat de CNI are în vedere realizarea de spaţii optime ţinând cont de utilizarea judicioasă a structurii de rezistenţă a clădirii existente asupra căreia se intervine.
Astfel, se vor realiza lucrări în vederea conversiei funcţionale pentru 3 corpuri de clădire ale căror funcţiuni, după finalizarea lucrărilor, vor fi: corpul C1 (sală de spectacole cu o capacitate de 835 de persoane, sală de orgă, amfiteatru, rectorate, decanate, bibliotecă, săli de curs şi de studiu individual, laboratoare, vestiare, cămin studenţesc, cabinet medical), corpul C2 se va extinde şi se va realiza reconversia lui în atelier întreţinere, iar corpul C4 se va extinde şi se va amenaja ca sală de sport.
Construcţii Erbaşu, cu afaceri de 703 mil. lei în 2019, estima la începutul acestui an să atingă 1 mld. lei în 2020. Date fiind condiţiile actuale însă, businessul s-ar putea situa la 800 mil. lei, potrivit estimărilor anterioare ale companiei. Grupul deţinut de Cristian Erbaşu este implicat în construcţia stadioanelor Steaua (Ghencea) şi Rapid (Giuleşti), construcţia unor săli polivalente la Oradea, Mioveni şi Tulcea, ansamblul rezidenţial Marmura Residence (dezvoltat de Prime Kapital în Bucureştii Noi), două spitale şi anvelopări de blocuri.