Primăria Bistriţa a finalizat un proiect european în valoare totală de peste 12,8 mil. lei (circa 3 mil. euro), din care valoarea finanţării nerambursabile este de 10 mil. lei (aproximativ 2,3 mil. euro), în reabilitarea şi modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului.
Investiţia a vizat reabilitarea infrastructurii publice urbane din municipiul Bistriţa, prin modernizarea străzilor şi a trotuarelor din zona centrală a oraşului şi crearea de parcări în zonele: strada Dornei, Piaţa Unirii, strada Liviu Rebreanu, Piaţa Centrală şi Piaţa Petru Rareş.
Proiectul a fost finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 –‘’Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – ‘’Planuri integrate de dezvoltare urbană’’, Sub-domeniul: Centre urbane.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels