Primăria Călan, judeţul Hunedoara, a acesat trei proiecte europene în valoare totală de peste 5 mil. euro, din care 3,4 mil. euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, pentru reabilitarea energetică a cinci blocuri cu patru etaje, însumând 200 de apartamente,
Cu ajutorul finanţării europene vor fi izolate termic faţadele şi planşeele de la ultimul etaj, se va înlocui tâmplăria existentă cu una mai eficientă energetic, iar balcoanele şi logiile vor fi închise cu tâmplărie termoizolantă. De asemenea, sistemul de iluminat din spaţiile comune va fi modernizat prin instalarea de corpuri de iluminat cu tehnologie LED şi senzori de mişcare/prezenţă, pentru care se vor utiliza sisteme alternative de producere a energiei electrice - panouri fotovoltaice ce vor fi amplasate pe acoperiş, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest.
Proiectele vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2026. Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene de peste 55 mil. euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiţii în izolarea termică a blocurilor de locuinţe.