ZF Transilvania

Primăria Cluj-Napoca va investi 7,5 mil. lei în două creşe şi o gradiniţă

Primăria Cluj-Napoca va investi 7,5 mil. lei în două...

Autor: Laurentiu Cotu

12.12.2012, 16:34 223

Primăria Cluj-Napoca a început pregătirea pentru 2013 a proiectelor de investiţii în vederea realizării unor noi creşe şi grădiniţe, în municipiu. Astfel, există în lucru două proiecte în valoare totală de 7,5 mil. lei (peste 1,6 mil. euro), unul pe strada Moţilor (o reconversie funcţională a unui imobil existent), iar cel de-al doilea pe strada Gh. Marinescu.

În ceea ce priveşte proiectul de pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, reprezentanţii municipalităţii au spus că în momentul de faţă este postată pe SEAP o cerere de oferte privind proiectarea noii grădiniţe-creşe, deschiderea ofertelor fiind programată pentru data de 17 decembrie. Investiţia, estimată la 5,4 mil. lei (1,2 mil. euro) prevede amenajarea a şapte săli de grupă, pentru 140 de copii la gradiniţă, respectiv o creşă pentru 80 de copii, cu patru săli de grupă.

Cel de-al doilea proiect al primăriei Cluj-Napoca presupune realizarea unei creşe pe strada Gh. Marinescu, cu un număr total de 80 de locuri. Pentru această investiţie este prevăzută suma de 2,1 mil. lei (circa 450.000 de euro).
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO