ZF Transilvania

Primăria Oradea investeşte 2 mil. lei în modernizarea zonei Dragoş Vodă din municipiu

Autor: Laurentiu Cotu

22.07.2012, 15:52 60

Primăria Oradea derulează o investiţie de peste 2 mil. lei (circa 480.000 de euro), fără TVA, în reabilitarea podului Dragoş Vodă şi amenajarea intersecţiei din această zonă. Lucrările pentru proiectul ’’Realizare acces din str. Făcliei în str. Dragoş Vodă, inclusiv amenajare intersecţii în zona podului Dragoş Vodă”, sunt executate de asocierea dintre companiile Construcţii Bihor şi Drumuri Orăşeneşti.

Investiţia presupune realizarea a două rampe de acces în lungime totală de 163 metri,  două trotuare cu lăţimea de 2 metri şi o reţea de canalizare pluvială în lungime de 200 metri liniari. Totodată, se va realiza iluminatul public (reţea de iluminat şi 9 stâlpi) şi pasajul pietonal pentru rampa malului drept al Crişului, în lungime de 32 de metri. Termenul de finalizare al proiectului este 30 septembrie 2012.

laurenţiu.cotu@zf.ro     

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO