ZF Transilvania

Primăria oraşului Sântana, judeţul Arad, a câştigat un proiect european de 27,5 mil. lei pentru realizarea unui sistem centralizat de furnizare a energiei termice, utilizând energia geotermală

Primăria oraşului Sântana, judeţul Arad, a câştigat...

Autor: Laurentiu Cotu

22.03.2023, 18:15 81

Primăria oraşului Sântana, judeţul Arad, a câştigat un proiect european de 27,5 mil. lei, din care contribuţia proprie a municipalităţii este de 563.000 de lei, pentru realizarea unui sistem centralizat de furnizare a energiei termice, utilizând energia geotermală. Astfel, apa geotermală va fi folosita pentru încălzirea clădirilor publice din oraşul Sântana (primăria, şcoala gimnazială ’’Sfânta Ana’’ şi liceul Tehnologic ’’Ştefan Hell’’.

Proiectul presupune realizarea unui foraj la adâncimea de 1.200 de metri pentru extracţia apei geotermale, 2,7 km de conducte pentru transportul apei, construirea unei centrale termice, 2,2 km de reţea de distribuţie a energiei termice nou realizate şi un foraj de 1.200 de metri pentru injecţia apei geotermale uzate termic. După implementarea proiectului, clădirile publice nu vor mai fi încălzite cu gaz, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Sântana.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO