Primăria Satu Mare a demarat un proiect de investiţii de 22,6 mil. lei (4,5 mil. euro), finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ce prevede construirea unei noi creşe, cu o capacitate de 110 locuri. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat cu asocierea dintre firmele Proiect Invest S.R.L., Valex Orizont S.R.L. şi Proiect Construct Regiunea S.R.L, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Satu Mare.
Creşa va avea o capacitate de 11 grupe (110 de copii) şi va fi organizată în 3 nuclee funcţionale: zona administrativă, zona destinată copiilor şi zona spaţiilor tehnico-gospodăreşti. De asemenea, creşa va beneficia de 11 dormitoare, camere de joacă, prevăzute cu vestiar şi grupuri sanitare, spaţii pentru luat masa şi cabinet medical.
’’Începând cu anul 2016 am mărit constant numărul de locuri în creşe, prin înfiinţarea de unităţi noi şi extinderea capacităţii celor existente. Termenul de execuţie pentru noua creşă este de 15 luni, din care 3 luni pentru proiectare’’, a declarat Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare.