ZF Transilvania

Primăria Sibiu are 6 mil. lei pentru lucrări de modernizare în cartierul Hipodrom

Primăria Sibiu are 6 mil. lei pentru lucrări de...

Autor: Laurentiu Cotu

23.05.2018, 16:52 145

Primăria Sibiu a demarat un program de investiţii de aproximativ 6 mil. lei (1,3 mil. euro) pentru lucrări de reparaţii capitale în cartierul Hipodrom I. Investiţia prevede reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor prin refacerea straturilor rutiere şi pavarea cu asfalt, crearea a aproximativ 300 de locuri de parcare şi amenajarea de zone verzi.

Proiectul presupune şi extinderea reţelei de preluare a apelor pluviale, modernizarea reţelei de iluminat public prin montarea a aproximativ 80 de stâlpi cu corpuri de iluminat cu LED, dar şi amenajarea de tubulatură subterană pentru coborârea cablajului metropolitan pe o lungime de aproximativ 1,4 km. Contractul a fost semnat cu compania Geiger Transilvania din Târgu Mureş, lucrările urmând să fie finalizate în luna mai 2019.

laurenţiu.cotu@zf.ro     

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO