ZF Transilvania

Primăria Timişoara investeşte 5 mil. lei în construcţia unei baze sportive

Primăria Timişoara investeşte 5 mil. lei în...

Autor: Laurentiu Cotu

12.06.2025, 17:27 95

Primăria Timişoara derulează un proiect de investiţii de aproape 5 mil. lei (aproximativ 1 mil. euro), finanţat integral din bugetul local, pentru construirea unei baze sportive, ce va cuprinde un teren de fotbal, un teren multifuncţional şi o clădire cu tribună de 417 locuri, vestiare, cabinet medical şi spaţii tehnice. Baza sportivă a municipalităţii este realizată în prezent în proporţie de aproximativ 70%, urmând să fie deschisă în toamna acestui an’’, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Timişoara.

’’Ne apropiem de finalizarea primei baze sportive construite de primărie după mulţi ani. În paralel, avansăm cu documentaţiile pentru o nouă bază sportivă, pe un teren abandonat de pe Bogdăneştilor, la intersecţia cu strada Raţiu, unde vom amenaja mai multe terenuri pentru sport şi recreere, accesibile întregii comunităţi’’, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, într-un comunicat de presă. 

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels