ZF Transilvania

Producătorul de mobilă TANDEM a deschis la Iaşi cel de-al şaptelea magazin de pe piaţa locală

Producătorul de mobilă TANDEM  a deschis la Iaşi cel de-al şaptelea magazin de pe piaţa locală

Autor: Laurentiu Cotu

17.05.2021, 15:32 203

Producătorul de mobilă TANDEM din Chişinău, Republica Moldova, a deschis cel de-al şaptelea magazin de pe piaţa locală la Iaşi şi intenţionează ca până în 2020 să mai inaugureze încă patru unităţii proprii în România. Compania este prezentă în România din anul 2015 şi are showroomuri în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Iaşi.

’’Suntem deja prezenţi în Bucureşti, Braşov şi Cluj, astfel că deschiderea unui showroom în Iaşi a venit ca un pas natural din politica noastră de dezvoltare. Moldova reprezintă o zonă de interes pentru noi şi credem că Iaşiul are potenţial mare’’ a declarat Olga Vataman, administrator TANDEM, într-un comunicat de presă.

Pe lângă produsele de mobilier, TANDEM oferă şi servicii de transport şi montaj, iar clienţii companiei beneficiază de o garanţie extinsă de până la trei ani pentru fiecare piesă de mobilier achiziţionată, iar pentru saltele de o garanţie de zece ani. Compania oferă şi un termen de trei luni de testare pentru gama de saltele. Compania Whitedecor, care se ocupă de administrarea magazinelor locale TANDEM, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 13,4 mil. lei, un profit net de peste 1,1 mil. lei şi un număr mediu de 30 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Fabrica de mobilă din Chişinău, care operează sub compania Ilcotex Prim, a fost înfiinţată în anul 2002  şi este deţinută de antreprenorii Corneliu  Sau şi Ion Batrinu, potrivit unor informaţii furnizate anterior de reprezentanţii companiei.

 
 


 

 
AFACERI DE LA ZERO