ZF Transilvania

Producătorul polonez Solaris livrează 7 autobuze electrice primăriei Sighetu Marmaţiei pentru 18 mil. lei, plus TVA

Producătorul polonez Solaris livrează 7 autobuze...

Autor: Laurentiu Cotu

19.04.2021, 17:43 126

Compania poloneză Solaris Bus & Coach, care produce vehicule electrice pentru transport public, va livra 7 autobuze electrice Solaris Urbano municipiului Sighetu Marmaţiei, în cadrul unui contract de peste 18 mil. lei, plus TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziţionate şi două staţii de încărcare electrică rapidă şi alte 7 staţii de încărcare lentă. Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 22 de luni. Noua investiţie a municipalităţii din Sighetu Marmaţiei este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Cele 7 autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul polonez în municipiul Sighetu Marmaţiei. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 metri lungime şi poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane aşezate. Cele două staţii de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 şi 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore. Până în prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din oraşele: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, vehiculele electrice şi hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalităţi din România.

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze şi troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existenţă, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de oraşe europene. Potrivit unor date furnizate anul trecut de oficialii Solaris în România, la nivelul anului 2019, circa 4-5% din veniturile totale ale Solaris Bus & Coach la nivel global au provenit din piaţa locală. Compania a intrat în România în 2006. Printre competitorii Solaris în România, se numără MAN, Mercedes, Iveco, Volvo, BYD, cărora li se adaugă, în piaţa locală, firmele din Turcia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO