ZF Transilvania

Producătorul polonez Solaris livrează 9 autobuze electrice primăriei Sibiu pentru 28 mil. lei

Producătorul polonez Solaris livrează 9 autobuze...

Autor: Laurentiu Cotu

02.03.2021, 17:50 175

Producătorul polonez de autobuze Solaris Bus & Coach va livra 9 de autobuze electrice companiei de transport public a municipiului Sibiu, Tursib, în cadrul unui contract de aproximativ 28 mil. lei (5,7 mil. euro). Noua investiţie a municipalităţii sibiene este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectiv specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Investiţia presupune achiziţionarea a 9 autobuze electrice, dar şi realizarea a 3 staţii de încărcare rapidă şi alte 9 staţii de încărcare lentă. Procedura de achiziţie a fost organizată şi gestionată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, termenul de livrare negociat de această instituţie fiind de maxim 23 de luni.

Compania poloneză Solaris Bus & Coach a mai câştigat la începutul acestui an o licitaţie pentru a livra 25 de troleibuze Solaris Trollino către oraşul Braşov, valoarea totală a contractului ridicându-se la peste 63 milioane lei (aproximativ 13 mil. euro). Aceasta este a doua livrare de troleibuze Solaris către municipiul Braşov, adă­u­gân­du-se celor 26 de troleibuze Solaris incluse în 2020 în parcul auto al RATBV, operatorul de transport braşovean. În plus, tot la începutul lui 2021, aceeaşi companie a câştigat şi contractul pentru livrarea a 40 de autobuze electrice companiei de transport public a municipiului Piteşti, în cadrul unui contract de 100,4 mil. lei (20,6 mil. euro), fără TVA. În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul public din opt oraşe din România: Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, ponderea vehiculelor electrice fiind de circa 50% din total.

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze şi troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existenţă, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de oraşe europene. Potrivit unor date furnizate anul trecut de oficialii Solaris în România, la nivelul anului 2019, circa 4-5% din veniturile totale ale Solaris Bus & Coach la nivel global au provenit din piaţa locală. Compania a intrat în România în 2006. Printre competitorii Solaris în România, se numără MAN, Mercedes, Iveco, Volvo, BYD, cărora li se adaugă, în piaţa locală, firmele din Turcia.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO