ZF Transilvania

Profitul fabricii de componente auto Eckerle din Cluj-Napoca a crescut de 3,5 ori în 2020, la peste 10 mil. lei

Profitul fabricii de componente auto Eckerle din...

Autor: Laurentiu Cotu

19.04.2021, 17:44 384

Furnizorul de componente auto Eckerle Automotive, subsidiara locală a grupului german Eckerle, a realizat în 2020 un profit net de aproximativ 10,2 mil. lei (2,1 mil. euro), de 3,5 ori mai mare faţă de anul anterior, când compania germană a avut un câştig net de peste 2,9 mil. lei (621.000 de euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Eckerle Automotive a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de peste 191,1 mil. lei (39,7 mil. euro), în scădere cu 17% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor publice. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 1.036 de angajaţi, arată datele de la Ministerul Finanţelor.

În fabrica Eckerle de la Cluj sunt asamblate componente pentru industria auto, precum dispozitivele pentru funcţii de confort (ridicare geamuri, ştergătoare de parbriz), dispozitive pentru acţionare şi manevrabilitate (ABS, răcire) sau articole de masă (blocare uşă, valve de ventilaţie), potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie. Fabrica germanilor din Cluj produce 80% pentru Bosch, alţi clienţi fiind Brose, dar şi Nidec, potrivit unor informaţii anterioare.

Compania Eckerle Automotive, subsidiara locală a grupului german Eckerle, a fost înfiinţată în anul 2003 la Cluj-Napoca, cu principal domeniu de activitate fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule. Operaţional, există două divizii principale în cadrul grupului: divizia automotive, specializată pe tehnica de asamblare, şi divizia industrie, specializată pe automatizare şi tehnologia maselor plastice. Grupul Eckerle a fost înfiinţat în anul 1968, fiind preluat anul trecut de concernul german Prettl, cu 10.000 de angajaţi şi peste 40 de locaţii în 20 de ţări. Eckerle continuă să funcţioneze ca unitate independentă în cadrul grupului de companii Prettl, iar schimbarea proprietarului nu are niciun impact asupra serviciilor Eckerle din cadrul grupului, potrivit site-ului companiei Prettl. 

 


 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO