Consiliul Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu localităţile Beriu şi Orăştioara de Sus, au accesat un proiect european de 13,8 mil. euro, din care finanţare nerambursabilă este aproape 13,5 mil. euro, pentru modernizarea a peste 17 km de drum judeţean între Orăştie şi Sarmizegetusa Regia. Perioada de implementare a proiectului este de 32 de luni. Adiacent, va fi realizat accesul la proprietăţi, pe o suprafaţă de 7.300 mp, vor fi amenajate şi iluminate 10 treceri de pietoni, iar 38 de podeţe vor fi înlocuite sau completate, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Judeţene pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR).
’’Documentaţiile au fost deja realizate la nivel de proiect tehnic, a fost lansată inclusiv licitaţia pentru execuţie şi urmează finalizarea evaluării şi stabilirea constructorului. Peste 17 kilometri de drum vor fi reconstruiţi sau modernizaţi în cadrul proiectului. Pe lângă turiştii care vor vizita vechile cetăţi dacice, de proiect va beneficia în mod direct populaţia din cele opt localităţi străbătute de acest drum judeţean, cumulând aproape 28.000 de locuitori’’, se arată în comunicatul de presă transmis de ADR Vest.