ZF Transilvania

Proiect european de 8,9 mil. euro pentru eficentizarea transportului public de călători în municipiul Piteşti

Proiect european de 8,9 mil. euro pentru eficentizarea transportului public de călători în municipiul Piteşti

Autor: Laurentiu Cotu

14.05.2020, 16:14 17

Primăria Piteşti a accesat un proiect european de 42,8 mil. lei (8,9 mil. euro), din care aproximativ 32 mil. lei (6,6 mil. euro) reprezintă contribuţia din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, pentru crearea unui sistem de management al traficului. Proiectul presupune şi montarea unor panouri informative privind disponibilitatea locurilor de parcare, pentru evitarea parcărilor neregulamentare. Perioada de implementare a proiectului este de 42 de luni, până în luna februarie 2022.

Administraţia municipiului Piteşti a atras finanţarea nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional 2014-2020), Axa prioritară 4 - ’’Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4e - ’’Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectiv specific 4.1 - ’’Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO