ZF Transilvania

Retailerul danez de mobilă JYSK deschide cel de-al doilea magazin din Cluj-Napoca şi ajunge la 82 de unităţi pe piaţa locală

Retailerul danez de mobilă JYSK deschide cel de-al doilea magazin din Cluj-Napoca şi ajunge la 82 de unităţi pe piaţa locală

Autor: Laurentiu Cotu

22.01.2020, 17:02 747

JYSK România, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decoraţiuni şi textile, cu afaceri de peste 120 mil. euro în România, va deschide joi, 23 ianuarie, cel de-al doilea magazin din Cluj-Napoca, ajungând astfel la 82 de unităţi pe piaţa locală. Cel de-al doilea magazin JYSK din Cluj-Napoca va fi deschis în cartierul Gheorgheni şi va are o suprafaţă totală de 1.380 mp. În 2019, JYSK România a inaugurat 15 magazine noi, extinzându-se în oraşe precum Huşi, Titu, Orăştie, Oneşti, Vălenii de Munte, Slobozia şi Mioveni.

’’Cluj-Napoca este unul dintre primele oraşe în care am inaugurat un magazin, acum mulţi ani, pe vremea când JYSK activa în România în sistem franciză. Primul magazin din Cluj, aflat pe Bulevardul Muncii, în nordul oraşului, este cel mai performant magazin JYSK din ţară, din punct de vedere al vânzărilor. Plănuim de mult timp să ne extindem reţeaua de magazine cu o a doua unitate în Cluj şi ne bucurăm că am găsit în sfârşit un spaţiu potrivit conceptului nostru de magazine’’, a declarat Iraida Paiuc, Sales-Marketing Manager JYSK România.

JYSK a intrat pe piaţa din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Reţeaua numără în prezent 82 de magazine, în oraşe precum Bucureşti, Arad, Baia Mare, Craiova, Târgovişte, Constanţa, Cluj-Napoca, Deva, Galaţi, Râmnicu Sărat, Oneşti, Sfântu Gheorghe, Oradea, Piteşti, Mediaş, Satu Mare, Vaslui, Suceava, Vălenii de Munte, Târgu-Mureş, Timişoara, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Botoşani, Focşani, Medgidia, Giurgiu, Piatra Neamţ, Roman, Curtea de Argeş, Bistriţa, Hunedoara, Balş.

Retailerul scandinav a încheiat anul financiar 2019 cu o cifră de afaceri de 582 milioane lei, în creştere cu 20,5%, şi un profit brut înainte de taxe de 75,6 milioane lei, cu 12,8% mai mare decât nivelul din anul anterior. Numărul total de bonuri a crescut cu 12,6% faţă de anul precedent, la peste 4 milioane de bonuri. Anul financiar 2019 s-a încheiat pe 31 august.

La nivel internaţional, grupul a avut afaceri de 3,79 miliarde euro, în creştere cu 6,3%, iar profitul brut înainte de taxe în anul 2019 s-a majorat la 436 millioane euro. JYSK este unul dintre cei mai importanţi retaileri de mobilă şi decoraţiuni interioare din Europa, desfăşurând operaţiuni în 52 de ţări şi numără un total peste 23.000 de angajaţi şi peste 2.800 de magazine.

Compania a fost fondată de danezul Lars Larsen, primul magazin fiind inaugurat pe data de 2 aprilie 1979 în oraşul Aarhus, al doilea cel mai mare din Danemarca. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de graniţele ţării odată cu deschiderea unui magazin în Germania. Miliardarul danez a murit anul trecut, la vârsta de 71 de ani. În cursul anului trecut, JYSK Nordic şi Danisches Betternlager, ambele parte a Lars Larsen Group, au fuzionat într-o singură companie şi vor funcţiona împreună, sub acelaşi management.

laurenţiu.cotu@zf.ro

 
AFACERI DE LA ZERO