Asocierea formată din cele trei mari companii de construcţii deţinute de familia Umbrărescu - Sa & Pe Construction (lider), Spedition UMB, Tehnostrade, alături de compania Euro-Asfalt d.o.o. din Bosnia, a câştigat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pe autostrada Târgu Mureş-Târgu Neamţ: secţiunea II: Miercurea Nirajului - Leghin, km 22 plus 000 – km 181 plus 195: Lot 2c: Pipirig - Vânatori Neamţ (Leghin), cu preţul de 2,690 mld. lei (540,6 mil. euro), fără TVA.
Durata de proiectare şi execuţie a contractului este de 48 de luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor. Sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027. Perioada de garanţie a lucrărilor, ofertată conform factorului de evaluare, este de 10 ani. Lungimea acestui tronson de autostradă este de 19,3 km, din care aproximativ 1,44 km de tunel. Pentru acest sector au fost proiectate 7 tuneluri ( 5 bidirecţionale şi 2 unidirecţionale).
’’Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire’’, potrivit unui comunicat de presă transmis de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Spedition UMB, compania care s-a clasat în ultimii ani pe primul loc în topul constructorilor din România, a trecut de 3 miliarde de lei cifră de afaceri în 2023, după o creştere de 46% faţă de anul precedent. Dorinel Umbrărescu, antreprenorul din spatele acestui business, obişnuieşte să participe la licitaţii şi cu celelalte două firme ale sale - Tehnostrade şi Sa & Pe Construct, câştigând contractele ca o asociere. Astfel, Tehnostrade şi-a majorat şi ea veniturile în 2023 cu 65%, până la 2,8 miliarde de lei, nivel similar cu cel raportat de Sa&Pe Construct, potrivit celor mai recente date disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.
În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, doar Tehnostrade figurează cu un volum semnificativ, de aproape 4.800 de oameni în 2023, cu circa 1.300 mai mult decât în 2022, în vreme ce Spedition UMB şi Sa & Pe Construct raportează cumulat mai puţin de 60 de salariaţi. Astfel, împreună, cele trei firme de construcţii deţinute de Dorinel Umbrărescu au realizat în 2023 afaceri de aproximativ 8,8 miliarde de lei, profit de 152 de milioane de lei şi au avut în total 4.828 de angajaţi.
Spedition UMB, Tehnostrade şi Sa & Pe Construct sunt nume deja sonore de ani buni pe şantierele din toată ţara. Prin ele, Dorinel Umbrărescu, artizanul acestui grup, şi-a pus semnătura pe unele dintre cele mai ample şi importante proiecte de infrastructură din România ultimilor ani. Firmele sale lucrează în această perioadă la construcţia autostrăzii 7, cea care va lega Moldova – aşadar, inclusiv judeţul în care Umbrărescu şi-a fondat afacerile - de Capitală. Originar din Tănăsoaia, Vrancea, Dorinel Umbrărescu şi-a clădit businessurile în judeţul vecin, Bacău.