Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a accesat un proiect european de peste 8,1 mil. euro, finanţat în cadrul Programul ’’Regiunea Centru’’ 2021-2027, prin Prioritatea 6: ’’O Regiune Educată’’, Acţiunea 6.3 – Creşterea relevanţei învăţământului terţiar universitar, ce presupune realizarea unor lucrări de extindere, reabilitare, modernizare şi echipare a clădirilor Facultăţii de Inginerie, unde învaţă peste 2.700 de studenţi. Finanţarea europeană nembursabilă este de peste 6,7 mil. euro, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
’’Iată că după aproape 50 de ani de la infiinţarea Facultăţii de Inginerie regândim prin această investiţie majoră mediul de învăţare, astfel încât să corespundă nevoilor actuale de studiu şi cerinţelor viitorului, mai ales pentru că vorbim despre o facultate puternic ancorată în procesul de schimbare tehnologică. Prin programele noastre care stabilesc conexiuni de cercetare la nivel european, punem în legătură studenţii şi cadrele didactice din universitatea noastră cu omologii lor din spaţiul academic internaţional, aşa încât era firesc să ne dorim să avem şi aici, la ULBS, spaţii moderne, comparabile cu cele ale universităţilor europene de profil’’, a declarat Sorin Radu, rectorul Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu, într-un comunicat de presă.