Sărbătoare de neuitat

Pentru cei mai mulţi, perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă o încununare a celorlalte luni din an, iar modalitatea de a celebra aceste zile sau chiar săptămâni este similară cu cea de pe vremea anilor de aur, după cum erau supranumiţi anii ’20. Astfel, nelipsite sunt mesele copioase alături de cei dragi. Iar vinurile româneşti sunt şi ele alături, pentru că sunt perfect compatibile atât cu preparatele tradi­ţionale, cât şi cu cele de nouă generaţie.

„Fiecare preparat de pe masa de Crăciun poate fi «ajutat» cu un strop de vin. Nu degeaba avem expresia populară «a stropi bucatele» - gusturile se pot completa, se pot potenţa, producând un gust final mai bun şi mai complex decât gusturile luate separat“, spune Marinela Ardelean, interna­tional wine expert.

Vinul şi mâncarea se află într-o relaţie de lungă durată. Unele asocieri sunt complementare, idilice, merg perfect împreună, în timp ce alte perechi sunt mai puţin potrivite, mai ales acelea care nu reuşesc să se pună în valoare reciproc. Un caz e atunci când vinul are un caracter prea puternic şi eclipsează ce se găseşte în farfurie. Un altul apare când ambii actori – şi vinul, şi mâncarea – au ceva prea important de spus şi atunci papilele pot fi confuze.

Pentru a evita astfel de greşeli, am creionat un meniu de sărbători „ca la carte“.

Deschidem seara cu un vin spumant, cu bule mici, fine şi persis­tente şi cu arome delicate. Punem apoi masa, care începe în mod tradiţional cu răcituri - piftii, salate cu maioneză şi fel şi fel de alte astfel de merinde. Asemenea preparate, spune Marinela Ardelean, cer un vin alb vivace, cu o aciditate semnificativă, care să cureţe bine papilele, dar şi cu ceva complexitate care să îl adecveze mai multor tipuri de bucate. Masa continuă, şi cum preparatele apar şi dispar, la fel curge şi vinul în pahare. Doar că e mereu altul, însoţind de fiecare dată merindele din farfurie.

Spre exemplu, aperitivelor calde – dacă ele există - li se poate asocia un vin roşu, pe când adepţii noilor tradiţii, care nu-şi mai închipuie sărbători fără un somon la grătar, pot asorta acestui fel de mâncare un vin rozé.

Dacă mai e loc de nelipsita friptură de porc, bine, dacă nu, desertul cu siguranţă trebuie să fie savurat. Nu de alta, dar se spune că el nu merge în stomac, ci în suflet. Fie că e vorba de cozonac, de plăcintă cu brânză sau de altă minunăţie dulce, cu siguranţă există o pereche între licorile lui Bacchus şi pentru desert. Musai însă să fie „a match made in heaven“ („o asociere ideală“ – n. trad.).

Şi pentru a avea o sărbătoare cu adevărat de neuitat, vinul spumant deja început – ori o sticlă nouă - poate încununa întregul festin.