80 de ani in Eter

Radio Romania a supravietuit si s-a intarit. Ce nu te omoara te caleste. In mod magic, si-a pastrat credibilitatea chiar si sub cenzura si propaganda comunista.

Intre doua emisiuni "spre comunism in zbor", a existat intotdeauna un concert simfonic, o piesa de teatru clasic, un strop macar din muzica tinerilor, ba chiar si stiri adevarate, altele decat cele "de pe ogoarele patriei".

Timp de trei decenii, a fost singura sursa de programe sosite pe unde. Dar chiar si dupa aparitia televiziunii - chiar si azi, in locuri izolate si pentru oamenii sarmani - a fost puntea principala de legatura a romanilor cu lumea larga. Exista batrani care nu mai vad bine de mult si stau lipiti de radio. Pentru ei, dar nu numai pentru ei, "tot ceea ce a trebuit sa stiu am auzit la radio", cum canta inegalabilul Freddie Mercury.

 

1925: La Institutul Electrotehnic al Universitatii Bucuresti (director Dragomir Hurmuzescu) este construit si dat in folosinta primul receptor radiofonic. Apare Legea pentru instalarea si folosinta statiunilor si posturilor radioelectrice.

1926: Decret regal prin care se aproba statutul viitoarei Societatii de Difuziune Radiotelefonica. Se deschide subscriptia publica pentru acoperirea cotei de actiuni a particularilor.

1928: Are loc Adunarea generala de constituire, este aprobat Statutul de functionare si se constituie primul CA. Este achizitionat imobilul din str. Gen. Berthelot nr. 60, primul sediu al SRR. 1 noiembrie: Prima emisiune oficiala. Postul emitea pe lungimea de unda 402 m, cu o putere de 0,15 kW.

1929: Ora vesela, teatru radiofonic, cursuri de engleza, "Cronica cinematografica" a lui D. I. Suchianu... Prima personalitate straina la microfonul radio: AndrŽ Maurois.

1930: Primele reportaje si interviuri, primele lectii de sah.

1932: Noul studio de concerte al Radioului, construit de arh. G.M. Cantacuzino si ing. Liviu Ciuley.

1933, 11 iunie: Prima transmisie in direct a unui meci de fotbal (Romania - Iugoslavia).

1935: Numarul abonatilor: 1% din populatie.

1939, 21 septembrie: Opt legionari inarmati patrund in sediul SRR si anunta la microfon uciderea premierului Armand Calinescu.

1941, 21-22 ianuarie: Rebeliunea legionara. SRR este militarizata.

1944, 23 august: Directorul Vasile Ionescu, impreuna cu ing. Al. Lohan, inregistreaza pe disc la Palatul regal Proclamatia ca-tre tara, difuzata pe post in aceeasi seara la ora 22.25.

24 august: Bombardamentele germane distrug studiourile si sediul central.

1945, 13 iunie: Decizia Comitetului de Directie privind epurarea personalului Societatii.

1946, 28 octombrie: Se inaugureaza noua cladire a Radiodifuziunii din str. Gen. Berthelot 60, construita dupa planurile aprobate de Vasile Ionescu.

1952, 27 noiembrie: Se da in folosinta actuala cladire a Radioului, tot dupa planurile din timpul administratiei lui Vasile Ionescu.

1967: Incepe sa emita "Radio Vacanta", zilnic, intre orele 9-14 si 17-18.

1973, 12 martie: Este inaugurat Programul III, dedicat tinerilor.

 

Mircea Albulescu: Pentru mine Radioul e "nenea", pentru ca e cu sase ani mai mare! Cand aveam eu 6 ani, tatal meu, care era dirijor de fanfara, mergea in fiecare duminica in radio, unde cantau live muzica de cafe concert. Acolo am vazut prima oara cum se scrie cuvantul "Liniste"... Am inceput sa colaborez la randul meu in facultate, iar mai tarziu, cand se cerea titlul de doctor ca sa fii profesor, am devenit singurul om din partea asta de lume care are doctoratul in teatru radiofonic! In Radio am invatat deosebirea enorma dintre tacere si liniste... Anul acesta am intrat intr-un proiect la care tin foarte mult - o reluare a ceea ce faceam candva cu Octavian Cotescu, povesti din toata lumea pentru copii, atunci se numea Noapte buna, copii!, acum A fost odata ca niciodata, in fiecare zi, de luni pana vineri, intre sase fara zece si sase. Pot sa spun ca le vad ochii, cum se bucura, cum se intristeaza ori se emotioneaza... Asadar, la multi ani, nenea!

 

Mircea Diaconu: Daca e vorba de amintiri, prima ne ramane intotdeauna, fie ca e vorba despre prima dragoste sau prima mancare. Iar daca aceste subiecte se combina, este cu atat mai bine. Am intrat deci prima oara in radio, chemat sa interpretez (nu sa joc) un valet intr-o piesa plina de printi si conti. Spectacolul inregistrarii radiofonice este fabulos, cateodata mult mai interesant si hazos decat ce ajunge la ascultatori, mai ales cand sunt acolo George Constantin, Victor Rebengiuc sau Virgil Ogasanu. M-am descurcat si eu cum am putut printre ei si, in final, rosu tot si transpirat, am iesit in strada. Domnul Rebengiuc m-a intrebat cand am terminat facultatea si i-am raspuns ca de doua saptamani.

S-a mirat si a zis sa intram la o ciorba de burta la Mignon! M-am luat si eu dupa ei, desi nu eram foarte sigur ca se referise si la mine. S-a comandat direct la toata lumea. Eram tare fericit si-mi parea rau ca nu mai e nimeni sa ma vada cum stau la masa cu cei mai grozavi actori. Abia cand au adus ciorbele de burta mi-am dat seama in ce situatie disperata sunt: nu ca nu mai mancasem niciodata asa ceva, dar cand taia tata vitelul si facea ciorba de burta, ieseam afara din cauza mirosului. Am inchis ochii, am mancat tot ca sa nu ma fac de ras in fata lor, cu limba arsa de ardei, cu lacrimile taras. A fost prima mea experienta radiofonica, iar de atunci ma duc cu drag la radio si mananc ciorba de burta ori de cate ori pot.

 

Aurel Gherghel: Prin '73 eram cool si trendy (sic!), adica bine vazut/ vizibil cu Pagina TOP a revistei Saptamana si Cluburile de pe Programul 3, unde, fiind eu energetic sef in metalurgie si free lancer in cultura, imi cam faceam poftele, scapat (relativ) din foarfecele vremii. Cum EL&P tocmai intrasera pe primul loc in Top 10 Saptamana si scrisesem ca ar fi cazul ca si Radio Romania sa difuzeze astfel de muzica, am primit invitatia Danielei Caraman Fotea de a face o jumatate de ora in Radiodivertisment, celebra emisiune a dupa-mesei de sambata. Am inceput desigur cu LP-ul Tablourilor Emerson, Lake & Palmer, analizand si exemplificand cu secvente, teme si solouri, impletite cu datele grupului si istoricul albumului (atatea cate le puteam gasi, cu greu, pe la prietenii aviatori, care ne aprovizionau cu reviste si albume). Nu cred ca astazi puteti pricepe ce era, pe maxima audienta, o jumatate de ora de prezentare si disecare a unui LP, cand schema era "doua piese romanesti, una straina" si alea din Cardex-ul vizat si revizat/ revizuit, avand textul tradus pe spatele fisei, sa nu cumva... Dar pentru asta, foarfeca era regina si regele nostru era Dan Atanasiu. Odata, gasind si placandu-mi tare un LP din DDR, pe care goticul N din DIE PUNDIS putea fi si H, adica "Pudicii", si intreband noi fara raspuns pe la emisiunea de limba germana, am decis si am inregistrat emisiunea pronuntand de vreo 8 (opt) ori cuvantul "pundis". Apoi, Daniela m-a chemat in urgenta sa refac textul cu "pudis". Alarmat ca era vineri si banda mai trebuia sa treaca si pe la "capul limpede", am plecat spre Radio si cand, fara suflare, am intrat in studio, Dan m-a linistit: "Nu mai refacem nimic, pe N l-am scos cu foarfeca". De opt ori, o litera, de fapt un sunet dintr-un cuvant ce "tine" o secunda, a fost scos din banda magnetica cu celebra foarfeca si banda aia subtire si alba de scoci. De-aia ma gandesc cu drag la Dan, la Marius Grozea, care-mi salva Clubul Invitatilor, la toate doamnele operatoare din cabine pe care toti le chinuiam cu balbele, pretentiile sau necazurile noastre...

 

Petre Anghel: De-a lungul celor peste 15 ani, cat am editat revista Programul Radio-TV, cea mai neplacuta treaba era... sederea. Sedeam si asteptam raspunsul de la Cabinetul 2, adica aprobarea de la savanta de renume mondial, care, vezi Doamne, analiza programul propus, dadea indicatii serioase (sau nu) si numai dupa aceea puteam declansa operatiunea tiparirii tirajului de un milion de exemplare. Evident, nu "Marea Chimista" ne comunica daca putem incepe sau nu tiparitul, ci unul dintre activistii de la sectia de propaganda. Intr-o seara, asteptand cu sufletul la gura sa sune telefonul si sa primim unda verde, dupa care sa mergem la casele noastre, auzim, in sfarsit, soneria aparatului. Eram vreo cinci-sase persoane in biroul lui Romeo Bradean, adjunctul lui Tudor Vornicu, seful redactiei de Programe Radio-TV. Exact ce visam: suna un tovaras de la Comitetul Central! - Sunt Cutarescu de la Comitetul Central! - Buna seara, zic. - Asculta, sunt aici cu niste tovarasi si ne contrazicem, nu vor sa creada ca Gica Petrescu are saptezeci de ani... - Saptezeci de ani, raspund. - Saptezeci, repeta el. - Da, saptezeci si doua luni, confirm, aducand precizari suplimentare, dupa care inchid aparatul. Relatez celor de fata discutia, dupa care le spun ca habar nu am cand s-a nascut Gica Petrescu. - Si de ce nu i-ai spus ca nu stii?, ma intreaba careva. - Fiindca intr-o zi ne-ar fi reclamat sefilor lui ca habar nu avem pe ce lume traim. In plus, cred ca uita pana dimineata ce i-am spus, ca era probabil la un chef, se auzeau chiote si muzica de petrecere...

 

Florin Silviu Ursulescu: Din cei 80 de ani, aproape jumatate s-au derulat sub socialism. Oricat ar fi de ciudat, cei care au lucrat sau colaborat in Radio inainte de '89 nu-si amintesc prea repede momentele amuzante (putine la numar) ale carierei, dar isi amintesc cu drag, mai degraba, stresul cumplit si obstacolele pe care trebuia sa le depaseasca pana la difuzarea pe post a unei emisiuni. De fapt, momentele vesele pe care si le amintesc cu bucurie sunt cele in care reuseau sa pacaleasca vigilenta "organelor". Caci putini mai inteleg astazi realitatea incredibila de atunci. Emisiunile se montajau pe banda - inainte de montaj dadeai textul la "viza", iar dupa montaj dadeai si banda la control, sa se reverifice textele, dar si sonoritatile. Fiindca ti se spunea sa scoti un cantec cu Mircea Florian fiindca avea versuri aiuristice, "neliterare", sau un cantec cu Iris, fiindca solistul "urla nemuzical". In perioada cea mai sinistra s-a decretat ca limba romana trebuie purificata, asa ca se primea de la sectia Propaganda a CC al PCR o lista cu cuvinte "capitaliste", neologisme care trebuia "ocolite" sau traduse, inlocuite cu cuvinte "de-ale noastre": nu computer, ci calculator, nu folk, ci muzica trubadurilor, nu rock, ci muzica chitarelor electrice etc. Regretatului Cornel Chiriac i s-a taiat la viza cantecul "Je t'aime, moi non plus", cu Jane Birkin, caci solista gafaia scandalos, dar el l-a relipit la banda si l-a difuzat, asa ca s-a ales cu suspendare. "Amintiri, amintiri..."