• Leu / EUR4.7621
  • Leu / GBP5.4436
  • Leu / USD4.2658
Ziarul de Duminică

8215, anul de după apocalipsă/ de Constantin Stan

Există, constant, o osmoză viaţă-literatură şi retur, astfel încât fluenţa graniţelor duce la îmbogăţirea fiecăreia, prin reconstrucţia lor simbolică. Numai viziunile cu adevărat puternice şi originale au acest dar. Şi numai cele care sunt create în forţa autenticităţii expresiei. O astfel de lucrare este cea de faţă.

Marius Stoian a debutat în revistele literare la 17 ani şi şi-a tipărit prima carte la 40. Volumul "8215", apărut la Editura 22th Century Publishing, ilustrat de photo-grafitti ale lui Alex MacNaughton, îl recuperează rapid pe autor, aşezându-l în rândul colegilor de vârstă, debutanţi cu toţii prin anii '90, fără ca toţi să fie nouăzecişti sau douămiişti. Este un caz singular ca, odată cu debutul, un poet să se instaleze în rândul generaţiei sale fără ca absenţa sa îndelungată din peisaj să se resimtă în vreun fel în paginile volumului său.

Chiar dacă autorul îşi marchează şi se delimitează de aceste texte ca de o fază a experimentului încercat în urmă cu douăzeci de ani, îţi este dificil să crezi că poemele lui Marius Stoian sunt scrise doar în anii '90, ele sunt extrem de aşezate, rod al unei temeinice meditaţii asupra lumii şi poeziei. Construcţia volumului este fără fisură, elaborată cu minuţiozitate şi, lucru rar la o carte de poezie, impunând lectura exact în ordinea cărţii, de la aşezarea în temă cu "Dus-întors cu tramvaiul 41" până în descifrarea finală din "Scrisorile Neuroniei".

Senzaţia, întărită de imaginile lui Alex MacNaughton, este una filmică, terifiantă cu fiecare pas făcut în interiorul unui spaţiu postapocaliptic. "8215". un titlu ce induce ideea unui sf sau a unui horror, este, în viziune, ideologie (în sensul originar al termenului - textura de idei pe care se brodează textul) şi conştiinţă poetică, una dintre puţinele exprimări a postmodernismului de la noi. Oraşul, ca lume, realitate şi simbol al întregii vieţi, nu mai este nici tentacular, nici sufocat şi sufocant prin insemne ale industrializării alienante, ci apare ca unul prăbuşit, prin implozie, de însăşi civilizaţia devoratoare. Năpădit de alge, noroi, năclăit de fum, ceţuri, întuneric, oraşul degradează orice vine din afara lui: "Pe groapa de gunoi a oraşului. Un ultim curcubeu se preface-n zdrenţe. De/ veghe peste omizi şi păianjeni, peste noroaiele în care cizma se-afundă peste/ mirosurile acre care te sugrumă. Aici învăţ să mă afund în mulţime".

Totul e fantomatic, devitalizat, degradat, haos. Din când în când, în imagini ce mie mi-au adus aminte de "Călăuza" lui Tarkovski - stranii maşinării ivindu-şi colţii din mlaştini, buşteni ce atinşi ne arată putregaiul etc. -, oraşul se destramă putred: "Oraşul devine o poartă în care baţi surd şi ritmic. Şi degetul pătrunde-n lemn,/ ca şi mâna, ca şi trupul - Da, şi trupul, cu de-a-ntregul, pierdut într-o lume a/ înlloririlor stinse, trupul de ceară şi fum înecăcios".

Personajul navigant prin acest spaţiu este el însuşi cataleptic, viu şi mort, mort şi viu, după cum sunt toate fiinţele vii în căutarea unor repere, unor insemne ale viului din alt timp. Amintirea este de scurtă durată, asemenea unor flash-uri: "Plouă direct pe timpane (excepţional vers, n.n.)/ acoperind orice alt sunet şi noaptea lasă în fierbinţeala memoriei/ nedesluşite urme".

Postmodern este Marius Stoian şi în conştiinţa scrisului. Universul destrămat nu se mai poate compune decât prin cuvânt. Nu mai există concretul ci numirea sa, nu mai există verb ci desemnarea verbului ca acţiune. Surprinzător, pentru mine, este cât de aproape este autorul de textualismul unui Gheorghe Iova, filtrat să zicem prin stările lui Virgil Mazilescu, şi, în acelaşi timp, cât de aproape este de rostirea simplă, a neputinţei, a unui Lucian Vasilescu.

Deşi nu caută cocnetrarea cu orice preţ - poemele sunt ample, uneori adevărate puneri în scenă cu gesturi largi şi inflexiuni oraculare, Marius Stoian găseşte formulări remarcabile şi memorabile: "În preajmă, ca un procent de incertitudine, moartea", "Timpul scuipând în palme,/ suflecându-şi mânecile", "Urâţenia femeii gravide vesteşte frumuseţea dureroasă a naşterii", "În urmă, întunericul compus din acte fără importanţă",

Volumul lui Marisu Stoian va fi, sunt sigur, revelaţia acestui an poetic 2010.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în Ziarul de Duminică.

Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7621
Diferență: 0,0105
Ieri: 4.7616
Azi: 4.2658
Diferență: 0,4853
Ieri: 4.2452
Azi: 5.4436
Diferență: -0,1211
Ieri: 5.4502
Azi: 4.2197
Diferență: 0,2518
Ieri: 4.2091