Ziarul de Duminică

8215, anul de după apocalipsă/ de Constantin Stan

8215, anul de după apocalipsă/ de Constantin Stan

8215, anul de după apocalipsă

25.11.2010, 23:53 45

Există, constant, o osmoză viaţă-literatură şi retur, astfelîncât fluenţa graniţelor duce la îmbogăţirea fiecăreia, prinreconstrucţia lor simbolică. Numai viziunile cu adevărat puterniceşi originale au acest dar. Şi numai cele care sunt create în forţaautenticităţii expresiei. O astfel de lucrare este cea defaţă.

Marius Stoian a debutat în revistele literare la 17 ani şi şi-atipărit prima carte la 40. Volumul "8215", apărut la Editura 22thCentury Publishing, ilustrat de photo-grafitti ale lui AlexMacNaughton, îl recuperează rapid pe autor, aşezându-l în rândulcolegilor de vârstă, debutanţi cu toţii prin anii '90, fără ca toţisă fie nouăzecişti sau douămiişti. Este un caz singular ca, odatăcu debutul, un poet să se instaleze în rândul generaţiei sale fărăca absenţa sa îndelungată din peisaj să se resimtă în vreun fel înpaginile volumului său.

Chiar dacă autorul îşi marchează şi se delimitează de acestetexte ca de o fază a experimentului încercat în urmă cu douăzeci deani, îţi este dificil să crezi că poemele lui Marius Stoian suntscrise doar în anii '90, ele sunt extrem de aşezate, rod al uneitemeinice meditaţii asupra lumii şi poeziei. Construcţia volumuluieste fără fisură, elaborată cu minuţiozitate şi, lucru rar la ocarte de poezie, impunând lectura exact în ordinea cărţii, de laaşezarea în temă cu "Dus-întors cu tramvaiul 41" până îndescifrarea finală din "Scrisorile Neuroniei".

Senzaţia, întărită de imaginile lui Alex MacNaughton, este unafilmică, terifiantă cu fiecare pas făcut în interiorul unui spaţiupostapocaliptic. "8215". un titlu ce induce ideea unui sf sau aunui horror, este, în viziune, ideologie (în sensul originar altermenului - textura de idei pe care se brodează textul) şiconştiinţă poetică, una dintre puţinele exprimări apostmodernismului de la noi. Oraşul, ca lume, realitate şi simbolal întregii vieţi, nu mai este nici tentacular, nici sufocat şisufocant prin insemne ale industrializării alienante, ci apare caunul prăbuşit, prin implozie, de însăşi civilizaţia devoratoare.Năpădit de alge, noroi, năclăit de fum, ceţuri, întuneric, oraşuldegradează orice vine din afara lui: "Pe groapa de gunoi aoraşului. Un ultim curcubeu se preface-n zdrenţe. De/ veghe pesteomizi şi păianjeni, peste noroaiele în care cizma se-afundă peste/mirosurile acre care te sugrumă. Aici învăţ să mă afund înmulţime".

Totul e fantomatic, devitalizat, degradat, haos. Din când încând, în imagini ce mie mi-au adus aminte de "Călăuza" luiTarkovski - stranii maşinării ivindu-şi colţii din mlaştini,buşteni ce atinşi ne arată putregaiul etc. -, oraşul se destramăputred: "Oraşul devine o poartă în care baţi surd şi ritmic. Şidegetul pătrunde-n lemn,/ ca şi mâna, ca şi trupul - Da, şi trupul,cu de-a-ntregul, pierdut într-o lume a/ înlloririlor stinse, trupulde ceară şi fum înecăcios".

Personajul navigant prin acest spaţiu este el însuşi cataleptic,viu şi mort, mort şi viu, după cum sunt toate fiinţele vii încăutarea unor repere, unor insemne ale viului din alt timp.Amintirea este de scurtă durată, asemenea unor flash-uri: "Plouădirect pe timpane (excepţional vers, n.n.)/ acoperind orice altsunet şi noaptea lasă în fierbinţeala memoriei/ nedesluşiteurme".

Postmodern este Marius Stoian şi în conştiinţa scrisului.Universul destrămat nu se mai poate compune decât prin cuvânt. Numai există concretul ci numirea sa, nu mai există verb cidesemnarea verbului ca acţiune. Surprinzător, pentru mine, este câtde aproape este autorul de textualismul unui Gheorghe Iova, filtratsă zicem prin stările lui Virgil Mazilescu, şi, în acelaşi timp,cât de aproape este de rostirea simplă, a neputinţei, a unui LucianVasilescu.

Deşi nu caută cocnetrarea cu orice preţ - poemele sunt ample,uneori adevărate puneri în scenă cu gesturi largi şi inflexiunioraculare, Marius Stoian găseşte formulări remarcabile şimemorabile: "În preajmă, ca un procent de incertitudine, moartea","Timpul scuipând în palme,/ suflecându-şi mânecile", "Urâţeniafemeii gravide vesteşte frumuseţea dureroasă a naşterii", "În urmă,întunericul compus din acte fără importanţă",

Volumul lui Marisu Stoian va fi, sunt sigur, revelaţia acestuian poetic 2010.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat alFacultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureatal Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de prozăi-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti,Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLERpentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica"Reportaj", în Ziarul de Duminică.

Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor dinBucureşti.

AFACERI DE LA ZERO