Ziarul de Duminică

A fost odata un cenaclu...

Print Mail

Paul Vinicius, Radu Calin Cristea, Mircea Martin, Simona Popescu si Livius Ciocarlie la lansarea de la MNLR

19.11.2008, 15:27 105

Rotonda Muzeului National al Literaturii a fost plina. Pana la un moment dat - cand, pas cu pas, cam dupa tipicul oricarui cenaclu, au aparut figuri cunoscute - a fost plina aproape numai cu adolescenti. Nu stiu exact cine erau si cum de s-au lasat convinsi sa vina la ceva care nu le starneste amintiri si care unora nu le spune prea mult: erau, cred, tineri nascuti in preajma Revolutiei si chiar dupa ea. A trebuit sa treaca douazeci de ani de la schimbarea cursului istoriei pentru ca, totusi, lumea sa se intoarca la normalitate. Pentru ca recuperarea trecutului - adica, in ordine, cunoasterea si valorizarea sa - este un semn de normalitate. Violentele incercari de a face maidan, cu buldozerul contestarilor si acuzelor, din ceea ce a fost societatea romaneasca, inclusiv cea culturala, au dominat ani buni lumea noastra dupa 1989. Biciul de foc al infierarilor globale parjolea tot ceea ce se produsese in comunism. Sigur, nu era timp pentru nuantari. E bine insa ca acest timp a venit pana la urma. Lumea (nici macar cea literara) nu se iveste din vid si modul ei de functionare este totdeauna bipolar. Literatura romana de azi nu s-a nascut nici ea din vidul ideologic, estetic al culturii oficiale, pentru ca in acea lume a existat actie (cultura oficiala), dar si re-actie (cultura underground, prezenta in special in cenacluri). "Junimea" cu Ov. S. Crohmalniceanu si-a dus viata pe aproape un deceniu si jumatate, in sedintele sale duminicale, facand din textualism o lupta cu "literatura" (cu textul oficial numit literatura!). Aparitia Desantului - in 1983 - (dupa ce cativa membri ai cenaclului debutasera editorial) era un corolar si un capat de drum: este in firea lucrurilor destramarea unui grup sub actiunea fortelor centrifugale - nevoia de identificare individuala, varsta, grijile zilnice care sunt altele la 30 decat la 20 de ani. "Cenaclul de luni" (mentor - Nicolae Manolescu) a functionat pana la desfiintarea sa (tot in 1983) in paralel cu "Junimea", axandu-se pe poezie, multi dintre "lunedisti" frecventandu-le alternativ: citind proza la "Junimea" si poezie la "Cenaclul de luni". Tot in 1983 avea sa apara cenaclul "Universitas" condus de profesorul Mircea Martin. A fost un alt fel de cenaclu, pentru ca se scria o altfel de literatura, dupa cum avea sa dovedeasca trecerea timpului, ivind o generatie pe deplin conturata, chiar daca mai vizibila prin reprezentantii ei decat ca grup: generatia '90. A fost altfel, in primul rand prin diversitatea facultatilor de unde proveneau cei ce frecventau cenaclul: Politehnica, Filosofie, Istorie, Matematica, Medicina si, desigur, Filologie.

SpaTiul de manifestare a depasit uneori locul desfasurarii (sunt rememorate iesirile la Resita si Timisoara, dar si participarea in grup la festivalurile de la Sighetu Marmatiei si Desesti, in taberele de creatie de la Izvorul Muresului), ceea ce nu numai ca il diferentiaza de atmosfera mai degraba de laborator a "Junimii" de exemplu, dar isi va pune amprenta pe creatia propriu-zisa, mai cu priza la real, la public, la gesticulatia ampla si spectaculara. Cred si eu, asemenea lui Mircea Martin si Livius Ciocarlie, ca mai importante sunt asemanarile decat deosebirile. "Universitas a functionat ca un fel de institutie alternativa, neoficiala (desi acceptata oficial), marginala, o institutie recuperatoare de talente din mediul studentesc si nu numai", scrie Mircea Martin, afirmatie valabila pentru toate cenaclurile care functionau atunci.

Exista in volum - si a fost si evocata de mai multi participanti la lansare - o intamplare, povestita de Mircea Martin - ca o proza de cea mai buna calitate, ravasitoare si emblematica pentru vremurile comuniste si rezistenta prin cultura: "...Citea Radu Ruba. De obicei, el nu citea, isi rostea versurile 'din cap', avea o memorie fabuloasa. In acea seara, venise cu poeme proaspete, inca nefixate probabil si adusese, pentru siguranta, si versiunea lor scrisa in alfabetul Braille. Prin urmare, citea, adica isi purta degetele peste cartoanele cu semne in relief. Cand, lecturile fiind mai multe in seara respectiva decat de obicei si el insusi citea mai multe texte, lumina se stinse fara preaviz. Rumoarea produsa in sala n-a durat insa mai mult de o clipa. Caci Radu isi continua lectura ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic deosebit. (Ceea ce pentru el era adevarat si incepea sa fie si pentru noi!) Am simtit cu totii - intr-o simultaneitate care era a corpului si a spiritului, expresia 'trup si suflet' suna plin in acest caz, a fiecarui trup si suflet si al tuturor laolalta - ca participam la un moment unic, indimenticabil".

Cam astea au fost cenaclurile din vremea comunista: scrieri si lecturi care luminau din interior bezna de afara. Este admirabil ceea ce s-a facut pentru intelegerea acelei lumi prin publicarea mementoului de istorie literara care este cenaclul "Universitas".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Print Mail

Articole recomandate