Ziarul de Duminică

Abuzurile sexuale asupra copiilor

Abuzurile sexuale asupra copiilor
16.05.2008, 21:03 622

Inainte de terifianta afacere a pedofilului austriac Joseph Fritzl, care a inmarmurit mapamondul in aceasta primavara, au existat alte si alte povesti ingrozitoare de incest si pedofilie de care lumea a aflat prin intermediul presei. Maniera in care se mediatizeaza astazi astfel de cazuri ar putea fi considerata foarte libera, dar, pentru a ajunge aici, presa a trecut prin multiple transformari, de la o absoluta mutenie in secolele trecute la aceasta ultramediatizare, in care grija pentru protectia victimei conteaza cel mai putin.

In 1828, Gazette des tribunaux publica un material in care povesteste despre "un atentat la pudoare" comis de un abate de 28 de ani asupra unui copil de 13 ani al carui invatator era. Gazeta refuza sa dea detalii (pe care le considera "periculoase pentru morala publica") si spune doar ca acuzatul a fost in final condamnat la munca silnica pe viata. Este unul dintre cele mai vechi materiale in mass-media franceze referitoare la acest lucru, pe care l-a studiat profesoara Anne-Claude Ambroise-Rendu de la Universitatea Paris X Nanterre. Cercetatoarea considera ca presa franceza a urmat cinci etape in maniera de a reda intamplarile de acest gen.
Prima, o etapa de semimutenie, durand tot secolul al XIX-lea, in care presa nu relateaza decat extrem de rar intamplari de acest gen, dupa tipicul celei deja amintite, toate de regasit in Gazette des tribunaux, publicatie dedicata actualitatii din justitie. Desi presa populara era in plina ascensiune, urmand modelul cotidianului La Presse, care publica din belsug pe atunci fapte diverse si foiletoane, nu exista in toata presa franceza vreo referire explicita la vreun caz de abuz sexual contra copiilor in aceasta prima etapa. Mai apoi, spre 1860, presa franceza incepe sa publice astfel de stiri, dar ele nu se rezuma de fapt decat la o relatare a procesului. De abia executiile capitale care urmau acestor procese prilejuiesc presei relatarea evenimentelor. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, presa incepe o mediatizare mai pronuntata, unele gazete (ca Le Parisien) instaurand la rubrica de fapt divers o subrubrica cu titlul "cronica clericala", in care erau demascate abuzurile unor preoti contra copiilor, articole urmate de dezbateri publice, chiar daca palide, asupra viitorului natiunii - copiii.
Dupa 1900, presa franceza refuza total sa mai scrie foarte clar despre astfel de afaceri, rezumandu-se la aluzii, subiectul trecand in zona tabu-urilor, pentru ca mai apoi el sa se piarda complet in timpul razboiului. Acele putine materiale publicate isi pun problema "consimtamantului" victimei in cazul violurilor si incesturilor (niciodata insa in cazul baietilor, ci numai in cazul fetitelor), iar autorii nu sunt condamnati niciodata din perspectiva consecintelor asupra psihicului victimelor. De fapt, marea absenta din toate relatarile de presa este victima. Jurnalistii se intreaba despre morala si pudoarea publica, despre efectele acestor acte in societate si mai putin despre copilul abuzat si despre traumele sale psihice.
"Anii '70 ridica valul care acoperea cazurile de pedofilie si incest", spune cercetatoarea franceza, iar evenimentele de acest gen trec din sfera faptului divers in cea a fenomenelor sociale. Importanta acum este cauzalitatea acestor acte si discutiile sociologice. Victima este inca pe planul secund.
De abia anii '90 aduc o noua perspectiva a discursului mediatic. Pentru prima oara se aude si vocea victimei si presa este interesata de efectele pedofiliei asupra copiilor. Probabil ca cea mai mediatizata afacere a acestor ani este cazul belgianului Dutroux a carui arestare a dezvaluit o intreaga retea de pedofili si a dat ocazia ca astfel de cazuri sa faca obiectul unor mari dezbateri publice.
Iata cum abuzurile sexuale au trecut din sfera faptului divers al secolului al XIX-lea, a anecdoticului si a ciudateniilor, la o realitate sociala de care trebuie sa se tina seama. Desi beneficiaza astazi de lipsa oricaror oprelisti in a numi faptele frontal si a ajuns la ultramediatizarea lor, presa este supusa unei duble presiuni: una este aceea de hartuire fara voie a victimelor, iar, pe de alta parte, aceea de a fi acuzata de exagerare. Sinuciderea preotului pedofil elvetian, la Neuchatel, in februarie a.c., a dat prilej preotilor catolici de a acuza presa de relatare disproportionata.
Sinuciderea preotului elvetian la presiunea presei nu a miscat pe prea multa lume din tara noastra, cetatenii romani considerand poate ca a fost vorba despre o balanta divina. Elvetienii au adus insa argumente prea sofisticate fata de ceea ce noi consideram "fapta si rasplata", afirmand ca, daca el a gresit, noi nu trebuie sa aratam ca suntem asemeni lui - o fiinta dezumanizata -, hartuindu-l! Argumentul acesta l-am vazut reluat si in cazul Fritzl, care va fi inchis intr-o inchisoare ultramoderna cu confort si... geamuri de unde va vedea zilnic lumina soarelui, asa cum nu au putut sa o faca 24 de ani victimele sale.
Inteleg argumentul sociologic profund in numele caruia se intampla astfel: daca l-am inchide ca in secolul al XVI-lea in grote insalubre cu lanturi la maini si cu sobolani pe podea, lasandu-l sa urle 24 de ore pe zi, nu am arata decat ca nu suntem departe de el, ca suntem niste monstri, nu din lipsa de mila fata de cel inchis, ci din lipsa de respect pentru umanismul care trebuie sa caracterizeze specia umana.
Trecand peste aceasta larga paranteza, poate ca o etapa viitoare in mediatizarea cazurilor de acest fel ar putea fi constituita din reale solutii gasite de psihologi si sociologi pentru un spirit civic mai pronuntat al oamenilor cu care intram in contact si pe care credem ca-i cunoastem, care stau usa in usa cu noi, dar despre care nu stim nimic si nici nu ne intereseaza sa stim, pe principiul respectului fata de proprietatea altuia, dar si al preocuparii excesive doar pentru problemele noastre. Ar trebui aratata si drama dezumanizarii noastre continue.

AFACERI DE LA ZERO