Dar era vinovată Serbia de atentat?
Din cei şapte atentatori, şase sunt prinşi şi judecaţi (Mehmed-Basič fuge în Serbia). Procesul începe la 12 octombrie 1914 şi ţine până la 23 octombrie acelaşi an. Fiind minor, Gavrilo Princip nu poate fi condamnat la moarte. În închisoare se îmbolnăveşte de tuberculoză. I se amputează şi un braţ şi moare la 28 aprilie 1918.
Atentatul era un protest împotriva statutului de colonie impus Bosniei şi Herţegovinei de Austro-Ungaria. El era o parte integrantă a luptei slavilor de sud pentru dreptul la autodeterminare. Atentatorii erau un produs specific al situaţiei din Bosnia, al unei exaltări descinse din mitul transmis prin Evul Mediu de actul de la Kossovo din 15 iunie 1389, când Milos Obilic îl omorâse pe sultanul Murad.
Pentru bătrânul împărat Franz Joseph moartea familiei princiare nu era o nenorocire, căci nu-şi iubea deloc nepotul, iar pe soţia acestuia o ura. Curtea de la Viena, dar mai ales cea de la Budapesta, împărtăşeau sentimentele împăratului de aversiune şi neîncredere faţă de proiectul reformator al prinţului moştenitor de federalizare a imperiului, de acordare a unor drepturi egale germanilor, slavilor, maghiarilor şi românilor, proiecte ce atingeau „ordinea stabilită”, considerată, fireşte, ca imuabilă de către beneficiarii ei. Moartea familiei princiare a fost privită mai curând ca o favoare a providenţei. Funeraliile au fost de „clasa a treia”, doliul naţional nu s-a declarat. Viena a rămas „Viena valsurilor”. Şi odată cu arhiducele se îngropau „atâtea speranţe şi atâtea aşteptări” ale naţiunilor asuprite ale imperiului, cum se exprima Ştefan Ciceo-Pop în camera ungară.
Asasinatul produce consternare. Vizibilă la preşedintele francez Poincaré, pe care vestea l-a surprins la Longchamp, aşteptând plecarea în „Grand Prix de Paris”, ultima cursă hipică a sezonului; nu mai puţin evidentă la Wilhelm al II-lea, care-şi dirija regatele la Kiel la bordul iahtului său „Hohenzollern”. La palatul regal de la Bucureşti, Carol I nu înceta să exclame: „Nu se poate! Nu se poate”! Aflase de atentat la hipodrom, unde se ducea totdeauna duminicile de la sfârşitul lui iunie, însoţit de toţi membrii familiei regale. Aici primeşte o telegramă care anunţa nenorocirea de la Sarajevo şi imediat părăseşte cursele. Charles Wopicka, ministrul SUA la Bucureşti, îl aude spunând: „asasinatul va duce la declanşarea unui război mondial”.
Când Franz Ferdinand fusese în România, în 1909, Carol şi întreaga curte îi făcuseră acestuia şi soţiei sale o primire foarte cordială cum nu prea cunoscuse. Bătrâna pereche regală i-a întâmpinat la gară; regina a îmbrăţişat-o şi a sărutat-o pe prinţesă, conducând-o la castel aşezată în dreapta sa. Era pentru prima oară când prinţesa de Hohenberg era tratată potrivit rangului ei. Puţinele ore petrecute în România au prilejuit prinţului moştenitor bucuria de a-şi vedea soţia alături, lucru absolut normal, ca egala sa şi nu ca ceva neînsemnat ce trebuie lăsat pe planul doi. Cu ocazia unui bal la curtea de la Viena prinţesa fusese nevoită să-şi facă intrarea în urma tuturor prinţeselor moştenitoare pentru că nu s-a găsit niciun domn care să-i ofere braţul. În România ea a fost soţia arhiducelui; ceremonialul nu s-a sinchisit de originea ei. Moştenitorul tronului Austriei rămăsese foarte impresionat şi păstra o caldă simpatie regelui Carol şi regatului român.
Cu două săptămâni înainte de fatala sa vizită la Sarajevo declara ataşatului militar al României, G. Eremie, în audienţă de plecare: „Este un lucru de care deosebit vă rog să rămâneţi convins, anume că păstrez cea mai adâncă simpatie pentru România şi pentru poporul român pe care l-am cunoscut cu drag atât cu prilejul vizitei pe care am avut fericirea să fac Majestăţii sale regelui Carol la Sinaia, cât şi aici în monarhie”. Doi dintre cei mai apropiaţi ai principelui erau românii transilvăneni Alexandru Vaida Voevod şi Andrei Popovici. Primului îi admira remarcabila-i inteligenţă, în vreme ce cartea celui de al doilea, Statele Unite ale Austrei Mari, era îndreptarul concepţiilor sale de reformare a imperiului.
Atentatul e pentru Viena un pretext ideal de a pedepsi „exploziva” Serbie. Serbia, acum şi mărită în urma războaielor balcanice, principalul reazem al politicii Rusiei în Balcani, deranja vizibil Austro-Ungaria. Politica sa şi influenţa sa în Peninsulă se loveau de Serbia. Micul stat era perceput la Viena ca cel mai mare duşman. Când are loc nenorocirea de la Sarajevo Franz Joseph era la Bad Ischl, la 200 de km de Viena. Îşi odihnea cei 84 de ani. Când i se aduce vestea se gândeşte la tragediile familiei sale: executarea fratelui său în Mexic, sinuciderea fiului său Rudolf la Mayerling, asasinarea soţiei sale Sissi... Şi pleacă la Schonbrun. La gara din Viena îl întâmpină noul prinţ moştenitor Carl Franz Joseph şi ministrul de Externe. Acestuia îi cere un plan de măsuri de luat contra Serbiei.
Dar era vinovată Serbia de atentat sau el fusese pregătit fără amestecul direct al acesteia ? Conspiratorii erau în legătură cu societatea secretă sârbă „Ujedinjenje ili smrt” (Unitate sau moarte), a cărei existenţă Viena o ignora. Nici sârbii nu-i cunoşteau toate semnificaţiile, cu toate că era condusă de şeful serviciului lor secret, colonelul Dragutin Dimitrijevič (Apis), creatorul „Mâinii negre”. Este colonelul care în 1903 se află printre cei care înlocuiesc la Belgrad familia domnitoare Obrenovič (favorabilă apropierii de Viena) cu Karaghiorghevic (apropiaţi de Petersburg). Un alt ofiţer sârb, căpitanul Tancovic, le procurase tinerilor arme şi le dăduse şi capsule de cianură de folosit în cazul capturării lor de poliţia austriacă. Colonelul Dimitrievic, constatând consecinţele pe care asasinarea principelui moştenitor ar fi putut să le aibă, informează pe ministrul sârb la Viena de pregătirea unui atentat. Acesta îl întâlneşte pe guvernatorul Bosniei şi îi vorbeşte de implicaţiile pe care le-ar avea asasinarea principelui moştenitor. Ministrul sârb nu este însă prea precis, nu dă numele conspiratorilor şi guvernatorul nu ia nicio măsură.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
