• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Ziarul de Duminică

Acum un veac – oameni şi probleme (X)/ de Ion Bulei

Acum un veac – oameni şi probleme (X)/ de Ion Bulei

Chişinău, sec. Al XIX-lea

Autor: Ion Bulei

21.05.2015, 23:49 62

Început de modernizare

Spre sfârşitul sec. al XIX-lea  Basarabia îşi îmbunătăţeşte legăturile cu regiunile vecine (nu şi cu România, cu care raporturile erau ca şi inexistente). Întreaga Basarabie e orientată către Răsărit. În 1860 e inaugurat serviciul telegrafic Chişinău-Odesa, în 1871 e construită o cale ferată, dar nu spre apus, ci către Tiraspol, peste Nistru şi de aici făcea legătura cu tot imperiul rus. Ca urmare a extensiei legislaţiei din 1869 la sate începe să existe un rudimentar sistem sanitar. Se construiesc drumuri şi o reţea de şcoli. Europenizarea, în măsura în care se poate vorbi de un astfel de fenomen în Basarabia, se face tot prin intermediul imperiului, prin cataloagele de modă editate la Petersburg sau Moscova, prin tinerii basarabeni care învaţă la şcolile ruseşti, în liceele, academiile militare, în universităţile din Petersburg, Moscova, Kiev.

Nobilimea (boierimea) locală românească, pentru a supravieţui, intră în structurile create de autorităţile ţariste, începe să înveţe limba rusă şi să se adapteze culturii ruse. Neavând încotro, nu mai urmează pe boierii români din România, care-şi trimiteau copiii la Paris, Viena sau Berlin, şi îi trimit spre şcolile Răsăritului. În primul deceniu al stăpânirii ruseşti în Basarabia, din 275 de familii nobiliare basarabene, neromâne erau doar 25, adică şapte ruseşti, şase ucrainene, patru poloneze, trei germane, câte una turcească, bulgară şi olandeză. Gheorghe Bezviconi ne dă câteva dintre numele imensei majorităţi a nobililor români. Peste aproape un secol, în 1912, numele acestea aproape că dispar din rândul familiilor boiereşti. Din 468 familii, doar 137, adică 30%, erau româneşti, 198 (adică 42%) proveneau din funcţionarii imperiului, care de regulă nu erau români, 129 (27%) erau din Rusia şi alţii din Polonia sau Olanda. Pentru a intra în instituţiile regionale, boierimea se rusifică şi birocratizează. La Chişinău „deja în 1873 – scrie istoricul Matei Cazacu – doar în cinci case boiereşti mai era încă posibil să faci o conversaţie în limba română“. Omul politic Ion Pelivan acuza clasa boierească română din Basarabia de trădare deoarece, din interes personal, acceptase să se rusifice.

Nobililor li se oferă funcţii în administraţie, sunt numiţi ispravnici, ocolaşi, căpitani de mazili, căpitani de târguri, membri ai tribunalelor zemstviale, poliţişti orăşeneşti, membri ai birourilor meseriaşilor şi ai comisiilor de cvartiruire etc. Prin numiri în astfel de posturi sau prin alte privilegii sunt atraşi nobilii locali. Pe parcursul câtorva decenii nobilimea română este rusificată şi completată cu persoane de origine greacă, poloneză, tătară, germană, evreiască. Între familiile de români rusificate sunt Krupenski, Purişkievici, Kruşevan, Bulaţel... Din aceste familii provin Leon Kasso, ministrul Instrucţiunii şi al Lucrărilor Publice din Rusia, Bantâş-Kamenski, guvernator la Irkuţk, Ianuşevici, guvernatorul Voronejului, înalţii prelaţi  Bănulescu-Bodoni, Gavril Vesti, Arsenie de Novgorod, Petru Manega (legislator), Venelin Guţă Venelovici (slavist), Grosu (teolog şi profesor la Academia din Kiev), Gredescu (jurist şi profesor la Petersburg), Buzescu (istoric, profesor la Harkov), Cheltuială (literat, profesor la Petersburg), Iaţimirski (istoric, slavist şi filolog), Sârcu (istoric şi filolog).

Apare şi o burghezie embrionară din rândul profesiunilor liberale (foarte puţini din rândurile învăţătorilor şi ale profesorilor), ale comercianţilor, ale funcţionarilor din administraţie. Se naşte şi ceea ce s-ar putea numi clasa intelectualilor. Pentru autorităţile ruseşti intelectualii astfel formaţi urmau a fi punctele de sprijin ale stăpânirii lor. Legislaţia imperială rusă se implementează cu greu, dar procesul de asimilare înaintează. Din 1874, de pildă, începe să se aplice şi în Basarabia legea prestării serviciului militar obligatoriu, spre disperarea tinerilor basarabeni care sunt astfel îndepărtaţi de caselor lor, pentru satisfacerea acestui serviciu şi trimişi în cele mai îndepărtate părţi ale imensului imperiu.

Populaţia românească a Basarabiei nu profită de pe urma începutului de modernizare.  În oraşe populaţia era prevalent de origine neromânească. La Akermann (Cetatea Albă) numai 0,7% din populaţie era românească. Respectiv 228 de locuitori. La Bender (Tighina) situaţia părea mai bună, adică români erau 7,3%, la Ismail 7,1%. Şi mai bună era la Reni, Orhei, Soroca. În primul oraş românii erau 37, 6%, în celelalte două ei erau depăşiţi doar de evrei. Semnificativă este situaţia oraşului Chişinău. La o populaţie de circa 120.000 de locuitori (fără cei din suburbii) români nu erau decât 29.000 (prin comparaţie, evreii erau 60.000). În niciun caz  proporţia populaţiei urbane nu corespondea proporţiei de ansamblu a populaţiei Basarabiei. Oraşele basarabene erau ca nişte insule în marea masă a românilor.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055