• Leu / EUR4.9469
  • Leu / GBP5.8072
  • Leu / USD4.7475
Ziarul de Duminică

Acum un veac – oameni şi probleme (XIII)/ de Ion Bulei

Acum un veac – oameni şi probleme (XIII)/ de Ion Bulei

Autor: Ion Bulei

11.06.2015, 23:51 194

Vechiul Regat uitase de Basarabia?

 

Când Carol I vizitează Rusia, în 1898, „Journal de Petersburg“ scria că „problema basarabeană îşi pierde din importanţă pentru români“. Şi aceasta pentru că se acutizase situaţia românilor din Transilvania şi din Bucovina. Şi privirile românilor din Regat se îndreptau către ei. Ziarul moscovit „Svet“ asocia vizita lui Carol I aceleia a guvernatorului Basarabiei la Iaşi în 1893, când acesta din urmă se declarase mulţumit de primire şi lăuda „binemeritata dispariţie a acelei probleme basarabene, care a fost cauza fiecărei iritări antiruseşti din România“. La fel, ziarul „Moskovskaia Vedomosti“ se bucura că Basarabia nu mai era privită în România ca „o proprietate a ei“.

Istoricul şi filologul Gheorghe Ghibănescu, în căutare de izvoare pentru istoria Moldovei, ajunge şi în Basarabia în august 1912 şi constată, cu mare tristeţe, că orice urmă de românism s-a dus în această provincie de margine a Rusiei. Dar avea speranţe în noua generaţie de intelectuali basarabeni, care părea mai puţin tributară culturii ruse şi era gata să se întoarcă la matca  românească.

 

În 1905, Liga culturală a românilor basarabeni, care acţiona în România, răspândeşte un manifest adresat „tuturor românilor de bună credinţă”, care e răspândit în Basarabia. Un manifest care chema tinerii studioşi basarabeni să-şi unească eforturile şi să găsească un nou destin pentru Basarabia în condiţiile schimbate din Rusia.

 

La 11 februarie 1905, Nekulai Giers, ministrul Rusiei la Bucureşti, transmitea un exemplar al acestui document ministrului Afacerilor Externe al României, generalului Iacob Lahovari: „e în interesul guvernului român de a pune limită condamnabilei propagande care poate duce la neplăcute neînţelegeri între ţările noastre“. Dincolo de promisiunile lui Lahovari, în care Giers nu credea, el era de părere că  „având nevoie de susţinerea Rusiei în chestiunea vlahilor sud-dunăreni, va înfrâna, într-o anumită măsură, activitatea emigranţilor basarabeni”. Nu putea să nu remarce diplomatul rus că „datorită unei dezvoltări excesive a sentimentelor naţionale, românii întotdeauna vor păstra în suflet interesul faţă de tot ce poate servi la apropierea basarabenilor cu compatrioţii lor din Regat“. Şi avea dreptate. Ministerul de Externe al Imperiului Rus avertiza ministrul de Interne, A. Bulîghin, despre intenţia unor basarabeni, refugiaţi în România, „de a profita de circumstanţele actuale pentru a iniţia o propagandă românească în gubernia Basarabia“. În consecinţă, autorităţile locale din Basarabia iau măsuri ca să contracareze acţiunile „Ligii Culturale a Românilor Basarabeni“.

Vizita ţarului Nicolae al II-lea la Chişinău în 1912 părea să susţină cauza rusească. Ea nu stârneşte valuri de entuziasm. Doar indiferenţă şi apatie. „Noi ne-am purtat neloial faţă de România – îi spunea ministrul rus de Finanţe Serghei Witte, în iulie 1898, ambasadorului german Radolin. După ce îi promisesem că nu vom lua nicio palmă de pământ românesc, am reţinut o bună parte din ţară şi am dispus în schimb desprinderea de Turcia a mlăştinoasei Dobroge“. Desigur, se referea la 1877-1878. Dincoace de Prut se ştia de toţi că Basarabia fusese „răpită cu forţa de către Rusia... şi menţinută numai cu cnutul“, cum declara mitropolitul Partenie al Moldovei, la înscăunarea sa din februarie 1902. Peste Prut, cei 100 ani de stăpânire rusească au fost marcaţi cu jale şi indignare. Românii din Regat au protestat contra răpirii Basarabiei la 1812, oficiind servicii divine în biserici, organizând procesiuni şi mitinguri de doliu, arborând drapele tricolore cu panglici negre. Iniţiatorii manifestărilor dedicate tristului eveniment au fost Liga Culturală şi Universitatea din Iaşi. Istoricii A.D. Xenopol şi N. Iorga au publicat articole şi studii ce oglindeau tragicul destin al basarabenilor şi dreptul istoric al românilor la teritoriile dintre Prut şi Nistru. În lunile aprilie-mai ale acelui an, presa din Vechiul Regat declanşase o amplă campanie publicistică, ziarele tipărind numeroase studii, articole, documente, pagini literare, evocări şi mărturii. Aveau menirea de a demonstra caracterul românesc al provinciei răpite, adevărul istoric despre crima săvârşită la 1812 de Imperiul Rus, politica de deznaţionalizare promovată de ţarism. Autorităţile oficiale ale României au preferat însă să nu ia atitudine. Numai noul consul general al României la Ismail, Greceanu, în ajunul serbării, a părăsit demonstrativ Basarabia, plecând în România. În ziua de 16 mai, din ordinul său, tricolorul n-a fost arborat pe clădirea consulatului general.

 

Se considera Basarabia pierdută pentru totdeauna?

 

În timpul războiului ruso-japonez, Kiderlen Wachter, ministrul Germaniei la Bucureşti, îl aude pe Gh. Grigore Cantacuzino, prim-ministru în funcţie: „Situaţia în Rusia merge atât de prost, încât noi ne putem gândi la redobândirea Basarabiei.“ Afirmaţia face ocolul cabinetelor europene. Ştia şi liderul conservator că o astfel de redobândire nu se putea obţine decât în cadrul unei mişcări generale de autodeterminare a popoarelor din vestul Rusiei. Dar o pipăire a terenului uneori nu strica. În acest context, guvernul conservator primeşte în portul Constanţa crucişătorul rus „Potemkin“, cu marinarii săi răsculaţi.

Este şi contextul în care la Bucureşti se formează un „comitet de patru“ lideri politici: Gh. Grigore Cantacuzino, N. Filipescu, I.I.C. Brătianu şi E. Costinescu „în vederea sprijinirii acţiunii de autonomizare a Basarabiei“. Comitetul însărcinează pe Barbu Catargiu, şeful de cabinet al prim-ministrului, omul de încredere al acestuia, şi pe C. Stere, exilatul basarabean din România şi prietenul apropiat al lui I.I.C. Brătianu, cu organizarea unor acţiuni concrete.

Sub pretextul unui proces de moştenire, C. Stere se duce în Basarabia. Nu înainte de a discuta şi cu Eugeniu Carada, care-i oferă, discret, sprijinul financiar al Băncii Naţionale. Misiunea lui Stere era aceea de a aduna intelectuali basarabeni în jurul unui minimal program naţional: editarea unui ziar în limba română, achiziţionarea unei tipografii, constituirea unui nucleu politic care să stea la baza unui partid naţional, înfiinţarea unei societăţi de cultură românească, deschiderea unor şcoli în limba română. Şi în bună măsura misia lui Stere reuşeşte, cum ne demonstrează corespondenţa sa cu Barbu Catargiu, romanul său memorialistic În preajma revoluţiei şi, mai ales, realitatea din Basarabia.

 

P.P. Carp avea într-adevăr dreptate când îi spunea în 1894 lui Hitrovo, ministrul Rusiei la Bucureşti, care reproşa Bucureştiului că nu priveşte spre vest, la românii din Transilvania „eu sunt ca plugarul cu minte, care când se scoală de dimineaţa se uită la Răsărit. Şi fiindcă mă uit la Răsărit, văd întâi Basarabia“.

 

La începerea Primului Război Mondial, circa 300.000 basarabeni sunt concentraţi în armata rusă. Iniţial, teritoriul Basarabiei a fost ferit de operaţiuni militare, dar, în 1915, Comandamentul Puterilor Centrale concentrează la graniţele vestice ale Rusiei 140 de divizii, adică aproape 50% din totalul efectivelor militare de care dispuneau Germania şi Austro-Ungaria. Frontul se extinde la Hotin, Soroca şi Bălţi, unde staţionează trupe ruseşti. Începe şi aici regimul de restricţii.

Mulţi dintre basarabenii mobilizaţi sunt încadraţi între cei circa un milion de soldaţi din armata rusă aflată în Moldova liberă după intrarea României în război, în 1916. În acest fel se strâng raporturile dintre basarabeni, regăţeni şi transilvăneni, între intelectualii lor (de pildă, Alexie Mateevici publică în ziarul lui N. Iorga, „Neamul Românesc“). Centrul naţionalismului basarabean devine ziarul „Cuvânt moldovenesc“, condus de Pan Halippa.

Liderii românilor basarabeni strâng tot mai mult legăturile cu liderii românilor din regat, care, odată cu armistiţiul şi apoi pacea ruşilor cu Puterile Centrale, tocmai erau obligaţi să procedeze şi ei la fel. Visul ardelean părea că moare deocamdată la Iaşi şi oamenii politici români îşi îndreptau privirile şi manifestau din ce în ce mai mult interes pentru Basarabia.

 

FOTO: Principele Ferdinand, Ţarul Nicolae al II-lea şi Regele Carol I, la Constanţa, în 1914

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9469
Diferență: 0,0222
Ieri: 4.9458
Azi: 4.7475
Diferență: -0,3526
Ieri: 4.7643
Azi: 5.8072
Diferență: 0,062
Ieri: 5.8036
Azi: 4.7246
Diferență: -0,7374
Ieri: 4.7597