• Leu / EUR4.9430
  • Leu / GBP5.7237
  • Leu / USD4.7005
Ziarul de Duminică

Acum un veac (XLV). Regele a murit. Trăiască... regina! (I)/ de Ion Bulei

Acum un veac (XLV). Regele a murit. Trăiască... regina! (I)/ de Ion Bulei

Autor: Ion Bulei

28.01.2016, 23:52 147

Toate acestea nu mai contează când regele Carol I moare. „Pelişorul luminat părea înfăţişarea plină de nădejde a viitorului. Doar ceasornicul Castelului suna la fiecare sfert nepăsător, ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat. Amintea că vremea trece şi că toţi vom fi ţărână în curând.” În noaptea de 9 spre 10 octombrie, Ferdinand era la Cotroceni. Maria era la Mogoşoaia, la Martha Bibescu. Hotărâse să rămână acolo peste noapte. Acolo, „dis-de-dimineaţă, mă cheamă la telefon prinţul Ştirbei ca să-mi spună că sunt regină.”. Chinul Mariei lua sfârşit. Recunoaşte că a trăit atunci „una dintre emoţiile cele mai zguduitoare şi covârşitoare din viaţa mea”. Ea ştia, şi ştiau şi cei din jur, că rolul ei va fi foarte mare în timpul ce venea, pentru că Ferdinand era aşa cum era. În primul rând, era indecis. Arăta prea multă încetineală în a lua o decizie. Şi atunci ei avea să-i revină rostul important de a determina să se întâmple ceea ce trebuia să se întâmple. Ferdinand era, desigur, ca orice prinţ german, partizan al legii salice şi nu recunoştea pe faţă însuşirile unei femei. Şi Maria ştia asta, după cum ştia însă şi că poate influenţa sau determina totdeauna decizia soţului ei. „Era nevoie de multă dibăcie, scrie ea. Trebuia să fiu ca un medic al sufletului lui, să-l pregătesc încetul cu încetul, să dau putere voinţei lui, să-i întăresc firea, să-i netezesc calea, şi la aceasta nu puteam ajunge decât fiind necontenit de strajă şi pregătită pentru orice primejdie. Am avut în viaţă multe lucruri grele de înfăptuit, dar acesta a fost poate cel mai greu.” Împrejurările, deci, făcuseră în aşa fel încât Maria, regina, să fie amestecată în toate, mai aproape decât sunt de obicei reginele. „Se socotise că umerii mei sunt destul de puternici pentru a purta unele greutăţi şi inima mea fusese socotită destul de largă pentru a cuprinde vitejia de care era nevoie; aşa încât nu eram ţinută departe de miezul lucrurilor; de câte ori se simţea sprijinul sau ajutorul meu.

Maria îşi arată limpede atitudinea de la început, de la cuvântul pe care-l ţine în Parlament soţul ei Ferdinand, la 28 septembrie 1914, ea fiind prezentă, împreună cu prinţul moştenitor Carol. Cuvântul e redactat de I.I.C. Brătianu, Barbu Ştirbei şi Victor Antonescu. „Când a vorbit regele şi a spus că va fi un bun român, a fost în sală un adevărat delir.” Unii au început să strige: Trăiască regele! Alţii: Trăiască regina!, Regina Maria! Ea era în spatele soţului ei, cu faţa acoperită cu un voal negru (doliu după Carol I). Este momentul în care, cu o energică mişcare, ea îşi dă voalul la o parte. Ce gândea Maria făcând acest gest? „Eram regină! Regina unui popor care învăţase să mă cunoască cu timpul. Regină în momentul în care toată Europa era un rug ale cărui flăcări ne atingeau deja frontierele. Eram regină! O nouă pagină ameninţătoare se deschidea în faţa mea... încărcată de ameninţări necunoscute.” Pentru cei mai mulţi, noii suverani erau prea puţin cunoscuţi. Sau doar atât cum apare Ferdinand caracterizat de regina Maria, drept „cel mai credincios urmaş al unchiului său, cel mai răbdător şi cel mai ascultător moştenitor al lui, dar era pentru poporul lui o carte închisă, nimeni nu ştia ce simţea”. Dezvelindu-şi chipul, Maria parcă ar fi dorit să spună: Iată, aceasta sunt!

Şi regele Ferdinand îşi arată chipul în momentul depunerii jurământului, dar în alt fel decât o face Maria: „Glasul i se frânse în timp ce citea primul său mesaj adresat Camerelor reunite, naţiunii. Toţi deputaţii, toţi senatorii, toţi miniştrii, toţi generalii, mulţimea, în picioare, l-au auzit plângând în hohote... Pierdută în mulţime, am asistat în ziua aceea la spectacolul tragic al acestui german care jura să urmeze o credinţă care nu era a lui, voinţa unui popor care nu era poporul său”.

Cu noii suverani se schimbă atmosfera de la Curtea regală. Se micşorează considerabil distanţa dintre suveran şi colaboratorii săi. Relaţiile interumane devin mai active. Distanţa dintre suveran şi omul de rând dispare. „Suveranitatea olimpiană lasă locul unui sentiment de prietenie spontană. În locul unui deget ţi se întinde o mână întreagă, care zguduie cu frenezie braţul poftitului, căruia i se prezintă un scaun, o ţigară, un pahar, o glumă, un râs deschis.”

În timpul neutralităţii, Maria crede că nouă zecimi din ţară era de partea Aliaţilor. Dar în cei 10% rămaşi erau şi figuri politice însemnate, credincioşi ai soţului ei, între care se afla şi P.P. Carp. Fireşte, ei ştiau de realitatea existentă în familia noului rege şi voiau cu orice mijloace s-o cucerească pe regină. De aici insistenţele ministrului austro-ungar, contele Otto Czernin, pe lângă Maria. Şi ale lui von dem Bussche, ministrul german. Regina rezistă tuturor ofensivelor diplomatice, susţinându-se, după cum ne-o şi spune, pe două convingeri: încrederea în Anglia, fiind sigură că ultima bătălie va fi câştigată de aceasta, şi reuşita idealului unirii tuturor românilor, nutrit de tot poporul român. Ea se confundă cu destinul acestui popor. Pentru ea tot ceea ce este românesc e şi al ei, e „al nostru”, iar „acasă” e în România. Nu are nicio ezitare în exprimare, dovadă clară de siguranţă a opţiunilor. Maria îşi descoperă treptat pasiunea pentru jocul politic şi are tot mai evident dorinţa de a participa la luarea deciziilor. N-a avut-o cât a trăit Carol I; acesta nelăsând din mână fragmente ale puterii sale. O are sub Ferdinand, timiditatea acestuia încurajând orice imixtiune din parte-i. Regina Maria are relaţii cu toţi oamenii politici, e apropiată de mai toţi diplomaţii străini acreditaţi la Bucureşti, e în contact cu lumea politică europeană. Adăugăm la aceste calităţi încă una, esenţială, are ştiinţa dialogului, stăpâneşte arta conversaţiei. E o femeie de lume, totdeauna foarte bine informată. În aceste condiţii nu surprinde faptul că Maria se implică direct în viaţa politică, discută cu regele toate chestiunile mai mult sau mai puţin importante, primeşte miniştri, diplomaţi, oameni politici sau de cultură şi artă, ţine discursuri, participă la festivităţi, are iniţiative, exprimă puncte de vedere. Cercul puterii sub domnia lui Ferdinand e format din regina Maria, Barbu Ştirbei, administratorul Domeniilor Regale, şi I.I.C. Brătianu, primul ministru al României. Practic nimic nu se înfăptuieşte sub această domnie fără acordul celor patru sau fără ştiinţa lor. În ceea ce o priveşte, Maria însăşi se consideră ca fiind colaboratoarea principală a lui Ferdinand. „Avea ajutoare eficiente şi devotate, scrie ea în 1919, înainte de plecarea la Paris şi Londra, dar sarcinile lui erau extenuante, iar eu eram singura persoană cu care putea să discute orice, fără oprelişti; cu mine nu avea nevoie să fie atent şi cu tact. Câteodată îl iritam, dar eram de încredere, dificultăţile nu mă doborau; pe lângă acestea aveam un nesfârşit umor şi eram plină de energie, o calitate care nu poate fi ignorată în timpuri de presiune şi dezorientare.”

Ca regină, Maria are lângă ea un corp întreg de doamne de onoare (ale reginei şi ale Palatului): Maruka Cantacuzino, Cella Delavrancea, doamnele Dissescu, Haret, Canano, Antonescu, Mimi Racotă, Bellin, Ordiscal, două doamne franţuzoaice, lady Barclay, dna Catargi, Julie Ghica, două doamne de la legaţia rusă: prinţesa Gagarin, dna Tatarinov. 

În anii neutralităţii nu mai pleacă la rudele ei din afara ţării. Ţine doar legătura cu mama ei, rămasă în Germania, şi cu sora ei, căsătorită la Sankt Petersburg (din 1914 Petrograd). Copiii stăteau mai mult la Sinaia. Singurul membru al familiei care vine să-i vadă e cumnatul Mariei, Ernie, prinţ de Hohenlohe, soţul surorii ei Sandra, care se deplasa în misiuni diplomatice la Istanbul. Nu mai pot merge cu toţii prin Europa, aşa că, împreună cu copiii, Maria face multe excursii prin ţară. Cel mai adesea preumblările lor sunt aranjate de Alecu Constantinescu, ministrul liberal „mic, gras, jovial şi şiret”, cum îl numea regina Maria, uluită de capacitatea lui de a se descurca în toate împrejurările, de a ieşi din orice încurcătură. „Ca tovarăş de călătorie era încântător şi plin de haz şi totodată un organizator fără seamăn. Îi plăcea să-i meargă toate în plin: hrană bună, ospătare bună; mai avea şi calitatea de a trece cu vederea latura neplăcută a vieţii. Şi fiicele mele şi eu petreceam de minune în aceste scurte călătorii, în timpul cărora ne opream în locuri până atunci necunoscute. Pretutindeni eram primite cu nespus entuziasm şi aceste numeroase colindări în mijlocul poporului meu erau pentru mine de mare preţ.”

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9430
Diferență: -0,0546
Ieri: 4.9457
Azi: 4.7005
Diferență: 0,6208
Ieri: 4.6715
Azi: 5.7237
Diferență: -0,0367
Ieri: 5.7258
Azi: 4.9319
Diferență: 0,793
Ieri: 4.8931