În Povestea vieţii mele, Maria se opreşte îndelung asupra felului de a fi al reginei Victoria, bunica ei, mai cu seamă când aceasta se ducea la Balmoral, la „scoţienii” ei dragi. „Privind înapoi, înspre regina Victoria, mai ales în vremurile de astăzi, pline de negare, nu mă pot opri de a mă minuna de prestigiul cu care era înzestrată” (85). Stăruie asupra vieţii de la castelul Osborne, sau de la Clarence-House sau asupra regatelor de la Cowes... Maria avea talent la desen şi la pictură. Şi toată viaţa s-a bucurat îndeletnicindu-se cu pictura. Se desparte cu greu de toate câte au fost. „Întotdeauna faptul de a zice adio unui loc sau unei fiinţe a fost pentru mine un chin. Sunt din fire statornică şi mă leg adânc de ceea ce iubesc; rădăcinile mele se întind departe şi smulgerea lor e o nemiloasă durere. Îmi place să mă duc de colo-colo, dar să nu părăsesc nimic... Am cunoscut şi eu mai multe dezrădăcinări, mai multe despărţiri şi părăsiri şi toate au fost dureroase”. Dureroasă a fost la 12 ani părăsirea castelului Eastwell. Tatăl ei a fost numit comandor al flotei mediteraneene, care avea Malta drept cartier general. Aşa că toată familia se mută în Malta. Maria descrie extaziată trezirea ei dimineaţa la San Antonio, în mijlocul unor pete colorate ce îmbătau tot locul cu o miasmă desfătătoare care venea de la iasomie, înflorită din belşug, de la muşcate, înalte cât un pom, de la verbine, trandafiri, smocuri mari de crizanteme albe, micşunele, narcise, anemone şi atâtea altele flori necunoscute în emisfera nordică. Peste amestecul de flori pluteau mii de albine şi de fluturi. „Văzduhul părea viu în milioanele de aripioare”.
Prima imagine a Maltei era încântătoare. Ea e îmbogăţită în zilele următoare cu trandafiri, unii mari, galben deschişi, cu bougainvilla, cu crânguri umbroase şi pârâiaşe de apă curgătoare pe sub ramuri veşnic verzi, cu micşunele albastre, violet închise, cu pomi de piper... O minune pentru nişte fete sensibile venind din recele nord. „Fiecare lucru însemna o noutate, o descoperire. Casa însăşi era mare, cu nenumărate lungi încăperi, podite cu lespezi şi lungi cerdace ce se sfârşeau în terase prelungite, în grădini aşezate una peste alta. „Totul părea o lume aparte, încâlcită, ademenitoare, un nesecat izvor de descoperiri”. Părinţii copiilor erau foarte iubiţi la Valeta. Prin casa lor se perindau o mulţime de oaspeţi, mai ales ofiţeri. Vasele din port erau şi la dispoziţia copiiilor. Mai ales vasul Alexandra foarte des pomenit în Povestea. La mare preţ sunt caii. Al ei e un roib „încântător şi plin de foc”. Îl botează Rubin. „Viaţa la Malta era încântătoare, dar Malta cu Rubin fu un adevărat rai”. În Povestea sunt numeroase descrieri ale unei Malte necontenit descoperite. Dar... tout passe..., cum adesea scrie Maria. O viaţă fără dezamăgiri, fără deziluzii, fără nicio notă discordantă, o viaţă de fericire şi bucurie pentru Maria, surorile, frăţiorul şi părinţii ei se termină odată cu sfârşitul slujbei tatălui în Mediterana. „Ni se părea că ni se rup inimile în bucăţele”. Maria simte că ceea ce fusese în Malta n-o să mai fie niciodată. Nu doar pentru că nimic nu se putea compara cu Malta, dar mai ales pentru că se ducea vârsta, se duceau anii şi nu se mai întorceau. Tout passe..., nu încetează să repete Maria în Povestea sa.
„Cu plecarea din Malta, începu în viaţa noastră o nouă fază. Treptat, treptat, ne făceam mari şi grădina raiului se ştergea cu încetul rămânând în urmă”. Familia Mariei nu mai are casă la ţară în Anglia, Şi, desigur, copiii trebuiau să urmeze studii mai temeinice. Şi rămân toţi la Coburg şi copiii fac studii cu profesori germani. De locuit au castelul Rosenau (numit şi Edinburgh), care e refăcut de mama lor (care refuză însă să introducă şi electricitate, socotind a fi nepotrivită cu caracteristica vechiului castel). Castelul acesta intră treptat în atmosfera vieţii lor. Maria îl consideră chiar una din „dragostele pierdute ale vieţii mele”. Mama ei este şi aici „miezul tuturor lucrurilor”. Ea domină totul şi toate: administrarea casei, desfăşurarea programului lecţiilor, curăţenia şi îngrijirea casei. „Mama, mai mult decât orice fiinţă ce am cunoscut vreodată, şi-ar fi tăiat nasul ca să facă necaz obrazului, după cum sună vechea zicătoare”. Copiii luau lecţiile fiecare separat. În ceea ce o priveşte, Maria studia istoria, geografia, aritmetica, botanica, literatura, religia, istoria naturală, pictura, limba franceză, muzica şi gimnastica. Nu strălucea la nicio materie şi nu se străduia mai mult decât era necesar. Între lecţii sunt şi cele de dans. Acum învaţă să danseze valsul în trei timpi, polka, schottisch, mazurka, galopul, cadrilul şi lancierul. În fiecare duminică mergea la teatrul din Coburg, unde se jucau opere, operete, comedii, drame, piese clasice. Aşa copiii fac cunoştinţă cu Wagner, Shakespeare, Wagner, Bizet, Mozard, Verdi, Meyerbeer, Donizetti. Mersul la teatru era un mijloc foarte plăcut de desăvârşire a educaţiei. Cea dintâi operă preferată de ei este Fecioara din Orleans, a lui Schiller. Ulterior sunt şi altele: Egmont, de Goethe, Hoţii, de Schiller, Carmen Vasul fantomă, Tannhauser, Africana. E perioada în care la Coburg decorurile teatrului sunt realizate de Bruckner, renumit în toată Germania.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
