Dar neînţelegerile dintre cele două familii, a lui Carol şi a Mariei, ca să nu zicem a lui Ferdinand, plecau mai toate de la felul de a-i vedea pe copiii Mariei. „Der Onkle” şi Aunty îi considerau pe acesti copii un fel de proprietate naţională şi voiau să-i crească potrivit ideilor lor şi să-i înconjoare de persoane alese doar de ei. Mai ales la alegerea acestor persoane se năşteau conflictele. Şi ele sunt prezente în relaţia lui Carol cu Maria, respectiv în relaţia dintre cele două personaje principale ale celor două părţi.
Treptat, Maria începe să-l vadă mai atent şi pe Ferdinand. „Soţul meu nu era un om cu însuşiri arătoase; era cât se poate de neîncrezut şi rar îşi spunea părerea; era cel mai leal dintre prinţii moştenitori şi nu-şi îngăduia nicio judecată a sa proprie; nu aduna în jurul său vreun partid sau vreo ceată de nemulţumiţi. Suferea adesea din pricina multelor stavili ce ni se impuneau dar niciodată nu se răzvrătea; dacă critica sau se plângea de ceva, nu o făcea decât faţă de mine.”
Dacă erau privite mai atent fotografiile de grup ale lui Ferdinand şi ale celor din jurul lui, cum Maria o făcea adesea, avea senzaţia că îl vedea pe soţul ei de cele mai multe ori într-o stare marginală. Parca te aşteptai să iasă din poză şi să plece nu să intre în atmosfera de ansamblu. Pentru că era o atmosferă creată de ceilalţi nu de el. Parcă citeai de pe acum cuvintele aşternute de regina Maria mai târziu: 29 martie 1921: „Nando e un vorbitor stângaci în asemenea măsură, încât în viaţa de fiecare zi comunicarea cu el e o încercare pentru mine, din motiv că nu poate niciodată să spună ceva direct, într-un mod clar, nici chiar cel mai mic şi neînsemnat lucru”. 10 aprilie 1921: „Nando este prost dispus, toată ziua a fost arţăgos, nestăpânit, pus pe ceartă şi asta făţiş, fără să ţină seama de oaspeţi. Era într-adevăr detestabil şi prost crescut în astfel de momente”. Sau într-o altă însemnare din 16 martie 1922, la Copăceni, unde familia regală avea o casă: “Am făcut desigur planuri de ameliorări. Este colţul favorit al lui Nando, dar toate îmbunătăţirile pe care le face rămân doar în stadiul de planuri, dacă nu este ajutat să le pună în aplicare. El nu poate nici măcar să agaţe un tablou, să schimbe locul unui scaun, sau să-l determine pe altul s-o facă”. Iată o altă însemnare, la a 57 aniversare a lui Ferdinand, la 30 decembrie 1922: „Noi l-am convins că totuşi nu e bine să ignore ziua regelui şi trebuie să primească felicitările care i se cuvin. La început el a ţipat şi a protestat, în felul lui zgomotos, dar, în cele din urmă, s-a supus”. 30 decembrie 1922: „Am avut bătaie de cap ca să-mi strâng darurile de Crăciun, mai ales că Majestatea Sa a avut un acces de impoliteţe, acuzându-mă că fac lucrurile în secret, şi aceasta pentru că atunci când a venit la mine să-mi spună că nu are nimic pentru toţi oamenii lui, eu am spus că am de rezervă pentru aproape tot ce avem nevoie şi, în loc să fie recunoscător că în al doisprezecelea ceas îl ajut să iasă din încurcătură, el s-a întors brusc împotriva mea, şi m-a acuzat că dezbin casa, aranjând lucrurile în spatele lui, că vorbesc cu alţii şi nu cu el etc...”. Regina, aşa cum făcuse tot timpul, schimbă atitudinea: „La început, am fost foarte supărată şi am propus să-i arăt cum ar fi viaţa dacă n-aş fi acolo ca să găsesc soluţii, să rezolv problemele pe care el totdeauna le lasă nesoluţionate, să îmbin munca lui cu a mea, astfel să fie concordanţă în viaţa noastră cotidiană”. Schimbarea de atitudine dă roade, ceea ce, de altfel, era foarte previzibil. Regina voise doar să arate „că este absolut incapabil să se ajute singur, pentru faptul că nu este un organizator, nici om de acţiune”. Deplânge lipsa acestor calităţi ale bărbatului incapabil de acţiune. Cearta dintre soţi „s-a terminat aşa cum se întâmplă în general, el fiind jenat de izbucnirea sa şi dându-şi seama de lipsa de justeţe a atacului lui asupra mea. Desigur că n-am păstrat nicio ranchiună, dar m-am întristat puţin pentru că detest să fiu tiranul lui şi atât de des trebuie să o fac pentru el însuşi, pentru poziţia lui, pentru propria lui casă. El este neajutorat şi trebuie să fie ajutat”. Înainte de a lua vreo decizie Ferdinand cerea Mariei sfatul. Dacă nu i-l cerea ea i-l dă oricum. Până şi înaintea unor întâlniri, ca, de pildă cu IIC Brătianu la 30 ianuarie 1924, în chestiunea grecilor. „Majestatea Sa, care fusese în prealabil instruit de mine, a făcut faţă cu brio”. Se înţelege că dacă n-ar fi fost ea sfătuitorul lucrurile ar fi mers prost. E bucuroasă atunci când lucrurile merg bine cu Ferdinand, când acesta se simte în formă. Dar şi atunci „se uită tot la mine ca să dau tonul potrivit, lucru pe care eu îl fac ca un dirijor care conduce un cor şi care stă acolo atent, cu micul diapazon, dând tonul înainte să înceapă corul să cânte”.
Ferdinand nu ştie să se pună în evidenţă cum o făcea unchiul său, Carol I. Nu scrie memorii, nu are o corespondenţă activă. Unchiul său e alt gen. În 1893 el nota: „Mă întreb cum ar fi fost configuraţia Europei dacă eu n-aş fi venit în România. Această aserţiune sună ca o trufie (chiar era n.n), dar eu sunt convins că destinele popoarelor depind adesea doar de un singur om, care este, în acest caz, unealta lui Dumnezeu”. A fost Ferdinand „unealta lui Dumnezeu”? Din nou ne vin în minte vorbele unchiului: „poate şi altcineva ar fi putut să preia această misiune şi ar fi putut să o ducă la capăt cu mai mult succes, dar mă întreb dacă ar fi avut răbdarea şi tenacitatea să ia asupra lui toată osteneala şi munca şi să suporte toate luptele şi adversităţile. O întreprindere atât de grea depinde adesea mai mult de temperament decât de capacitate”. Cu delicateţe, calitate de mare preţ a nepotului, Ferdinand ar fi răspuns: „Eu cred că toţi socotesc că, dacă sunt rege, eu nu am sensibilitate. Nu e oare curios că nimeni, nimeni nu pare să gândească că sunt şi eu om din carne şi sânge ca toată lumea?”
Ferdinand nu era un bărbat frumos. Elena Văcărescu, iubita sa, îl putea vedea astfel: „blond, înalt şi subţire, cu ochii albaştri şi visători, cu un zâmbet care apărea arareori, cu buzele pline de freamăt şi mâini minunate... chipul lui gânditor se lumina şi sângele îi îmbujora tâmplele şi obrajii. O mustăcioară aproape nevăzută îi umbrea uşor gura”. Despre iubit doar de bine, cât durează iubirea (în cazul Elenei Văcărescu a durat toată viaţa). Şi profesorul său de limba română, Vasile Păun, îl vede într-o ipostază mai mult decât binevoitoare: „bălai, înăltuţ şi subţirel la trup, cu ochii albaştri închişi, foarte blânzi, cu nasul arcat..., cu tipul plăviţ, gânditor şi vesel, totodată, al germanilor din Sud, Alteţa sa Regală este icoana vie a flăcăului desăvârşit la chip şi la făptură...” (portret din 1889). Am zice un portret firesc făcut de unul care i-a fost profesor timp de aproape şase ani, desigur intermitent. Cercetând fotografiile de epocă, Hannah Pakula nu are deloc aceeaşi părere: „prinţul Ferdinand s-a născut cu urechile clăpăuge, părinţii săi instruind-o pe doică să le lege spre spate cu feşe când era bebeluş. Remediul nu a dat rezultate. Cât a trăit, urechile lui Ferdinand au fost în unghi drept în raport cu faţa sa, făcând din el un model dificil pentru fotografii de la Curte şi o ţintă uşor de ridiculizat. Exceptând acest lucru şi picioarele prea scurte, în comparaţie cu trunchiul, era considerat un tânăr prezentabil, deşi destul de lipsit de graţie.”
Înfăţişarea lui a avut mult de suferit în 1897, când s-a îmbolnăvit de o dublă pneumonie şi un atac de tifos şi când a fost la un pas de moarte. Trei medici, Jean Cantacuzino, Ch. Buicliu şi W. Kremnitz au fost tot timpul lângă el şi boala a fost dovedită. Dar a lăsat urme vizibile în înfăţişarea prinţului. Nu mai era de recunoscut după mărturisirea principesei Maria şi a Marthei Bibescu. Dacă se compara imaginea sa cu aceea a Mariei, fiinţă strălucitoare, probabil cea mai frumoasă prinţesă a Europei de atunci, toată o lumină, disproporţia era mare, mult prea mare. Întotdeauna când apăreau în public, Ferdinand era soţul ei, nu ea soţia lui. A fi soţul principesei era cu adevărat un rol deloc uşor de jucat. Pregătirea intelectuală a lui Ferdinand era de invidiat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
