• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Ziarul de Duminică

Acum un veac (XXXVI). Regina Maria – Ferdinand învăţatul/ de Ion Bulei

Acum un veac (XXXVI). Regina Maria –  Ferdinand învăţatul/ de Ion Bulei
19.11.2015, 23:53 149

Dintre regii noştri el e cel mai învăţat. Urmase cursurile gimnaziale şi liceale la Dusseldorf. Educaţie făcută la şcoala publică, nu cu profesori chemaţi acasă. La şcoală se ducea „nu în trăsură, ci, fie vremea cît de rea, pe jos, îmbrăcat simplu, iarna fără mănuşi şi vara fără umbrelă de soare; supus acasă la disciplina militară, sculat la şase dimineaţa şi băgat într-o baie rece, la aceeaşi temperatură tot timpul, hrănit negreşit mai bine decât un spartan, dar destul de frugal, dus la biserici în toate duminicile, ţinut departe de toate petrecerile care i-ar fi umplut mintea numai de lucruri sterpe, obişnuit a dispune numai de sume foarte neînsemnate de bani, daţi lunar, cheltuiţi cu rost pe lucruri trebuincioase şi justificaţi până la cel din urmă phening; priveghiat apoi de ochii neînduraţi a doi pedagogi, unul civil şi celălalt militar, departe, departe de sânul familiei,... deprins, în sfârşit, a auzi repetându-se des cuvintele de aur ale moşului său, A.S. Principele Carol Anton: Nu-i destul că v-aţi născut principi, trebuie să munciţi ca să dovediţi că vă meritaţi titlul vostru.”

          Termină liceul în 1885, remarcându-se la examenul de absolvire la latină, la germană, la matematică, religie, istorie, franceză şi geografie. Devine, după bacalaureat, elev al Şcolii militare de la Kassel. Doi ani mai târziu, în 1887, se înscrie la mai multe cursuri ale universităţilor din Leipzig şi Tubingen. Preocupat de pe acum de economie politică, finanţe, botanică, drept roman. E atras de lecţiile lui Schonberg, la economie politică, ale lui Wach, la drept penal, ale lui Wund la filosofie. Pregătire multilaterală. Aşa va fi principele Ferdinand, cunoscător în cele mai diverse domenii, surprinzându-i pe toţi cu varietatea pregătirii sale. Nu va face niciodată însă paradă de variatele sale cunoaşteri. Pentru că principala trăsătură a firii lui Ferdinand e timiditatea. Timiditatea îi ascundea multe din calităţile lui şi din cunoştinţele lui. C. Kiriţescu ne povesteşte că a trebuit să facă o vizită la Histria, unde traducând o inscripţie greacă, lumea a aflat că el ştia elina, sau să meargă la Paris, pentru ca într-o conversaţie, binecunoscutul abate Mugnier  să constate că Ferdinand ştia limba ebraică. Din întâmplare Kiriţescu află că el îi citea în original pe Tolstoi şi Dostoievski, iar când în anii 20 ministrul Franţei la Bucureşti, părăseşte Bucureştiul pentru a merge la postul său de la Tokio, în timpul audienţei sale de adio la suveran, acesta i-a vorbit despre meritele poeziei lirice japoneze faţă de poezia lirică chineză. Şi a trebuit ca întâmplător, într-o excursie în Dobrogea, să întâlnească un botanist ca să-şi desfăşoare în termeni latineşti numeroasele sale cunoştinţe de botanică. Şi-a sporit mult cunoştintele după venirea în România. După Pactul de familie din 1881, prin care tatăl şi fratele său mai mare renunţau la tronul României atunci şi în viitor, la 30 martie 1889, Ferdinand este declarat oficial moştenitor al Coroanei României şi Alteţă regală, Principe al României. Dar a aşteptat apoi 25 de ani pentru a schimba acest titlu cu acela de rege al României, răstimp în care nu s‑a implicat deloc în conducerea treburilor ţării, de care, de altfel, era sistematic ţinut departe de unchiul său. Un unchi faţă de care avea mai curând teamă decât consideraţie. „Nu puteai să stai mult cu Ferdinand, principele moştenitor al României, fără a şti că der Onkel, cum îi zicea, se înălţa ca o nălucă aproape apăsătoare deasupra vieţii lui. Când vorbea de dânsul, i se umpleau ochii de un fel de îngrijorare, asemănătoare întrucâtva cu teama, parcă simţeai că-l trece un fior. Der Onkel era de bună seamă, pentru tânărul principe, mai degrabă un vânt rece, decât o flacără ce încălzeşte.”

          Sub aspra supraveghere a unchiului, Ferdinand  a străbătut toată ierarhia militară până la gradul de general de corp de armată. De educaţia copiiilor lui (Carol - n. 1893), viitorul rege Carol II, Elisabeta (n. 1894), Mărioara (n. 1899), Nicolae (n. 1903), Ileana (n. 1908), Mircea (n. 1914), nu s-a ocupat decât sporadic şi neconsistent, lăsând pregătirea pentru viaţă a copiilor în grija soţiei sale. Ca principe moştenitor, el şi-a împăr­ţit timpul între obligaţiile sale în armată şi îndeletnicirea sa predi­lectă: lectura. O lectură bogată şi foarte variată, în latină, greacă, germană, fran­ceză, română, engleză, rusă, limbi pe care le ştia bine sau foarte bine. Îl inte­re­sau chestiunile militare, subtilităţile teologice, literatura istorică şi, dincolo de toate, botanica.

          Ferdinand, viitorul rege al României întregite, era un mare timid. De o bolnăvicioasă timiditate. Până într-atât încât, chiar rege fiind, se sfia sa-şi cheme şoferul la ore nepotrivite. Roşea tot timpul, şi când trebuia să ţină un discurs, şi când primea pe cineva în vizită, până şi atunci când deschidea o uşă. „Dar nu sunt decât un om”, îi spunea el unei americance care în apropierea Peleşului a sărit într-o râpă gata să-şi frângă gâtul numai pentru a avea privilegiu să strângă mâna unui rege. Orice apropiere îi dădea fiori reci, fierbinţeli, îl făcea să clipească des. O fiinţă delicată, cum spun toţi cei care l-au văzut cu câtă grijă tăia un trandafir. Timiditatea lui bolnăvicioasă, ne spune I.G.Duca, oferea adesea „un spectacol penibil şi o lipsă cumplită de... maiestate”. Timid nu era însă decât în public. Scrie Radu Rosetti: „Prinţul Ferdinand, cum era atunci, dacă era sfios şi dacă adesea părea stângaci în public, nu era nici stângaci, nici sfios când te găseai singur cu dânsul. Pare că constrângerea la care era îndatorat în public, nevoia de a nu spune decât lucruri cântărite şi cumpănite dinainte, făceau ca, odată singur şi sigur de discreţia celui cu care vorbea, limba i se dezlega şi atunci vorbea ore întregi. Şi ce convorbiri interesante! Văzuse multe, citise mult şi orice îl interesa. Pornind de la chestiuni de serviciu sau în legătură cu faptele zilei, convorbirile treceau încetul cu încetul la alte subiecte, la o carte pe care insista să o citeşti, la o ediţie rară ce o scotea din bibliotecă şi o arăta cu multă îngrijire, la stilul şi proveninţa bisericilor pe lângă care trecea, la farmecul Veneţiei pe care o cunoştea atât de bine sau la acel al altor oraşe vechi; la viaţa familiară (sic!) şi la aceea de regiment din Germania, care-i întipărise atât de adânc simţul datoriei; la chestiuni arheologice; la chestiuni sociale; la politică. Şi din toate ce spunea două preocupări reieşeau ca dominante: binele obştesc şi sila de tot ce nu era adevărul.” Vrea să spună cu alte cuvinte Radu Rosetti, că Ferdinand nu uita că era principe moştenitor şi viitor rege şi deci conştient că era răspunzător de destinul altora.

          Acesta era Ferdinand lângă care Maria începe să trăiască. Începe să se vadă mai atent şi pe ea însăşi. Îi plac tot mai mult hainele frumoase, petrecerile, plimbările în aer liber. E într-o necontenită mişcare, mereu născoceşte ceva distractiv. „Treceam de foarte frumoasă şi chipul meu prin el însuşi atrăgea luarea aminte a tuturor. În mine zăceau adormite nemăsurate puteri şi totodată primejdiile ce sunt ursite femeilor admirate pentru frumuseţea lor. Aceasta dă strălucire vieţii şi însufleţire; nu eşti niciodată trecută cu vederea.” Simte „o beţie specială a vieţii”.

          Prin ceea ce scrie în Povestea... şi prin felul în care scrie Maria îşi justifică într-un fel şi privirile pe care începe să le arunce în jurul ei. Ea nu făcea altceva decât să răspundă chemărilor vieţii. Predecesoarea ei  şi-a acceptat rostul de regină în tăcere şi creaţie poetică. Spre deosebire de ea, Maria a schimbat mereu realitatea care i s-a dat, punându-şi amprenta asupra tuturor caselor în care a locuit, impunându-se cu personalitatea sa tuturor şi fiind până la urma regina tuturor, neuitand ca era în acelaşi timp femeie. Şi frumoasa. Raportarea ei la bărbaţii pe care-i întâlneşte în viaţă se face plecând de la realitatea frumoasei sale prezenţe. Care incită. Pentru că ea vrea să incite. Prin felul în care-i priveşte. De pildă, în februarie 1924 îl cunoaşte la Malta pe căpitanul Sommerville. „Dintre toţi bărbaţii pe care i-am cunoscut aici, mulţi dintre ei încântători şi drăguţi, Sommerville este unul dintre cei mai drăguţi, dacă nu cel mai drăguţ. Un bărbat brunet, de statură mijlocie, foarte bronzat, cu ochii de un verde închis, arzători ca ai unui vizionar, cu o voce simpatică, cu un fel de a fi delicat, mai degrabă sfios, dar franc – o fiinţă splendidă, aş putea spune.” Un bărbat privit astfel îşi dă seama de felul în care e privit. Şi devine şi mai interesant decât e.  Maria e o fiinţă foarte activă. E un talent in pictură, avea cunoştinţe bune de istorie, geografie, literatură, limba franceză, botanică şi muzică. Şi mai presus de toate era foarte dibace in arta conversaţiei, ceea ce i-a folosit mult în rolul ei de regină. Pe cât era Maria de spontană, cu simţul umorului şi surprinzătoare, pe atâta era Elisabeta de serioasă, de meticuloasă şi decentă. Românii au preferat felul de a fi al celei dintâi, dar nu s-au arătat niciodată lipsiţi de respect pentru Carmen Sylva. Reginele la noi nu se alegeau, veneau pe tron aduse de soţii lor. Si năşteau poveşti regale. Principesa Maria era o frumuseţe care nu putea trece neobservată. Şi ea are bucuria, satisfacţia de a fi adulată, admirată, rasfăţată. Rareori găseşte aceste bucurii în atmosfera mediului regal plictisitor şi oprimant, dominat de rigiditatea unui rege, Carol, care impunea o viaţă plină de reguli, şi a unei regine, Elisabeta, frustrată în viaţa ei personală şi care se amesteca nepotrivit în viaţa altora.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270