Ziarul de Duminică

Adevărul înspăimântător despre Stat, supraveghere, libertate personală

Adevărul înspăimântător despre Stat, supraveghere, libertate personală

Autor: Stelian Turlea

22.09.2010, 23:38 23

Anton Golopenţia


Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise de AntonGolopenţia (1932-1950). Volumul II. Schimb de scrisori AntonGolopenţia şi Ştefania Cristescu Golopenţia
Editura Enciclopedică

Volumul de faţă, consacrat corespondenţei dintre ŞtefaniaCristescu (din 1939, Ştefania Golopenţia) şi Anton Golopenţiacuprinde cel mai amplu schimb de scrisori din seria "Rapsodiaepistolară". Acest al doilea volum al seriei cuprinde 547 scrisori.Toate fac parte din arhiva familiei Golopenţia. "CorespondenţaA.G.-Ş.C. e o corespondenţă etanşă - scrie îngrijitoarea ediţiei.Nici unul dintre cei doi corespondenţi nu arată scrisorile primitealtcuiva (...). Decizia de a le pune în circulaţie acum, la între80 şi 70 de ani de la data la care au fost scrise, nu a fostsimplă. E însă vorba de un asnamblu rar de scrisori, deosebit prinfrumuseţea, adancimea şi bogăţia lui. Cei doi corespondenţi şi-audezbătut iubirea, tinereţea, aspiraţiile, înfrangerile şirealizările cu o sinceritate şi o putere de exprimare a nuanţelorrar întalnite în scrisorile de acest fel." Ediţie îngrijită deSanda Golopenţia şi Ruxandra Guţu Pelazza. Introducere şi note deSanda Golopenţia.

John Gibb
Cine te urmăreşte?
Adevărul înspăimântător despre Stat, supraveghere, libertatepersonală
Editura RAO

Cartea analizează modalităţile de supraveghere la care suntsupuşi cetăţenii, cu sau fără ştirea lor, modalităţi de multe oriilegale, dar bazate pe principiul că informaţia şi cunoaştereaînseamnă putere. "De la distrugerea World Trade Center, spaima deterorism a devenit o parte a dietei noastre politice zilnice, unadevărat raison d'etre pentru nenumărate exemple de exces politic.Oamenii din umbră, experţii în tehnologie şi stăpânii lor politiciau acum un cuvânt greu de spus în vieţile noastre.Supraveghetorilor le stă în fire să strângă şi să arhiveze tot cepot afla despre noi, iar apoi să ţină secrete datele deţinute.Despre asta vorbeşte această carte." Întrebarea finală este în cemăsură se mai poate vorbi despre libertate personală într-o lume încare statul supraveghează orice mişcare a cetăţenilor săi.Traducere din limba engleză de Ionuţ Mihai Fulger.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO