• Leu / EUR4.9474
  • Leu / GBP5.8404
  • Leu / USD4.7141
Ziarul de Duminică

Admirabila rescriere a unui basm/ de Ziarul de duminică

Admirabila rescriere a unui basm/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

19.05.2016, 23:56 60

Neil Gaiman

Frumoasa adormită şi fusul

Nemi

Ilustraţii de Chris Riddell. Traducere din limba engelză de Ruxandra Toma. Noua colecţie pentru copii a Editurii Nemira.

O senzaţională repovestire a basmelor clasice. Scriitorul Neil Gaiman şi ilustratorul Chris Riddell ţes impreună un fel de Alba-ca-Zapăda şi, aproape, o Frumoasa adormită, cu note subtile de magie întunecată, ce-i va ţine pe cititori vrăjiţi de la început până la sfârşit.

În ajunul nunţii sale, o tânără regină pleacă pentru a salva o prinţesă din mrejele unei vrăji întunecate. În locul rochiei de mireasă îşi pune cămaşa de zale, îşi ia sabia şi, alături de trei pitici curajosi, străbate tunelurile întunecate de sub munţi pentru a ajunge la regatul adormit. Ieşind din tiparele basmelor clasice, regina decide să-şi construiască singură destinul, iar tânăra adormită nu este nici ea ceea ce pare.

Elemente familiare ale basmelor clasice se combină cu subtile tuşe moderne, iar rezultatul este o poveste savuroasă, captivantă şi întunecat-amuzantă. Originali şi surprinzători, cei doi autori îşi cuceresc cititorii prin ceea ce ar putea fi culmea colaborării lor artistice. Prin povestea minunat scrisă şi datorită minunatelor ilustraţii ale lui Chris Riddell, bogate în detalii preţioase, cartea poate fi un cadou cu adevărat special şi rafinat.

S-ar putea să crezi că ştii povestea asta. E despre o tânără regină în pragul măritişului; mai sunt şi câţiva pitici curajoşi şi de treabă; un castel acoperit de spini; şi, se spune, o prinţesă blestemată de o vrăjitoare să doarmă pe vecie.

Dar în această poveste nimeni nu aşteaptă un prinţ călare pe un armăsar alb. Acest basm a fost ţesut cu un fir de magie neagră, ce amestecă şi suceşte lucrurile, le face să scânteieze şi să străluceasca într-un mod aparte. Atunci când o prinţesa are nevoie să fie salvată, o regină poate să se transforme ea însăşi într-un erou…

„Dacă această carte nu este o capodoperă, este, în mod sigur, o comoară. Şi asta e mai mult decât suficient.” (Kirkus Review)

„O repovestire necesară şi originală a unui basm clasic.” (The Guardian)

„Chiar dacă nu va plac poveştile cu zâne, vă recomandăm cu entuziasm această fascinată poveste pentru că este complet diferită de tot ceea ce aţi mai citit până acum.” (The Guardian)

Prolific şi original, Neil Gaiman este autorul bestseller-urilor Coraline, Zei americani, Pulbere de stele sau Cartea cimitirului. Cărţile sale sunt vândute peste tot în lume şi au fost distinse cu cele mai prestigioase premii ale literaturii fantasy: Hugo, Nebula, Locus, SFX, Bram Stoker, World Fantasy s.a. Este singurul autor care a câştigat atat medalia Newbery cât si medalia Carnegie pentru aceeaşi carte (Cartea cimitirului). Considerat un fel de „rock star” al lumii literare, datorită stilului său nonconformist şi entuziasmului cu care este urmărit de numeroşii fani împătimiţi (site-ul sau oficial are mai mult de un milion de vizitatori unici în fiecare lună), Neil Gaiman este, de asemenea, şi compozitor. A mai colaborat cu Chris Riddell şi pentru alte titluri: Coraline, Noroc cu laptele… şi Cartea cimitirului.

 

Chris Riddell este un foarte talentat ilustrator şi caricaturist politic. În 2013 a câştigat Costa Children’s Book Prize pentru Goth Girl şi, de asemenea, premiul Nestlé Gold Award şi două medalii Kate Greenaway pentru alte cărţi ilustrate. Este co-autorul seriei de success The Edge Chronicles (scrisă împreună cu Paul Steward).

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9474
Diferență: 0,004
Ieri: 4.9472
Azi: 4.7141
Diferență: 0,2573
Ieri: 4.7020
Azi: 5.8404
Diferență: 0,0977
Ieri: 5.8347
Azi: 4.8270
Diferență: 2,2778
Ieri: 4.7195