Ziarul de Duminică

Aforismele lui Brâncuşi, Blake şi Joyce/ de Lidia Vianu

Aforismele lui Brâncuşi, Blake şi Joyce/ de Lidia Vianu

Autor: Lidia Vianu

30.07.2015, 23:50 76

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din Bucureşti, The British Council, Institutul Cultural Român  şi  Ambasada Irlandei, anunţă publicarea Volumului 122 din Joyce Lexicography. C. George Sandulescu şi Lidia Vianu. The Sayings of Brancusi, Blake, and Joyce.

Volumul acesta conţine lucruri pe care nu le întâlneşti la tot pasul. Sculptorul Brâncuşi, prieten apropiat al lui Peggy Guggenheim, gândeşte în cuvinte: lucru rar, ştiut fiind că sculptorii nu pun preţ pe cuvânt. 
Poetul mai presus de poeţi, William Blake, pentru care versul era unealta de căpătâi, se apropie de proză: memorabilele lui proverbe au ca titlu ”The Proverbs of Hell” şi se regăsesc pe planşele 7–11 din cartea sa, The Marriage of Heaven and Hell. 
Joyce, pentru care scrisul înseamnă întotdeauna naraţiune, decide, iată, să scrie aici aforisme, semi–aforisme, pseudo–aforisme. Unele nu sunt greu de priceput, altele cer gândire şi timp, şi niciunul nu poate fi explicat exact. 
Volumul acesta se adresează cititorilor informaţi, familiarizaţi cu Brâncuşi, Blake şi Joyce, şi care ştiu să citească formulări încifrate. Le dorim noroc celor care se vor strădui să le înţeleagă. Eu însumi am predat un semestru întreg la Universitatea din Torino discutând un singur proverb al lui Blake. Încercaţi să găsiţi proverbul lui Blake cel mai greu de interpretat! George vă doreşte să izbândiţi! 

Joyce Lexicography Volumul 122. The Sayings of Brancusi, Blake, and Joyce, de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu, s-a lansat la 23 iulie 2015, iar volumul poate fi consultat şi descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/joyce-sayings.html

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO