Ziarul de Duminică

Afrodita Carmen Cionchin: „Orizonturi culturale italo-române, o punte între două culturi pentru o dublă promovare”/ de Stelian Ţurlea

Afrodita Carmen Cionchin: „Orizonturi culturale italo-române, o punte între două culturi pentru o dublă promovare”/ de Stelian Ţurlea

galerie foto

Autor: Stelian Turlea

31.07.2015, 00:05 271

De câţiva ani urmăresc lunar, cu interes, revista bilingvă online „Orizonturi culturale italo-române”. Sigur aţi mai făcut-o, dar puteţi istorisi pe scurt cititorilor „Ziarului de duminică” povestea acestei reviste?

 

– Povestea revistei a început cu şase ani în urmă dintr-o idee pe care o aveam de mai multă vreme, pornind de la dubla experienţă de italienist şi de românist în Italia, şi anume aceea de a crea o revistă interculturală bilingvă care să se adreseze deopotrivă publicului din cele două ţări, printr-un format editorial care nu exista în peisajul italian ori românesc. Este un format care realizează, prin cele două ediţii lingvistice distincte (de sine stătătoare) şi corelate (fiecare dintre ele preia, atunci când este cazul, elemente din conţinutul celeilalte), o dublă promovare: a culturii române în Italia şi a culturii italiene în România. Astfel, după un prim an „pregătitor” realizat pe site-ul personal, în 2011 am creat, împreună cu jurnalistul Giovanni Ruggeri, care de ani buni promovează România în Italia şi, prin competenţa sa, este un reper al nostru pe plan jurnalistic-editorial, revista bilingvă online „Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române”, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645, pe site-ul www.orizzonticulturali.it. De asemenea, pentru ca şi cititorii români să poată accede la revistă în limba pe care o cunosc, am creat şi site-ul paralel www.orizonturiculturale.ro. Aceasta este prima revistă interculturală bilingvă online care promovează raporturile culturale dintre România şi Italia, două ţări care au încă multe de descoperit una despre cealaltă, dincolo de locurile comune şi interesele economice legitime, însă limitative dacă nu sunt animate şi în plan cultural. În tot acest demers, am ţinut să oferim un spaţiu de întâlnire şi dialog între intelectualii italieni interesaţi de cultura română şi intelectualii români care se ocupă de cultura italiană. Aşadar, un „spaţiu deschis” care a făcut ca, pe lângă nucleul nostru redacţional de bază, să avem zeci de colaboratori din Italia şi din România. În acest sens, lansăm în continuare, şi prin intermediul „Ziarului de duminică”, o invitaţie de colaborare la revistă, în linie cu criteriile noastre editoriale.

 

Ce audienţă aveţi în Italia şi printre cititorii în această limbă?

– Revista noastră are o bună receptare în Italia, atât în mediul universitar, cât şi în cel editorial, instituţional şi cultural în general. De altfel, formatul nostru online ne permite să avem difuzarea pe scară largă pe care o oferă internetul, şi nu doar în Italia şi România. Avem, spre exemplu, o medie de 15.000 de vizualizări pe lună. Pentru a ajunge la un public cât mai variat, am creat încă de la început în ediţia italiană o rubrică permanentă intitulată „Spazio Cioran”, dedicată cercetătorilor italieni, ca şi nenumăraţilor admiratori ai filozofului de la Răşinari. De asemenea, revista noastră participă în fiecare an la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai mare manifestare de gen din Italia, ca şi partener media al României, dar şi cu evenimente, cel mai recent fiind, la ediţia din acest an, masa rotundă De la Cioran la Traian. Cinci ani de „Orizonturi”: pariul şi provocările unei reviste italo-române.

 

De multe ori sumarul „Orizonturilor culturale...” e surprinzător, revista publică texte inedite, fragmente de studii monografice, portrete de cărturari importanţi uitaţi sau neglijaţi şi la noi şi în Italia. Cum se face că reuşiţi o asemenea diversitate?

– Mă bucură observaţia dumneavoastră, întrucât acesta este şi obiectivul nostru, de a avea o cât mai mare diversitate în unitatea profilului nostru editorial italo-român, ca să facem un joc de cuvinte pornind de la motto-ul Uniunii Europene, „unitate în diversitate”. Revista noastră este una culturală în care literatura îşi are locul ei central, însoţită fiind însă de istorie, artă, arhitectură şi alte domenii. Urmărim actualitatea relaţiilor şi interferenţelor dintre cele două culturi, dar şi recuperarea memoriei istorice şi (re)aducerea în atenţie a unor figuri de cărturari de valoare care au fost marginalizaţi sau au căzut, din păcate, în uitare. Publicăm şi studii italo-române de importanţă realizate cu mai mult timp în urmă, în ideea de a le valorifica şi reintroduce în circuitul cultural.      

Salonul Internaţional de Carte de la Torino (2013)

Salonul Internaţional de Carte de la Torino (2013)

 

Are cumva revista dumneavoastră drept ţintă şi măcar o parte dintre membrii uriaşei comunităţi româneşti din Italia?

– Desigur, din mai multe perspective. În primul rând, promovăm în revistă aşa-numiţii „scriitori migranţi”, scriitorii români italofoni care locuiesc şi s-au afirmat în Peninsulă, scriind şi publicând în primul rând în limba italiană, dar şi în limba română, aducându-i astfel şi în atenţia mediilor culturale din ţară. Printre numeroşii noştri colaboratori se află şi intelectuali români din alte domenii, membri ai comunităţii româneşti din Italia. De altfel, o direcţie de mare interes pentru noi o constituie cercetarea şi aprofundarea evoluţiei socio-culturale a comunităţii româneşti din Italia de-a lungul timpului, cu periodizarea sa istorică şi posibilităţile actuale de afirmare la nivelul societăţii italiene. Ne bucură apoi faptul că românii din Italia văd în revista noastră o frumoasă „carte de vizită” prin care îşi pot prezenta în faţa italienilor propria ţară şi cultură, dincolo de stereotipuri şi prejudecăţi.

 

În preocupările dumneavoastră acordaţi întâietate promovării literaturii române contemporane. Care este efectul?

– Aşa cum bine ştiu cititorii noştri, una dintre direcţiile principale ale liniei noastre editoriale o reprezintă promovarea şi difuzarea literaturii române în Italia. De-a lungul celor cinci ani de publicare, ediţia italiană a propus în mod continuativ scriitori români mai puţin sau defel cunoscuţi în Peninsulă, atât prin recenzii la volumele publicate, cât şi prin prezentări şi fragmente de traducere din autori inediţi în Italia. Menţionez aici laborioasa contribuţie a colegului traducător Mauro Barindi. De asemenea, am creat baza de date Scriitori români în italiană (http://www.orizonturiculturale.ro/ro_database1_Scriitori-romani-in-italiana.html) care cuprinde autorii români publicaţi în italiană din 1903 până în prezent, nu numai în Italia, ci şi în România. Aşadar, o bibliografie de mai bine de un secol, pentru a oferi un instrument operativ centralizat online inexistent în prezent, însă de mare utilitate atât pentru specialişti, cât şi pentru publicul larg. Acesteia i se adaugă secţiunea cuprinzând Scriitorii români italofoni (Scriitori migranţi), la care mă refeream mai devreme, o temă de cercetare încă destul de puţin înfruntată de critica literară din România. Unul din obiectivele noastre este ca revista să contribuie la creşterea interesului publicului italian – inclusiv al editorilor din Peninsulă – pentru cultura şi literatura română, iar efectul activităţii noastre în acest sens este vizibil în traducerile din autori români publicate în Italia în ultimii ani, pornind şi de la propunerile şi „anticipările” din revista noastră.

 

Cât de cunoscută e literatura română actuală în Italia? Ce ar trebui făcut pentru o mai bună răspândire şi să se risipească dezinteresul ultimelor decenii?

– În ultimii ani literatura noastră actuală este prezentă constant în peisajul editorial din Italia, ţară în care există o remarcabilă tradiţie a românisticii înainte de 1989. Astfel, activitatea şi eforturile româniştilor italieni de a publica la marile edituri italiene traduceri din literatura română au fost susţinute, din anii 2000, de programele Institutului Cultural Român de finanţare a traducerilor şi de sprijinire a traducătorilor, ca şi de activitatea în domeniul literar şi al traducerilor desfăşurată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi de Accademia di Romania din Roma. Importantă este, de asemenea, şi participarea României cu stand naţional şi diverse evenimente la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, în fiecare an începând cu ediţia din 2009. De asemenea, ICR sprijină, prin Centrul Naţional al Cărţii, şi participarea scriitorilor români împreună cu traducătorii lor la festivalurile importante de profil, precum Festivalul Internaţional de Poezie de la Genova, Festivalul Internaţional de Literatură de la Mantova ori Festivalul Literar al Sardiniei.

Dintr-o altă perspectivă, şi revista noastră îşi aduce propria contribuţie la difuzarea literaturii române în Italia, cum arătam mai devreme, fiind o veritabilă „bibliotecă” bilingvă permanent consultabilă online pe care o oferim publicului larg.

După cum vedeţi, există o serie de actanţi şi instrumente valide de promovare a literaturii române în Italia şi este bine ca înseşi aceste lucruri să fie mai bine mediatizate în România, pentru a avea imaginea reală a ceea ce s-a făcut până acum. Aşadar, această prezenţă şi vizibilitate constantă a literaturii române în Italia oferă o posibilitate concretă pentru o mai bună cunoaştere a acesteia în rândul publicului larg, dincolo de receptarea „de nişă”, în cercuri de specialitate. Ce ar mai trebui făcut? Realizarea unei strategii comune, pe durată medie şi lungă, privind promovarea literaturii române, între toţi participanţii la acest amplu proces, individuali şi instituţionali, de stat şi privaţi, din România şi din Italia. Acesta ar fi un bun deziderat.  

În volumul bilingv pe care l-am publicat în cadrul activităţii noastre editoriale – Afrodita Carmen Cionchin, Orizzonti culturali italo-romeni: prospettive ed esperienze / Orizonturi culturale italo-române: perspective şi experienţe (Brumar 2012, revizie editorială Giovanni Ruggeri) – cunoscuţi românişti şi romanişti, istorici, traducători, jurnalişti, oameni de cultură legaţi pe diferite planuri de orizontul cultural italo-român prezintă, sub formă de interviu, perspective originale şi experienţe de interes care atestă vitalitatea raporturilor culturale dintre Italia şi România, dar şi necesitatea amplificării spaţiilor de exprimare a acestora.

 

De cealaltă parte, italienistica românească o promovaţi atât în ţară, cât şi în Italia?

– Desigur, acordăm o atenţie specială şi italieniştilor români, pentru ca producţia lor să fie cunoscută nu numai în România, ci şi în Italia. Aceasta în contextul în care în peisajul italienisticii româneşti nu există la ora actuală nicio revistă ştiinţifică/academică de profil. Avem, spre exemplu, o excelentă rubrică permanentă, „Invitaţii Smarandei Bratu Elian”, prin care cunoscuta italienistă de la Universitatea din Bucureşti ne propune o întâlnire lunară cu o personalitate culturală de marcă, italiană, legată într-un fel sau altul de România sau română legată de Italia. Aş menţiona şi rubrica „Umberto Saba Traduceri”, dedicată traducerilor din proza remarcabilului scriitor triestin de început de secol XX, în cea mai mare parte inedită în România, rubrică pe care o realizăm prin colaborarea distinsei italieniste Doina Condrea Derer. Într-un cadru mai complex, am iniţiat o altă importantă bază de date inexistentă în prezent, Italienistica Traduceri (http://www.orizonturiculturale.ro/ro_database3_Italienistica-traduceri.html), cuprinzând titlurile de autori italieni publicate în volum în România. După realizarea primei etape ale cărei rezultate sunt publicate pe site-urile revistei (cu titlurile din 2015 – work in progress, mergând înspre trecut până în 2011, anul înfiinţării revistei), avem în lucru următoarea etapă, „de proporţii”, aceea de a merge în urmă până în 1990. Aşadar, o bibliografie a tot ce s-a tradus din italiană după 1989, care va oferi un instrument operativ centralizat de mare utilitate pentru toţi cei interesaţi.

 

Vă socotiţi un mediator cultural?

– Activitatea pe care o desfăşor în cadrul revistei are mai multe faţete printre care şi cea de mediere culturală, pe care mi-am asumat-o şi înainte, în timpul predării limbii române la Universitatea din Padova, ca şi în perioada burselor de cercetare de la Universitatea din Trieste şi de la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

 

Aţi tradus câteva cărţi din italiană. Doar ca un hobby sau vreţi să vă faceţi o meserie din asta?

– Aş spune că traducerea este parte integrantă din profesia şi formaţia mea de bază, cea a italienisticii. Am tradus din scriitorii de care m-am ocupat şi prin prisma studiilor literare pe care le-am scris, ceea ce mi-a oferit un contact mai aprofundat cu textul, dintr-o dublă perspectivă, chiar triplă dacă mă gândesc că, în anumite cazuri, am utilizat aceste materiale pentru unele lucrări de traductologie. Este şi o pasiune pentru mine, ca şi lingvistica în general, pe care am avut-o din anii de şcoală şi am continuat-o apoi prin studiile universitare în limbi clasice şi moderne. De când am iniţiat revista, mi-am pus şi capacitatea traductivă în slujba acesteia, alături de colegii traducători italieni şi români. În tot acest demers editorial, traducerea literară este ea însăşi o operă de mediere şi de dialog intercultural.

 

Care dintre activităţile pe care le desfăşuraţi are prioritate?

– Mi-am asumat acest proiect editorial care a ajuns, iată, la cinci ani de existenţă, la modul total, dedicându-i întreaga mea capacitate profesională, dat fiind faptul că este vorba despre o activitate continuă bazată pe voluntariat. Personal, am realizat şi realizez acest lucru având alături o persoană care îmi împărtăşeşte viziunea şi mă sprijină în tot ceea ce fac, ing. Paolo Ceriani, specialist în restaurare al Ministerului Culturii din România, un italian care iubeşte ţara noastră şi înţelege să contribuie la promovarea valorilor sale. Cred însă că trebuie să fie clar pentru toţi că o asemenea activitate nu poate să fie prestată pe termen lung doar în mod voluntar de către un grup restrâns de persoane. Volumul inerent de muncă şi competenţe necesită resurse umane şi economice care să dea posibilitatea dezvoltării viitoare acestui proiect generos şi util pe care revista noastră îl aduce societăţii atât româneşti, cât şi italiene. Sunt şi acestea lucruri care trebuie făcute cunoscute pentru ca să ni se poată veni în întâmpinare.

AFACERI DE LA ZERO