Ziarul de Duminică

Al VI-lea atelier Philemon/ de Remus Andrei Ion

Al VI-lea atelier Philemon/ de Remus Andrei Ion

Autor: Remus Andrei Ion

12.06.2015, 00:02 82

Miercuri, 10 iunie, a avut loc un nou atelier Philemon de iniţiere jungiană, a VI-lea, de data aceasta în cochetul şi primitorul spaţiu Mind Evolution Society, pentru a discuta despre Anima (latura feminină, inconştientă a personalităţii bărbatului) şi Animus (latura masculină, inconştientă a personalităţii unei femei), aşa cum se constelează ele în vise, viziuni şi în viaţa noastră de toate zilele.

Invitatele Laviniei Bârlogeanu – coordonatoarea proiectului Philemon – la această întâlnire au fost Sanda Rosesco, Maria Tănase Mânzat şi Camelia Boancă.
Spaţiul Mind Evolution Society se află pe strada Lunei nr. 5.

Autorii colecţiei omonime de la Nemira sunt cu toţii de acord că pătrunderea în straturile de adâncime ale psihicului uman şi întâlnirea, Acolo, a Sinelui are valoarea unei experienţe sacre care deschide calea transformării interioare şi schimbă profund întreaga viaţă a individului. Cum pătrundem în acest spaţiu divin din noi înşine? Iată întrebarea la care răspund atelierele Philemon.

Până acum, în colecţia Philemon au apărut volumele „Ego şi arhetip”, de Edward Edinger, „Diavolul în viziuni, poveşti şi vise”, de Lavinia Bârlogeanu, „Visul activ” de Robert Moss, „De la Dumnezeu la zei”, de Etienne Perrot şi „Visele şi moartea”, de Marie-Louise von Franz.

 

Philemon, care a dat numele noii colecţii a Editurii Nemira, este numele ghidului spiritual al lui Carl Gustav Jung. El este angemonul – fiinţa cu chip de diavol şi plutire de înger – fantasma vie şi călăuza lui Jung pe calea Sinelui. Viu în suflet, Philemon a pătruns, treptat, din negura timpurilor în viaţa reală. Ideile lui Jung despre obiectivitatea psihicului şi despre actualitatea sufletului se datorează lucrurilor formulate şi exprimate de Philemon.

Cum şi de ce s-a constelat această fantasmă?

Crima injustă căreia îi cade victimă Philemon (împreună cu soţia lui Baucis) în Faust ajunge să ritmeze viaţa cea mai pofundă a lui Jung şi nevoia de a-i asigura un alt destin. Greşeala făcută de Goethe, cel despre care se zvonea în familie că ar fi străbunicul lui, trebuia remediată şi Jung a simţit un fel de datorie karmică să realizeze această sarcină suprapersonală. Aşa se explică şi inscripţia de deasupra intrării în turnul de la Bollingen: Philemonis Sacrum – Fausti Poenitentia.

Putem schimba trecutul? Se pare că da, asta încearcă Jung să ne ajute să înţelegem. Editura Nemira anunţa mai demult scopul noii sale colecţii: „Ne vom orienta spre lucrările care continuă munca titanică a lui Jung de descifrare a naturii umane înseşi, cu părţile ei bune şi rele, cu frumosul şi urâţenia sa, cu profunzimile şi suprafeţele sale, cu lumina şi întunecimile ei nebănuite. Este vorba de o sarcină enormă şi încă neîmplinită, dar rezultatele lui Jung şi ale celor care îi continuă fidel munca sunt, o să vedeţi, încurajante, şi par să anunţe un răspuns la cele mai ardente întrebări ale omului de astăzi. De la colaboratori apropiaţi până la interpreţi contemporani cu noi – care au avantajul de a revizita marea operă a culturii moderne occidentale după apariţia Cărţii Roşii –, autorii colecţiei vă vor ajuta să pătrundeţi cele mai fascinante subiecte jungiene: inconştient colectiv (psihic obiectiv), arhetip (umbra, animus-anima, sine), spirit, suflet, individuare, autorealizare, moarte şi evoluţie, imaginaţie activă, vis, fantasmă, simbol, basm, artă vizionară, sincronicitate.

Spre deosebire de alte colecţii de psihologie de pe piaţa românească de carte, destinate îndeosebi publicului de specialitate şi preocupate de chestiunile tehnice ale psihoterapiei, Philemon intenţionează să-i familiarizeze pe cititori cu o psihologie extinsă, interdisciplinară şi interculturală, exact aşa cum şi-a dorit Jung să se alcătuiască filonul jungian în cultura umanităţii. Mai mult decât o psihologie, vă vom oferi o veritabilă mistică a psihicului pentru că, să nu uităm, filosofia jungiană este înainte de orice o reflecţie în spaţiul sacru, iar Jung însuşi a fost mai mult decât un psiholog: lui îi datorăm redeschiderea, cu deosebită vigoare, a sursei gnostice a culturii umanităţii. Faptul că unii pacienţi îl considerau „duhovnicul” lor nu face decât să arate că terapia analitică este aidoma unui serviciu divin, o muncă dedicată de om lui Dumnezeu, un proces prin intermediul căruia omul devine tot mai conştient de sine, iar Creatorul tot mai conştient de creaţia Sa. (...)

Intenţionăm să facem din Philemon prima colecţie cu adevărat interactivă pe piaţa de carte din România, o colecţie pedagogică stricto sensu, care să-i găzduiască pe autorii şi pe cititorii ei în aceeaşi casă protectoare jungiană. Vom realiza conferinţe, seminarii şi ateliere de iniţiere jungiană, prilej cu care ne vom dedica celor mai semnificative subiecte propuse de autorii noştri, dar tema transversală care va străbate ca un fir roşu toate activităţile este analiza jungiană a viselor. Vom încerca să-i familiarizăm pe cititori cu modul în care Jung însuşi a expus în faţa celor pe care-i forma ca analişti, premisele acestei activităţi atât de speciale şi de importante care ne arată că trăim şi noaptea, atunci când sufletul nostru se trezeşte. Sperăm ca pedagogia bogată şi subtilă pe care o vom oferi cititorilor noştri să reprezinte o veritabilă iniţiere în scrierea propriilor cărţi roşii, în realizarea propriei opere, folosind protomateria ce se revarsă în vise, fantasme, idei neobişnuite, presimţiri şi alte manifestări curioase şi neliniştitoare care alcătuiesc spaţiul certitudinilor noastre subiective.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO