Un ochi atent ar putea observa fără prea mare dificultate excelenţa PR-ului de la Vatican desfăşurat în întreaga sa amploare în aceste zile de când scaunul papal a devenit vacant (sede vacante). Este, în fond, un foarte bun prilej de revigorare a imaginii Bisericii şi de reamintire a valorilor catolice fundamentale.
Dacă presa este interesată mai degrabă de aspectele mondene şi de nelipsitele speculaţii cu privire la dedesubturile acestui eveniment generat de retragerea Papei Benedict al XVI-lea, o instituţie serioasă precum Vaticanul îşi păstrează nealterate reflexele imperiale. Rareori răspunde la provocări, aducând precizări pe un ton decent. Cât de mult ar avea de învăţat aroganţii care difuzează în numele Bisericii Ortodoxe Române jdemii de comunicate (oficiale) & drepturi la replică fără rost, inadecvate şi hilare de cele mai multe ori, ca să nu zic penibile, fiind invariabil puse pe arţag!...
Între altele, ca orice instituţie care se respectă şi care face vizibile eforturi de a ieşi din plasa unor greşeli vechi de câteva bune decenii – da, despre scandalurile sexuale este vorba! – Vaticanul a ales astăzi calea informării corecte, a recunoaşterii nonarogante, a asumării adevărului, oricât de dur ar fi acesta. Nu ne facem iluzia că toate au fost date publicităţii, fără rest. Este, probabil, şi imposibil. Dar cum una din legile de gestionare a crizelor este aceea de a da toate veştile proaste în acelaşi timp - ca să nu mai laşi loc de neclarităţi/crize majore pe viitor – se observă cu ochiul liber că la Vatican există oameni care şi-au făcut bine lecţiile de această dată...
Bunăoară, aflăm că unul dintre cardinalii electori nu mai participă la Conclav tocmai datorită implicării sale (indirecte) într-un astfel de scandal sexual. Numărul cardinalilor electori este aşadar – dacă nu intervin schimbări de ultim moment după data redactării acestui articol – de 115.
Alegerea viitorului Papă nu va fi deloc uşoară dată fiind revenirea la obligativitatea asigurării a două treimi din voturile cardinalilor. Regula este veche de altfel. Un document difuzat presei de Arhiepiscopia Catolică a Bucureştilor arată că „regula desemnării ca papă a cardinalului care a fost ales cu 2/3 din voturi datează din 1179 şi a fost stabilită de Papa Alexandru al III-lea. Această regulă a fost abolită în 1377 de către Papa Grigore al XI-lea şi reintrodusă de Grigore al XVI-lea (1621-1623). Pius al XII-lea (1939-1958) a introdus formula de 2/3 plus un vot pentru alegerea papei. În 1996, Papa Ioan Paul al II-lea, cu constituţia apostolică Universi dominici gregis, a reiterat această regulă, dar a stabilit că, după al 34-lea scrutin (sau al 35-lea, dacă s-a votat şi în ziua deschiderii conclavului) să se treacă la balotaj între primii doi cardinali care au obţinut cele mai multe voturi la ultimul scrutin, iar cel ales să fie desemnat cu majoritate de voturi. În 2007, Benedict al XVI-lea a modificat acest document, prin motu proprio De aliquibus mutationibus, a revenit la necesitatea obţinerii a 2/3 din totalul voturilor pentru alegerea papei. În plus, a stabilit că în caz de balotaj, sunt necesare tot cel puţin 2/3 din totalul voturilor, iar cei doi cardinali între care se realizează balotajul nu au drept de vot”...
Fără îndoială infuzia de exotic provenit de la Vatican în aceste zile este un excelent prilej de a ne face mai atenţi la problemele Bisericii. Unii catolici, chiar radicali – căci există şi din ăştia – sunt dezamăgiţi de gestul lui Benedict al XVI-lea. Nu trebuia să se retragă susţin aceştia, este un precedent periculos şi contrar cutumelor. Realitatea este că majoritatea catolică, oficialii întâi de toate, înţelege că Tradiţia este mult mai vie decât bănuim. La fel cum s-a înţeles cu prilejul Conciliului Vatican II, unul din momentele astrale ale Bisericii Catolice, în particular, dar şi ale creştinismului în general. Poate cândva îi vom fi recunoscători lui Benedict al XVI-lea pentru actul de sacrificiu făcut în aceste zile...
Deocamdată să privim cu atenţie la lucrările Conclavului - „cum clave”, în latineşte, înseamnă (închis) „cu cheia”. Este o expresie care se referă şi la locul unde se adună cardinalii pentru alegerea unui nou papă până la terminarea scrutinului (care se petrece în celebra Capelă Sixtină), dar şi la adunarea cardinalilor care votează – este un uriaş moment pentru întreaga creştinătate de meditaţie asupra valorilor hristice.
Evident, în perioada numită sede vacante nu pot fi schimbate regulile de alegere a viitorului Papă. Şi, în general, nimic din ceea ce ţine de autoritatea Papei nu poate fi reglementat sau gestionat de cardinali – exceptând problemele administrative minore, curente.
Conform aceluiaşi document, nu este lipsit de importanţă să revizităm acei parametrii care zugravesc statistic anvergura terestră a Bisericii Catolice: „Potrivit statisticilor Vaticanului, numărul catolicilor din întreaga lume este de 1,2 miliarde, reprezentând circa 17,46%, cu o creştere medie de 0,04% pe an. Europa – care de altfel se confruntă şi cu o criză demografică – este singurul continent în care numărul catolicilor e în scădere (cu circa 0,01%), în schimb pe toate celelalte continente numărul este în creştere: Africa (+0,21); America (+0,07); Asia (+ 0,06); Europa (-0,01); Oceania (+0,03).
Peste 40% dintre catolici trăiesc în America Latină – 483 milioane –, iar Brazilia este ţara cu cel mai mare număr de catolici: peste 150 de milioane. În Europa, Italia este ţara cu cea mai numeroasă populaţie catolică – 57 milioane, în timp ce Congo are cel mai mare număr de catolici din Africa – aproximativ 36 de milioane. În România, conform datelor Bisericii Catolice, sunt aproximativ un milion două sute de mii de credincioşi catolici”. Acum, ca să fim oneşti până la capăt, conform unor date mai vechi, catolicii din câteva ţări europene precum Germania, Austria etc au scăzut dramatic în anii din urmă tocmai din cauza scandalurilor de natură sexuală.
Dar este util de ştiut că “pe plan mondial, Biserica Catolică gestionează 70.544 grădiniţe frecventate de 6.478.627 de copii; 92.847 şcoli primare cu peste 31.151.170 de elevi; 43.591 gimnazii cu 17.793.559 elevi. În plus, 2.304.171 de elevi frecventează liceele şi 3.338.455 studenţi universităţile catolice. E în creştere atât numărul grădiniţelor, cât şi cel al elevilor de gimnaziu, de liceu şi al studenţilor. Biserica Catolică gestionează, de asemenea, diferite institute de binefacere şi de asistenţă: 5.305 spitale – cele mai multe în America (1.694) şi Africa (1.150); 18.179 de dispensare medicale – cele mai multe în America (5.762), Africa (5.312) şi Asia (3.884); 547 leprozerii, în principal în Asia (285) şi Africa (198); 17.223 azile pentru bătrâni, bolnavi cronici şi persoane cu handicap, cele mai multe în Europa (8.021) şi America (5.650); 9.882 de orfelinate – o treime dintre ele se află în Asia (3.606); 15.327 cabinete consiliere familială, cele mai multe în America (6.472); 34.331 centre de educare sau reeducare socială şi 9.391 de alte instituţii, cele mai multe în America (3.564) şi Europa (3.159)”.
O adevărată “industrie”, aşadar, dacă este să vorbim în termeni politici şi economici – ceea ce ar fi cu totul nedrept şi nonproductiv. Rolul formal al Vaticanului este infinit mai mic decât rolul informal. Cât despre cele spirituale – vorbim neîncetat, mai mult sau mai puţin îndreptăţit şi cu folos.
Deocamdată această instituţie descrisă vulgar mai sus îşi aşteaptă cu înfrigurare noul lider. Cei care sunt cu adevărat creştini – indiferent de confesiune – îl aşteaptă în rugăciune...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
